Dăruiesc de ziua mea

1 IUNIE, Ziua Internațională a Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne bucurăm de fiecare clipă clipă a vieții, de inocență, de jocuri și de prieteni.

În cadrul Grupului de pictură și creațieSfânta Ecaterina” al Protopopiatului Ortodox Huedin, coordonat de preotesele Mirela Lupuțan și Nicoleta Bucșa, ajutate de voluntari, s-au amestecat culoarea și fapta bună și așa a rezultat un dar de la copii pentru copii.

Anul acesta, am hotărât, să dăruim Ziua Copilului unui proiect dedicat copiilor aflați în suferință, și să realizăm, cu ajutorul părinților copiilor participanți, o campanie de strângere de fonduri. Campania intitulată, ”Dăruiesc de ziua mea”, a fost dedicată construirii Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice ”Sfântul Hristofor”, care se edifică sub patronajul Arhiepiscopiei Clujului, la Sânnicoară, și care va asista gratuit pacienții minori aflați în diferite stadii ale unor boli cronice progresive care fac improbabilă supraviețuirea până la vârsta adultă.

În cadrul acestei campanii s-a dorit conștientizarea copiilor asupra faptului că sunt și alte suflete, tot de copil, ce au nevoie de ajutor.

Întâlnirile din cadrul acestui proiect social-educativ au avut loc în fiecare zi de joi, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin. Copiii prezenți au realizat picturi pe sticlă și planșe, având diferite tematici.

Așadar, 1 Iunie reprezintă ziua în care fiecare dintre noi își amintește de momentele frumoase ale copilăriei, retrăind-o prin ochii fiecărui copil.

La mulți ani, copii minunați, în bunătate și fapte bune!

        

↓
error: ©2016-2024 copyright