Sâmbătă seara, 11 iunie 2022, la Biserica „Sfânta Treime” din Huedin, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat slujba Vecerniei Mari, înconjurat de un sobor de preoți.

Din sobor au făcut parte:protopopul Huedinului, părintele Dan Lupuțan, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Tudor Petrovici, preotul Ioan Căienar de la Parohia Nadășu și preotul Raul Lăcătuș de la Parohia Răchițele.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral Synavlia.

La finalul Veceniei, Preasfințitul Benedict a sfințit o cruce, pictată pe lemn de părintele Tudor Petrovici, care va fi așezată în spatele Sfintei Mese și a rostit un cuvânt de învățătură.

Pentru bogata activitate pastoral-misionară dar mai ales pentru implicarea în activitățile cu tineretul, cu aprobarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la propunerea Protopopiatului Ortodox Huedin, părintele paroh Tudor Petrovici, a fost hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu.

Foto credit: Ionuț Chifa

 

↓
error: ©2016-2024 copyright