Duminică, 6 februarie 2022, credincioșii din Parohia Ortodoxă Răchițele și din Filia Dealu Botii, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, în persoana părintelui Lăcătuș Raul Daniel.

Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc în biserica parohială din Răchițele și a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan – protopopul de Huedin, părintele Lăcătuș Raul Daniel – noul paroh, părintele Boc Teodor – fostul paroh, părintele Andreica Marcel din Florești, părintele pensionar Mălinaș Vasile, părintele Komiveș Lorand Emanuel de la Centrul de îngrijiri paliative Sf. Nectarie din Cluj-Napoca și părintele diacon Andreica Dacian.

Cuvântul de învățătură, cu referire la Evanghelia Duminicii a 17 – a după Rusalii, a fost rostit de părintele Andreica Marcel, imediat după citirea pericopei evanghelice.

După otpustul Sfintei Liturghii, părintele protopop Lupuțan Dan le-a vorbit celor prezenți depre preoția Vechiului și a Noului Testament, precum și despre trimiterea la propovăduire a primilor apostoli.

În semn de recunoștință pentru bogata activitate pastorală desfășurată în Parohia Răchițele, părintele protopop i-a oferit fostului paroh, părintelui Boc Teodor, Diploma și Medalia Omagială Centenarul Protopopiatului Ortodox Huedin.

În continuare, părintele protopop a dat citire Deciziei de numire a noului paroh, semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după care, conform tradiției, i-a înmânat părintelui Lăcătuș Raul Daniel semnele slujirii preoțești: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și, în mod simbolic, cheia bisericii. În cuvântul său de bun venit, noul paroh a adus mulțumiri lui Dumnezeu, Părintelui Mitropolit, părintelui protopop, preoților prezenți, autorităților locale, familiei și credincioșilor pentru frumoasa primire.

În cadrul evenimentului a luat cuvântul și domnul Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, fiu al satului Răchițele, care i-a mulțumit părintelui Teodor Boc pentru activitatea desfășurată în calitatea de paroh al Parohiei Răchițele și i-a urat activitate rodnică noului paroh Raul Daniel Lăcătuș.

Din partea comunității locale a luat cuvântul domnul Suciu Sorin, primarul comunei Mărgău, care i-a urat noului paroh bun venit în mijlocul credincioșilor.

Un cuvânt de mulțumire și recunoștință a rostit și părintele Boc Teodor.

La final, părintele protopop i-a urat noului paroh preoție îndelungată, rodnică și binecuvântată.

Parohia Ortodoxă Răchițele a rămas vacantă ca urmare a pensionării la limită de vârstă a părintelui Boc Teodor. Începând cu data de 1 februarie 2022, paroh al Parohiei Răchițele cu Filia Dealu Botii, a fost numit părintele Lăcătuș Raul Daniel, fost cântăreț bisericesc al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

↓
error: ©2016-2024 copyright