Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în Duminica a 19-a după Rusalii, 3 octombrie 2021, în mijlocul credincioșilor din Mihăiești, județul Cluj, prilej cu care a binecuvântat lucrările de renovare și înfrumusețare efectuate la biserica și casa parohială din localitate.

De la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii trei ani la biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Aurel Duca, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Iubirea singură adună”.

„Dumnezeu este Cel care unește, diavolul este cel care dezbină. Orice dușmănie este lucrarea diavolului. Să nu uităm acel cuvânt pe care Domnul ni-l spune: «unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor» (Matei 18, 20). Dumnezeu este unitate. Și noi putem fi unitate dacă ne adunăm, doi sau trei sau o comunitate, în numele Lui, în numele iertării, în numele milostivirii și, în cele din urmă, în numele dragostei”, a spus ierarhul.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Aurel Duca. Primarul comunei Sânpaul, Ovidiu Colceriu, a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar domnul Emil Așchilean a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, membrii Consiliului parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, care, între anii 2018-2021, a fost renovată atât la exterior, cât si la interior.

Scurt istoric

Biserica din Mihăiești, ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, datează din anul 1862.

De Parohia Mihăiești aparține si filia Topa Mică, recunoscută pe plan național, fiind localitatea unde s-a născut poetul Ioan Alexandru.

↓
error: ©2021 copyright