Sâmbătă, 20 iulie 2019, biserica filiei Râșca Pleș, din Protopopiatul Huedin, și-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, din care au făcut parte: pr. Lupuțan Dan – protopopul Huedinului, pr. Mărcuș Eugen Cristian – parohul din Râșca Onicești, precum și preoții aparținători Cercului preoțesc Râșca.
În cuvântul de învățătură părintele protopop a sublinit una dintre virtuțile Sfântului Proroc Ilie și anume râvna sa pentru Dumnezeu.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu.
La finalul slujbelor a fost sărbătorit părintele Mărcuș Mircea, cel care a păstorit Parohia Râșca Onicești și filia Râșca Pleș vreme de 42 de ani, la împlinirea frumoasei vârste de 69 de ani.
În curtea bisericii, credincioșii prezenți în număr mare, au luat parte la o agapă frățească organizată de parohie.

Pr. Muntean Dan Mihai – corespondent

↓
error: ©2016-2024 copyright