Duminică, 4 octombrie 2020, credincioșii din Parohia Aghireșu Fabrici, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, în persoana părintelui Stoian Andrei.

Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc la biserica parohială din Aghireșu Fabrici și a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în exteriorul bisericii, de un sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan – protopopul de Huedin, părintele Stoian Andrei – noul paroh, părintele Șerban Sebastian, fostul paroh precum și alți preoți invitați. Cuvântul de învățătură, cu referire la Evanghelia Duminicii a 19 – a după Rusalii, a fost rostit de părintele protopop.

După otpustul Sfintei Liturghii, părintele protopop Dan Lupuțan le-a vorbit celor prezenți depre preoția Vechiului și a Noului Testament, precum și despre trimiterea la propovăduire a primilor apostoli. În semn de recunoștință pentru bogata activitate pastorală desfășurată în Parohia Aghireșu Fabrici, părintele protopop i-a oferit fostului paroh, părintelui Șerban Sebastian, Medalia Omagială Protopop Martir Aurel Munteanu. Aceași distincție a primit-o și părintele Leș Gheorghe, preot îmbisericit la această parohie. În continuare, părintele protopop a dat citire Deciziei de numire a noului paroh, semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după care, conform tradiției, i-a înmânat părintelui Stoian Andrei semnele slujirii preoțești: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și, în mod simbolic, cheia bisericii. În cuvântul său de bun venit, noul paroh a adus mulțumiri lui Dumnezeu, Părintelui Mitropolit, părintelui protopop, preoților prezenți, familiei și credincioșilor pentru frumoasa primire.

Din partea comunității locale au luat cuvântul domnul Lehene Sorin Gelu, primarul comunei Aghireșu, precum și epitropul parohiei, care i-au urat bun venit în mijlocul credincioșilor. La final, părintele protopop i-a urat noului paroh preoție îndelungată și rodnică.

La mormântul preotului Ioan Stoian, tatăl noului paroh și ctitorul bisericii din Aghireșu Fabrici, a fost săvârșită o slujbă de pomenire.

Parohia Ortodoxă Aghireșu Fabrici a rămas vacantă, ca urmare a pensionării pe caz de boală a părintelui Șerban Sebastian. În urma examenului care a avut loc la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca, a fost declarat câștigător părintele Stoian Andrei.

Pr. Elefteriu Ștefăniță – Corespondent

 

↓
error: ©2016-2024 copyright