Marți, 27 decembrie 2022, la Catedrala Moților din Huedin, a avut loc un recital de colinde, cu scop filantropic, organizat de Protopopiatul Ortodox Huedin și Parohia Ortodoxă Huedin 1.

Astfel, de la ora 18:00, membrii corului ’’Sfântul Mare Mucenic Pantelimon’’ al Parohiei Ortodoxe Cornești, de la cei mici până la cei mari, dirijați de părintele Dănuț Gheorghe Pintea, au interpretat mai multe colinde autentice și cântece patriotice.

Credincioșii, prezenți în număr mare, au trăit bucuria colindelor tradiționale, așa cum se cântau mai demult în satele românești.

În semn de recunoștință pentru sprijinul acordat la desfășurarea evenimentului dedicat centenarului Protopopiatului Huedin, părintele Dănuț Gheorghe Pintea a primit, din partea părintelui protopop Dan Lupuțan, Diploma și Medalia Omagială ’’Centenarul Protopopiatului Ortodox Român Huedin (1922-2022) ’’.

La ieșirea din biserică, credincioșii prezenți au donat pentru construirea și amenajarea Așezământului pentru copii ’’Sfânta Sofia și fiicele sale’’, care se edifică în Parohia Ortodoxă Cornești, din Protopopiatul Ortodox Huedin.

Așezământul pentru copii Sfânta Sofia și fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapis se dorește a oferi o șansă la educație și la o viață normală unui număr de până la 25 de copii.

Așezământul va fi edificat pe trei niveluri: P+E1+M, va avea o suprafață desfășurată de 1112 mp- aprox. 850 mp utili, iar ca dotări următoarele: dormitoare pentru câte 2-3 persoane, fiecare dormitor cu baie proprie în interior, săli de curs, sală de lectură, sală festivă, bibliotecă, cancelarie, birou administrator, sală pedagog, cabinet medical, sală pentru luarea mesei, bucătărie, spații depozitare, arhivă, grupuri sanitare fete/băieți, cameră paznic, cameră centrală, curte generoasă cu spații verzi și locuri de joacă.

Cum putem ajuta? Aflați, accesând link-ul : https://sfantasofia.com/2131-2/

                         

↓
error: ©2016-2024 copyright