În Duminica Floriilor, după oficierea slujbei Deniei, în Catedrala Moților din Huedin a avut loc o expoziție de icoane pictate pe sticlă și desene, cu tematică religioasă.

Icoanele și desenele expuse au fost pictate de copii din Huedin, în cadrul proiectului  educativ Icoana – cuvânt în culori, ajuns la ediția a 6-a, desfășurat la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin, sub coordonarea preotesei Mirela Lupuțan. La finalul expoziției, tinerii au susținut un recital de pricesne și cântări liturgice specifice Postului Mare și perioadei pascale.

Tehnica utilizată la pictarea icoanelor pe sticlă a fost cea tradițională, în tempera cu gălbenuș de ou. Icoanele expuse au fost sfințite la finalul Deniei, de către părintele protopop Dan Lupuțan. Profesorul Lung Mădălin Sebastian le-a vorbit celor prezenți despre istoria icoanei pe sticlă. Părintele protopop Dan Lupuțan le-a oferit tinerilor diplome de participare iar coordonatorul proiectului, Mirela Lupuțan, voluntarele Alexandra Căienar și Maria Mihuț, și prof. Mădălin Sebastian, au primit Diploma Omagială Protopop Martir Aurel Munteanu. La cea de-a VI-a ediție au  participat 30 de copii din ciclurile preșcolar, primar și gimnazial.

Foto: Andreea Rotaru

       

↓
error: ©2016-2024 copyright