Ziua Învăţătorului, instituită prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007 cu scopul „de a reflecta asupra şcolii şi a slujitorilor ei”, a fost marcată la Huedin, prin oficierea unui Parastas în memoria cadrelor didactice trecute în veșnicie.

Inițiativa omagierii cadrelor didactice a fost a Asociației Actived 2013 Huedin, a cărui președinte este prof. Gheorghe Sobec, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Huedin, Liceul Tehnologic Vlădeasa și Liceul Teoretic Octavian Goga, din Huedin.

Slujba Parastasului a fost săvârșită în Catedrala Moților din Huedin, de către părintele Dan Lupuțan – protopopul Huedinului, și de părintele Tudor Petrovici, în prezența cadrelor didactice și a elevilor.

La finalul slujbei, protopopul de Huedin, parintele Dan Lupuțan, le-a vorbit celor prezenți despre importanța acestei zile, felicitându-i pe organizatori pentru faptul că au implinit o datorie creștinescă, în concordanță cu Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul.

Au luat cuvântul și profesorii Gheorghe Sobec și Cristian Filip, care au evidențiat seminificația acestei zile.

Proiectul educativ RESPECT ÎNVĂȚĂTORULE a avut ca obiectiv general aducerea unui pios omagiu și veșnică recunoștință cadrelor didactice decedate.

În curtea Catedralei Moților, cei prezenți au depus flori și candele la mormântul protopopului martir Aurel Munteanu, fost cadru didactic.

Flori și candele au fost depuse la mormântul protopopului Dorel Pușcaș, din curtea Protopopiatului Ortodox Huedin, fost cadru didactic, precum și la peste 60 de  morminte ale cadrelor didactice, aflate în cimitirul orașului Huedin.

↓
error: ©2016-2024 copyright