Părintele Dorel Pușcaș - o viață închinată slujirii - Pr. Dan Lupuţan Protopop de Huedin

Galerie foto

  • S-a născut în data de 03.03.1953, în localitatea Brăteni, jud. Bistriţa-Năsăud, într-o familie de ţărani, fiind cel mai mare din cei cinci copii ai părinţilor săi: Teodor şi Victoria. Şcoala primară a urmat-o în satul natal şi în satul învecinat, Stupini. A urmat cursurile Liceului Teoretic din Sărmaş, jud. Mureş. După terminarea stagiului militar, în anul 1974, a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu, pe care le-a absolvit în anul 1978. A obţinut Diploma de licenţă în teologie în anul 1978, subiectul tezei fiind Academiile domneşti din Bucureşti şi Iaşi.
  • A fost hirotonit diacon în 17.03.1979 de către ÎPS Teofil Herineanu în localitatea Viişoara şi preot în data de 18.03.1979 în Bistriţa. În acelaşi an a fost numit preot paroh la Parohia Mănăşturu-Românesc. Anterior hirotonirii a lucrat la Fabrica de piele şi încălţăminte Agnita, între anii 1978- 1979.
  • La data de 01.03.1990 a fost numit protopop de Huedin, în urma alegerii preoţilor din protopopiat. În această calitate a funcţionat până în data de 01.10.2010.
  • A fost căsătorit cu Puşcaş Maria, născută Demian, de profesie învăţător, având două fete, Ioana, născută în 1980, şi Irina, născută în 1984.
  • Pentru întreaga activitate pastoralmisionară a fost ridicat la rangul de iconom (1990) de către ÎPS TEOFIL HERINEANU şi iconom stavrofor în anul 1994 de către ÎPS BARTOLOMEU.
  • În anul 2012 a primit cea mai înaltă distincţie pentru clerici din mitropolia noastră şi anume Crucea Transilvană.
  • În iunie 2014 Consiliul local i-a acordat titlul de cetăţean de onoare al oraşului Huedin. Părintele protopop Dorel Puşcaş a moştenit testamentul spiritual al protopopului martir Aurel Munteanu, acela de a fi ctitor de suflete, dar şi de edificii, care să fie de folos Bisericii si poporului dreptmărior din aceste ţinuturi, de la poalele Apusenilor. Acestea vorbesc de la sine prin frumoasa construcţie care stă la intrarea în urbea Huedinului şi anume cel mai modern sediu de protopopiat din ţară, pe care părintele ni-l lasă moştenire.
  • Iniţiativa construirii unui sediu nou al protopopiatului Huedin i-a aparţinut pr. protopop Dorel Puşcaş, ca un semn al fidelităţii faţă de trecutul istoric, dar şi ca o dovadă a implicării Bisericii în slujirea misionară si caritativă. Piatra de temelie a noului sediu s-a pus în 11 septembrie 1994 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu.
  • La aceasta se adaugă şi amenajarea paraclisului Sfinţii Trei Ierarhi, care încununează întregul ansamblu, cu frumosul iconostas; apoi sala de conferinţe, care începând din 1 iulie îi poartă numele, birourile, spaţiile de cazare şi locurile pentru activităţile catehetice. Oriunde ne aruncăm privirea în curtea protopopiatului vedem munca şi sârguinţa părintelui Dorel Puşcaş. În fiecare cărămidă pusă stă un gând al părintelui.
  • În memoria protopopului martir Aurel Munteanu, în anul 2000, părintele Dorel Puşcaş a ridicat, în curtea protopopiatului, o impunătoare statuie reprezentându-l pe martirul acestor ţinuturi.
    Activitatea pastorală sub toate aspectele, a desfăşurat-o cu multă conştiinciozitate şi s-a străduit să fie la înălţimea şi demnitatea preoţiei. Prin poveţele şi îndrumările date credincioşilor şi preoţilor, prin exemplul personal, a cultivat unitatea de credinţă, dragostea şi devotamentul faţă de Biserica Ortodoxă, îndeplinindu-şi datoria de bun patriot şi loial cetăţean al statului.
  • Preot bine pregătit, a avut plăcerea să studieze încontinuu şi să-şi însuşească cât mai multe cunoştinţe. A avut o atitudine şi o ţinută permanent potrivite calităţii sale de preot şi protopop.
  • A înfiinţat tipografia protopopiatului, magazinul de cărţi şi obiecte bisericeşti precum şi filiala Frăţiei Ortodoxe.
  • Părintele protopop Dorel Puşcaş a slujit liturghia aproapelui punând bazele, în ultimii ani ai vieţii, primului aşezământ social din protopopiat, înfiinţând Fundaţia Cultural Filantropică Protopop Aurel Munteanu, în cadrul căreia funcţionează Cantina Socială, care în prezent deserveşte aproximativ 100 de beneficiari de pe raza oraşului Huedin şi din satele limitrofe, oferindu-le o masă caldă, în mod gratuit.
  • La iniţiativa părintelui, ÎPS Părinte Andrei a botezat 13 copii de etnie rromă, în Paraclisul protopopiatului. Din păcate starea de sănătate nu i-a mai permis părintelui să participe la botez. Rămâne pentru posteritate toată lucrarea săvârşită de părintele protopop ca un îndemn pilduitor de urmat pentru slujitorii altarelor Bisericii.
  • Până în prezent a fost preot la Parohia Huedin III, slujind la Biserica centrală din Huedin.
  • Părintele Dorel Puşcaş a trecut la cele veşnice vineri, 10 iunie 2016, la ora 8:30, după o lungă suferinţă pe patul de spital. Părintele protopop a fost condus luni, 13 iunie 2016 de familie şi prieteni pe drumul spre veşnicie.
  • La slujba oficiată în biserica centrală din Huedin au luat parte aproximativ 100 de preoţi din ţară şi străinătate, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Au fost prezente şi oficialităţi, precum prefectul judeţului Cluj dl. Gheorghe Vuşcan, primarii de pe raza Protopopiatului Huedin, numeroase autorităţi centrale şi locale, precum şi mulţime mare de credincioşi din Huedin şi din împrejurimi. După oficierea slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a ţinut cuvântul de învăţătură în cadrul căruia a rememorat întâmplări trăite alături de părintele protopop, aceştia fiind colegi în tinereţe. După prezentarea biografiei, s-au citit mai multe mesaje de condoleanţe. La final, preoţii prezenţi, cu lacrimi în ochi, au intonat un cântec drag părintelui protopop – Când a fost să moară Ştefan.
  • Părintele protopop Dorel Puşcaş a fost îngropat în curtea Protopopiatului Ortodox Huedin, la umbra sediului protopopesc, ctitorie a sfinţiei sale. El rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut drept un om onest şi curajos, un preot protopop bun şi harnic, care a luptat cu toate încercările vieţii, având credinţa neclintită în ajutorul lui Dumnezeu. Deşi l-am cunoscut pe părintele doar din anul 2011, când am fost numit preot în Parohia Brăişoru şi mai îndeaproape din februarie 2016, când am fost numit protopop de Huedin, pot afirma că protopopul Dorel Puşcaş a fost, este şi va fi, vrednicul urmaş al martirului Aurel Munteanu.
  • În numele tuturor preoţilor din Protopopiatul Huedin, exprimăm familiei îndoliate condoleanţe, rugându-ne ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos să odinească în pace sufletul Părintelui protopop Dorel Puşcaş.

De acum nu vă mai numesc ucenici, ci prietenii Mei - Pr. Constantin Târziu, Paris
  • ,,De acum nu vă mai numesc ucenici, ci prietenii Mei”. Aşa cum am înţeles de la Mântuitorul Iisus Hristos, prietenia este binecuvântată de El şi cei ce o aplică în viaţa lor sunt binecuvântaţi. Astfel, dragii mei, am plantat acest frumos dar al prieteniei în inimile noastre şi fiecare dintre noi a contribuit la păstrarea lui, încât putem să fim mândri de prietenia noastră de 43 de ani. De aceea am venit din toate colţurile ţării româneşti, din Maramureşul istoric – Pr. Vasile Vulpe, Pr. Dumitru Mihali, din Argeş – Pr. Romulus Popescu, din Alba – Pr. Ioan Aloman, din Sibiu – Pr. Tăvală Tănase, din Bihor – Pr. Florian Blaga, Pr. Ioan Bicazan. Şi să nu îi uităm pe cei care au răspuns cu sufletul, Preasfinţitul Varlaam, vicar patriarhal, care a binecuvântat întâlnirea noastră de acum patru ani, într-o seară de rugăciune şi de bucurie la Huedin, la acest frumos, cel mai frumos protopopiat din România; din Moldova Istorică – Pr. Constantin Guzga etc.
  • Astăzi, noi am pierdut pe unul dintre noi, primul care a părăsit lumea aceasta înainte de vreme, resemnat după toate încercările de îndepărtare de la tot lucrul cel bun pe care l-a înfăptuit, un vrednic ostaş al lui Hristos, un nebun după Hristos, pentru că să începi şi să nu te îndoieşti că vei realiza ceea ce ţi-ai  propus, nu poţi să fii decât un nebun ca mulţi alţii după Hristos. A fost nevoie de cineva care să mobilizeze pe atâţia, care v-a lăsat moştenire cea mai mare statuie a unui martir preot, Vrednicul de pomenit Protopopul Aurel Munteanu; spunea Dorel: ,,Gusti (deoarece noi toţi aveam o poreclă), pe cât de mare i-a fost uitarea, pe atât de mare i-a fost revenirea în viaţa noastră prin această monumentală statuie”. Acolo am făcut pomeniri de parastas, şi aici la voi veneam de fiecare dată la prietenul Dorel însoţit de bunul nostru prieten Pr. Mircea Dejeu, sau, cum îi spuneam noi, Ţucu. Lumea l-a părăsit în viaţă, Arhierei, Episcopi, Preoţi, credincioşi, iar el, protopopul Dorel, ne-a părăsit şi lumea aceasta a părăsit-o, lăsându-ne cuvintele Apostolului Pavel către Timotei: Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El dreptul judecător.
  • Astăzi, la despărţirea noastră, dragă prietene, te rog să mă ierţi, că ştiu că te-am necăjit de multe ori fără să te conving sau tu să mă convingi, dar tu ştii că te iubesc precum şi eu ştiu că mă iubeşti şi veşnic va rămâne între noi dragostea şi bucuria revederii, lăsându-ne îndemnul Ap. Pavel: Nu năzuiţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi spre cele smerite. Aceasta este ,,fraţilor” comoara, care ridică pe toate peste cei 33 de coţi ai stâlpilor din templu, împodobind şi dând valoare STRĂDANIILOR creştinului.
  • Dumnezeu să te odihnească! Amin!” – Prietenul tău Pr. Constantin Târziu, Paris

Mesaj de condoleanțe - Protopop al Protopopiatului Madrid Sud Pr. Cristian Deac

Mesaj de condoleanțe și evocare a personalității Vrednicului de pomenire, Părintele Protopop Dorel Pușcaș

  • Cu Binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei al Clujului şi cu Binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, doresc să transmit câteva gânduri personale izvorâte din sufletul plâns la auzul plecării pe drumul Veşniciei a Robului lui Iisus Hristos, adormitul Părintele Protopop Dorel Puşcaş .
  • Îmi amintesc cu câtă emoţie ce aveam, mi-a făcut instalarea ca tânăr Preot aflat la început de Pastoraţie, acum 14 ani de zile şi de modul în care ca un adevărat Părinte, m-a încurajat şi a fost aproape de mine, dar şi cu câtă râvnă încuraja pe creştini să aibă grijă de biserică şi de preotul lorgrijă pe care o avea pentru toţi preoţii, de formarea lor continuă intelectuală, administraţie, grijă şi îngrijorarea
    manifestate faţă de parohiile mici şi sărăcăcioase. Mare iubitor de Patrie şi apărător al Credinţei Ortodoxe, a căutat să se identifice cu înaintaşii săi de Vrednică pomenire şi într-un fel ajungând să-i depăşească; le-a pus în valoare opera, viaţa, mucenicia, cum este cazul Părintelui Mărturisitor Aurel Munteanu, a cărui statuie parcă stă şi aşteaptă ceva, ceva mai bine, pentru fiii ţării, pentru credinţă,
    pentru suflet.
  • A facut-o prin cultură – revista protopopiatului -, tact pastoral, realism politic, mare zel înflăcărat şi prin ctitoria pe care a lăsat-o moştenire-un Centru Protopopesc, de exemplu.
  • Dar moştenirea Părintelui Protopop Puşcaş nu se opreşte aici, caracterele tinerilor preoţi care l-au cunoscut au fost cu siguranţă influenţate. Pătruns de personalitatea vulcanică, dar iubitoare a Părintelui, am avut de la cine învăţa.
  • Părinte drag, Milostivul Judecător pe care l-ai slujit aici să îţi facă bun sălaş în Împărăţia de dulce linişte şi pace.
  • Condoleanţe distinsei doamne Preotese Maria şi întregii familii. Veşnica lui pomenire! Getafe,

Madrid  11 iunie 2016 Protopop al Protopopiatului Madrid Sud  – Preot Cristian Deac

Părintelui Dorel Puşcaş in memoriam

Dați foc invidiei !
Se făcea că noaptea coborai din depărtări albastre,
să-ţi revezi catedrala albă, din fosfor topit…
purtai o mantie de culoarea vântului,
învăluită în tăceri de mormânt pustiit.
„De ce-ai venit aici, Alexandre? – ai şoptit –
Mai bine ai purta un suflet de fier”.
„De fier, părinte? Ca să ruginească?
Oare de ce umbrele în noapte pier?”
„Vorbe, Alexandre, mai bine lasă crucile spre soare
Şi nu uita că tot începutul în mormânt dispare”.
„Părinte, noi am rămas aici în nimicnicie,
tu ca o săgeată spre cer te-ai dus,
lăsând în urmă cârduri de lumânări,
cruci galbene şi ruginit apus”.
„Mai am să vă spun câteva gânduri
De-aici din grădinile cerului…
Daţi foc urii, invidiei, lăsaţi mâinile
spre focul sacru din peştera gerului!
Tot ce e pulbere acolo pe pământ
În cer se preface în izvorul cel sfânt”.
…când ai plecat, iubite părinte…?
eu stau lipit de zidul bisericii
să mă pătrund de pietrele-i sfinte…

Alexandru Jurcan

La cutia milei
La cutia milei
cerşesc
un pic de iubire în vis,
pe jos prin Univers
pornit-am
un maraton spre Paradis,
îl voi întâlni acolo
poate pe tata,
adăpând căprioarele cu rouă,
mamei,
îi voi mângâia tâmplele argintate
când va fi luna nouă.
Dac-am plecat
n-au mai dansat guguştiucii lunatici
tangoul lor ciudat.
De foarte departe eu le voi cânta,
Dintr-un fluier de argint fermecat…

Semn din înalt
Iubirile s-au destrămat în ploi
Şi nu mai numărăm din doi în doi
Şi toamna ne înmormântează blând
În crânguri de uitare rând pe rând.
Dansăm lunatici printre amintiri
În cupe ni se toarnă amăgiri
Şi cântăm ceva de mult pierdut
Sfârşit de lume e, ori început.
Şi am uitat de toamnă şi de noi
Iar Timpul curge-ntruna înapoi
Un fluviu ne-am făcut din amintiri
Dar nu mai plouă astăzi în iubiri.

Crânguri de uitare
Voi primi un semn din înalt
Când cu luntrea voi trece pe malul celălalt
Ori sălciile vor plânge, ori salcâmii vor înflori
A doua oară,
Rănite,
Aripile vor înceta să mă doară,
Lăstunii de jad, tandru,
Vor mângâia apele cu umbra lor,
După o veşnicie,
Voi vedea cu uimire
Că pot iarăşi să zbor.

Elena Cernău

Părintelui Dorel

Un om am fost
Pribeag prin lume,
Dar m-ai chemat
Şi vin acum la tine.
Şi las în urmă
Ceea ce Tu, Doamne,
Înfăptuit-ai pe pământ
Prin mine.
Dorel sunt, Doamne
Îţi mai aduci aminte,
Botezul l-am primit
În sfânta mănăstire.

Dar anii au trecut
Şi ţie am urmat,
La Sfânta Liturghie
Slujit-am la altar.
O, vai de mine
Preot sărman, sărac,
Şirag de rugăciune
Adus-am eu în dar.
Şi las în urmă tot
Şi mă unesc cu Tine,
Ai milă pentru toţi
De cei ca mine.
Pr. Marius Moldovan

Transilvania
Îndurând am devenit o ţară
Să nu mă tem de nimeni pe pământ
Şi în genunchi la candela de seară
Să propăşim în ce va fi mai sfânt.
Dacă sporit-am în ceva anume,
N-au fost averi şi-un trai nesăbuit,
Ci-mpodobiţi cu cealaltă lume
Puterea milei nu ne-a ocolit.
Mereu în zile de durere
Înconjurăm altarul jertfitor
Din grija potirului cu înviere
Din tată-n fiu mă ştiu nemuritor.

Clopotele
De-atâtea clopote la gâtul turmelor
trase pe jos de miile de ani
pământul este
cea mai curată
lacrimă
din univers.
Din miez de noapte-până-n miez de veac,
pe frig, strânşi laolaltă ne încălzim
plângând într-una.
Din lacrimi facem clopote şi le dosim
la gâtul turmelor să nu le vadă luna.
Primăvara semănăm în arbori şi în stânci
sămânţa clopotelor şi izvorăsc în lume
păsări şi flori cântând în limba lor
acelaşi dor de moarte cum ne poate
spune.
Vara ascundem clopotele într-un turn,
pieziş le ridicăm în ceruri peste cimitire
înfricoşaţi şi batem cu bătaia lor
în spatele lui Dumnezeu de fericire.
Toamna tragem clopotele din nouri pe
pământ
Şi le gonim pe funii de-a lungul omenirii
duhnind a foc şi moarte la-ntoarcereanapoi
le cuibărim cenuşa şi haosul din noi.
Dar gerul iernii negre coboară în părinţi,
clopotele fierb în fiecare,
pământul de departe văzut e-un clopot
sugrumat
pe-o lacrimă enormă uscată lângă mare.

Pruncii mei
Să pot scrie imne pentru ţară
În genunchi in fiecare seară
La lumina lămpii de oloi.
Am nevoie, pruncii mei, de voi
Să luăm de dincolo putere
Suferinţele întru-nviere
Cu răbdare-n lacrimă să ţes
Peste bruma noastra de cules.
Ioan Alexandru

Preotul Dorel, părintele dorurilor noastre

MOTTO: ,, Apoi Moise a pus toiegele înaintea Domnului; și iată că pentru casa lui Levi toiagul lui Aaron odrăslise și-nmugurise
și-nflorise și făcuse migdale.” Numeri, 17,8

  • În plămada numelui său, părintele Dorel purta nesfârşirea dorului, al unui ,,dor fără saţiu” (Emil Botta), al unui dor care l-a hălăduit spre talazurile veşniciei. Învrednicit cu toiag sacerdotal, purta unul în mâna liturgică cea de toate zilele şi unul, lăuntric, în inima biruită de faldurile nopţii cea fără de odihnă şi înfloritoare de gânduri.
  • Părintele Dorel: elegiac prin fire (ceasurile noastre îndelungi la telefon, inclusiv cele cu două săptămâni în urmă, erau croite între noi din mătăsuri lirice), cartezian prin simţăminte teologale (anii de studii sibiene erau, adesea, tronate de fulguraţii biblice), benedictin prin înfăptuire (zidurile de după Sfinţia-sa vorbivor) şi filoxen prin implicare socială (în veac, la judecata-i de dincolo va grăi forfota celor ce-au primit un blid cu zeamă caldă prin purtarea lui de grijă).
  • Lev Nicolaevici Tolstoi (cantonat la Bucureşti un răstimp, cu ocazia deplasării de trupe ruseşti spre Dunăre, fiind, la 26 de ani, ofiţer în armata ţaristă), scria în celebrul său Jurnal pe data de 11 iulie 1854 despre poporul român: “ … Soarta acestui popor este duioasă şi tristă” (s.n.). În această sintagmă-cheie trebuie căutat, identificat şi înţeles sublimul nostru coleg şi frate de chivot, Dorel.
  • Duioşenia lui nu era una facil accesibilă şi cu riscul de a se disipa curând, ci una similară cu cea a perlei, ea însăşi rod al suferinţei scoicii strivite de nesfârşirea oceanului: rară şi convertibilă în pandantivi. Duioşia lui căpăta chip, numaidecât, după crepuscul, în fântânile înstelate ale nopţilor hölderliniene, când vacarmurile diurne se stingeau şi se topeau aiurea.
  • Sub hlamida de sacerdot, purta o tristeţe metafizică, exhibată drămuit şi la vreme, când biciuiau nedreptăţile omeneşti în răbufniri sociale. În loc de cădelniţă şi cruce, în mâna dreaptă şi-ar fi vrut, de multe ori, o sabie de samurai pentru a intra în luptă. Că mult a mai luptat, Doamne al adevărului !
  • Şi duioşia şi tristeţea, vâsle ale sufletului său ecumenic, ca fluorescenţa unei păpădii (Lucian Blaga) îşi dobândeau lustrul în Altar; în Altarul mistic, sacerdotal, în Altarul de pecete argheziană:
    ” În altar sfărşesc şi-ncep
    Cele ce nu se pricep”
    (Tudor Arghezi, Inscripţie pe paraclis)
  • Iar din Altar, ieşea aulic, în vuietul suportabil al lumii şi aproape insuportabil, dar surmontabil, al sufletului omenesc . Voievod al răbdării stoice, părintele Dorel a fost o casă cu trei pereţi; un al patrulea nu exista. Cei care au intrat cu sfioşenie în sufletul lui de ucenic al Domnului, sunt mulţi: cei care l-au condus la mormânt şi cei nesfârşit de mulţi pe care i-a scris Savaotul Domn în hrisovul Său de judecată. Pentru cei care l-au iscodit cu vicleşug şi răutăţi şi pe care i-a iertat înainte de a-l nedreptăţi le aducem noi, la lumina candelei, argheziana PISANIE:

”Dă-mi durere şi prigoană,
Dă-mi otravă cât îţi place.
Ţine: milă şi pomană,
Ţine har şi ţine pace.”,
ca şi cum ar fi rostit-o/scris-o golgotianul nostru Dorel.

  • Fără a cădea sub incidenţe siropos-lacrimogene niciunul dintre noi, desantul teologal sibian, promoţia 1978, nici familia, nici enoriaşii, nici vazduhul transilvan prin văile căruia îi plăcea să asculte cântul-litanie ”Când a fost să moară Ştefan” muşcam din fructul preavremelnic al temporarei despărţiri:

”Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim
Stând la început de anotimp fermecat
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.”
(Şt. Aug. Doinaş, Astăzi ne despărţim).
Şi totuşi:
“Copiii cresc şi unii se despart
De cei ce le-au dat viaţă din
iubire.
Plecările din tine-n alte lumi
Să nu le iei nicând drept
despărţire.”
(Nicolae Labiş, Încheiere).

  • Cu toiagul odrăslitor, cu crucea ca o demnă sabie de samurai, cu sufletul-stindard prin arşiţa lumii, alesul nostru Dorel- preotul, a murmurat o viaţă întreagă, cum murmură sihastrul boabele mântuitoare din şiragul de mătănii, neliniştitoarea interogaţie blagiană:
    “Unde eşti, Elohim?
    ……………………..
    Umblăm turburaţi şi fără de voie,
    prin stihiile nopţii te iscodim,
    sărutăm în pulbere steaua de sub cîlcâie,
    şi-ntrebăm de tine, Elohim!
    ……………………………………
    Până în cele din urmă margini privim,
    noi sfinţii, noi apele,
    noi tâlharii, noi pietrele,
    drumul întoarcerii nu-l mai ştim
    Elohim, Elohim!
    (Lucian Blaga, Ioan se sfâşie în pustie).
    Părinte-frate Dorel, dorule-dor, aşa-i că ne-aştepţi şi pe
    noi, la curţile Dorului ?

Pr. Ioan Petraş Timişoara, 06.07.2016

„Ce ești, am fost Ce sunt, vei fi…”
  • Nu am putea spune de câte ori au fost scrise sau rescrise aceste cuvinte pe care iniţial le-a rostit cel ce a meditat şi concluzionat la marile adevăruri ale lumii şi mai ales ale vieţii omului.
  • Chiar dacă nu au fost scrise pe crucea mormântului său – ca acei ce se opresc o clipă să le poată citi – vrednicul de pomenire preotul protopop DOREL, fratele nostru, plecat prea devreme dintre noi, vrea să ni le spună.
  • O boală teribilă l-a scos din circuitul acestei vieţi pe cel ce încă mai avea multe de spus.
    Am slujit împreună 24 de ani la acelaşi altar şi doar ideile au fost cele ce uneori au aprins unele discuţii contradictorii cu aspect de vrajbă între noi, cei cu temperamente diferite.
  • A fost un sacerdot al culturii înalte şi al unei discipline spartane, lucru pe care aş vrea să-l recunoască oricine l-a cunoscut. Nu era uşor să te ţii după el. Avea un apetit de cunoaştere niciodată satisfăcut. Nu avea linişte până când nu intra în posesia cărţii ce făcea multă reclamă şi curiozitate prin titlu, apariţia şi autorul său, gen Shogun, Codul lui Da Vinci, Rugaţi-vă pentru fratele Teoctist etc. Îşi făcea conceptual opinii teologice prea înalte pentru a accepta că Dumnezeu este monopolizat de o Biserică sau alta, aducând în discuţie chiar în cadrul unor conferinţe preoţeşti realităţi triste din istoria propriei Biserici – greşeli. S-a ocupat de o lucrare de mare importanţă, care îl onorează şi în orice aspect al activităţii sale multiple se străduia să iasă totul cât se poate mai bine.
  • Vreau să imortalizez, în câteva rânduri, o întâmplare ilustrativă în acest sens:
  • După anii ’90, predam împreună limba latină la Liceul Octavian Goga din Huedin şi la ora 9:00 m-am dus să-l întâlnesc să mergem împreună. Era deja ’’sătul de lucru’’.
  • Ce nemulţumire ai? l-am întrebat.
    De ce la ora 7:00 mă „lupt” cu coratorii din P… să-i lămuresc că n-au dreptate în problema cu parohia,le-am citit Statutul, Legiuirile şi, după două ore de discuţii, în încheiere mi-au spus:
    Vă mulţumim, dar tot cum vrem noi vom face. Atunci le-am spus:
    Domnilor, înseamnă că am vorbit două ore degeaba.
    Câte din acestea nu va fi trăit în cei 20 de ani de protopop! Unele l-au bucurat, altele l-au pus în situaţia biblicei expresii „scuturaţi-vă praful”.
  • A îmbătrânit. La o masă îl aflam stând, citind, cugetând şi uneori scria. Oricine putea veni să-i vorbească, să-i ceară ajutorul ori sfatul.
  • Inexplicabila încercare la care a fost supus în ultimul an l-a interiorizat şi l-a scos parţial din activitate. Foarte mulţi din apropiaţi l-au cercetat şi l-au îmbărbătat, însuşi stăpânul şi arhiereul dând viaţă prin propriul exemplu poruncii de „a-i cerceta pe cei bolnavi”. În salonul spitalului din Cluj, apoi în odaia de la casa parohială l-a vizitat, l-a mângâiat şi-i va fi spus cuvinte de îmbărbătare.
  • După ultimul drum făcut la spitalul din Cluj pentru a mai tăia din puterea răului cu care se lupta, a trebuit să se recunoască învins. Învins parţial, deoarece el este viu în amintirea noastră şi a celor ce-i vor urma, prin realizările sale spunându-ne: Viaţa e cea mai pasionantă carte. Dacă e bine scrisă.

Adio şi pe curând, PĂTRULE! Părintele Ioan

Sufletul ți-ai pus pentru turmă

Gãnduri din Mãnășturu-Românesc

  • Un gând pios îndreptat spre un OM în adevăratul sens al cuvântului, preot protopop DOREL PUŞCAŞ, o personalitate distinsă, mereu dispus să asculte durerile celorlalţi, care niciodată nu se dădea la o parte să întindă mâna oricui, un părinte/preot dedicat, care ne-a învăţat că o vorbă bună şi o mângâiere  sufletească dăruite semenilor valorează mai mult decât orice bunuri materiale. O stea călăuzitoare care a sudat mica noatră comunitate într-o familie, fiind chiar el, alături de distinsa sa soţie, doamna preoteasă MARIA, baza armoniei şi a valorilor care şi astăzi ne unesc.
  • Ne amintim cu emoţie şi nostalgie o minunată zi din primăvara anului 1979, când tânăra familie PUŞCAŞ DOREL şi MARIA a păşit pentru ptima dată în micul nostru sat, Mănășturu Românesc, I-au impresionat în mod plăcut, încă de la început, pe locuitorii satului nostru, prin privirile calde (privirea este oglinda sufletului), prin cuvintele frumoase care au fost adresate enoriaşilor, prin entuziasmul de care au dat dovadă.
  • A fost începutul unei frumoase şi fructuoase perioade, în care părintele Dorel Puşcaş şi-a dedicat întreaga activitate în slujba celor pe care i-a păstorit. A fost, de asemenea, începutul unei perioade de realizări şi pentru familia domniei-sale, care s-a bucurat pe timpul şederii în mijlocul nostru, în primul rând de venirea pe lume a celor două fiice, Ioana şi Irina, mândria şi bucuria părintelui şi a doamnei preotese.
  • În toţi anii de preoţie, slujirea părintelui a îmbrăcat toate aspectele posibile ale vieţii spirituale a păstoriţilor săi: pe cei căzuţi i-a îndreptat, pe cei în deznădejde i-a mângâiat, pe cei slabi i-a încurajat, pe cei aflaţi pe calea bună i-a întărit, pe cei bogaţi i-a învăţat milostenie, pe cei în nevoi i-a învăţat răbdarea.
  • A fost preotul care nu avea doar stăpânire peste credinţa şi sufletele credincioşilor, ci a lucrat împreună cu ei, a suferit alături de ei şi s-a bucurat împreună cu ei.
  • Credincioşii, simţindu-i dăruirea, îl căutau fără teama refuzului. Era liantul între ei şi Dumnezeu. Aveau cuvintele lui şi privirea lui o blândeţe plină de nădejde. Cu el, biserica se umplea de pace şi tihnă. La el, în ciuda faptului că era o persoană permanent grăbită, totul era răbdare şi rostire din adânc. Aşa se face că nu era zi în care să fi ieşit pe uliţele satului şi să nu fie interpelat de nenumărate persoane, cu problemele lor exitenţiale. Pentru fiecare găsea o fărâmă de timp. Deşi era un om extraordinar de cult, de o erudiţie excepţională, le vorbea oamenilor pe înţelesul lor, ştia să urce şi să coboare la nivelul de înţelegere al fiecăruia.
  • A fost un mare OM, a fost îndreptat şi s-a remarcat atât prin activităţile sale pastorale cât şi prin cele administrativ-gospodăreşti.
  • Şi-a lăsat amprenta nu numai peste sufletele oamenilor, ci şi prin realizările şi îmbunătăţirile pe care le-a adus în bisericile din cele două localităţi, Mănăşturu-Românesc şi Văleni- pe care le-a păstorit. Ca un bun gospodar, a renovat în timpul şederii sale în aceste parohii casa parohială din Mănăşturu-Românesc, a construit aici baia, a adus îmbunătăţiri bisericii, a pictat biserica din Văleni.
  • Oamenii îşi amintesc cu drag cum, vara, părintele Dorel era pe câmp la fân şi la cartofi, se identifica cu locuitorii satului.
  • De asemenea, în acea perioadă, când biserica era pusă sub „semnul oprobriului”, părintele îi chema la biserică, duminicile după amiaza la vecernie, pe copiii de la şcoală şi desfăşura cu ei, împreună cu doamna preoteasă, adevărate seri duhovniceşti: îi învăţa cântări bisericeşti, le explica pe îndelete şi pe înţelesul lor întâmplări din Biblie, îi îndruma pe calea credinţei. Şi, cu toate că elevii erau ameninţaţi să nu mai participe la aceste activităţi, nici unul nu lipsea duminica după-masa de la biserică.
    Fiind un mare iubitor al tradiţiilor populare, a organizat, tot cu elevii de la şcoală, un ansamblu de dansuri populare. Îi învăţa pe copii nu numai dansul, ci şi să iubească şi să aprecieze datinile, obiceiurile şi tradiţiile noastre populare, să fie mândri că sunt români.
  • Putem afirma că părintele Dorel şi doamna preoteasă Maria au devenit şi au rămas fii adevăraţi ai satului nostru, au rămas ataşaţi de micuţa noastră comunitate, la fel cum întreaga suflare a satului a rămas ataşată de această minunată familie.
  • Acum, cel care a propovăduit solemn, în diferite împrejurări, că viaţa pământească este doar o pregătire pentru viaţa eternă, a plecat dintre noi pe calea veşniciei. Cu toate că nu mai e printre noi, e bine ştiut faptul că preoţii şi profesorii nu mor niciodată. El va rămâne veşnic în inimile celor pe care ia păstorit în toţi anii petrecuţi în Mănăşturu-Românesc.
  • Aducem, şi în acest ceas, un ultim omagiu celui care a fost părintele protopop Dorel Puşcaş, un soţ, un tată, un prieten adevărat şi, nu în ultimul rând, un părinte deosebit care va rămâne mereu în sufletele şi în amintirea noastră. Îi mulţumim pentru învăţătura şi bagajul cultural dăruit posterităţii. Îl vom pomeni veşnic în rugăciunile noastre. Fie ca sufletul lui să fie aşezat printre îngeri!
  • Sufletul ţi-ai pus pentru turmă, ca turma astăzi să-ţi pună, la rându-i, când îţi face fericita pomenire, sufletul. Părinte Dorel, ce-ai făcut pentru Biserică şi Turmă te-a făcut nemuritor şi pe Cerul Bisericii eşti mai mult decăt o stea, eşti un Luceafăr!

Înv. Lucica Văsar  (Mănăşturu-Românesc)

Părintele protopop Dorel Pușcaș, la porțile veșniciei
  • Este foarte greu şi dureros în acelaşi timp să vorbeşti la trecut despre o personalitate puternică, aşa cum a fost cea a părintelui protopop Dorel Puşcaş, un spirit enciclopedic, om de cultură, slujitor al bisericii şi al comunităţii.
  • L-am cunoscut imediat după ce a fost ales protopop ortodox al Huedinului, în anul 1990, şi a început să slujească la altarul „Catedralei Moţilor”, ctitoria protopopului-martir Aurel Munteanu. Îi plăcea mult să citească, să călătorească, să cunoască lumea, sa exploreze noul.
  • Am avut plăcerea să purtăm numeroase discuţii, majoritatea pe teme istorice, teologice, dar şi politice, să analizăm cărţi, articole, să facem schimb de impresii. De cele mai multe ori, în dezbaterea subiectelor, ne completam reciproc, dar uneori părerile noastre nu coincideau, însă dialogul era purtat cu argumente şi contraargumente, Sine ira et studio (Fără ură şi părtinire), aşa cum spunea anticul Tacitus. Era o adevărată încântare. Nu de puţine ori, în predicile foarte bine documentate pe care le ţinea cu atâta elocvenţă, atunci când atingea şi subiecte istorice, privea spre mine ca să confirm sau să infirm cele spuse, vreun eveniment, vreo dată.
  • Era un moment înălţător când eram consultat, dar în acelaşi timp trăiam şi o clipă de teamă, ca nu cumva să-mi pună o întrebare la care să nu am răspunsul potrivit, aşa cum credeam că se cuvenea, în faţa celorlalţi enoriaşi.
    Părintele Dorel Puşcaş a fost o personalitate care a ştiut să adune în jurul său preoţi, dascăli, oameni de cultură, oameni de afaceri, oameni de rând, fiind „un om al cetăţii”. Acţionând după dictonul lui Lucian Blaga că „Nimic nu e la fel de tare ca trecutul. Pe acela nimeni şi nimic nu-l poate schimba”, s-a implicat în numeroase proiecte, lăsând urme perene în istoria oraşului-târg de la poalele Vlădesei: schimbarea denumirii străzii Armata Roşie în Protopop Aurel Munteanu, ridicarea troiţei din centrul oraşului, constituirea coralei bisericii centrale (Huedin I), reeditarea revistei „Glasul moţilor” (transformată în „Glasul”), înfiinţarea Fundaţiei Cultural-Filantropice „Protopop Aurel Munteanu” (cu cel mai amplu proiect al acesteia „Cantina socială pentru persoanele nevoiaşe”), organizarea Frăţiei Ortodoxe Române, filiala Huedin, ridicarea Sediului Protopopiatului Ortodox Huedin şi a statuii protopopului Aurel Munteanu. Iubitor al istoriei, tradiţiilor şi portului popular, a iniţiat premierea celor mai frumoase costume populare, în cadrul diverselor activităţi cultural-artistice desfăşurate în oraşul nostru.
  • Ca o dovadă a dragostei creştine care îl caracteriza, a avut iniţiativa botezării a 13 copii de etnie rromă, cu ocazia împlinirii a şapte ani de activitate a cantinei sociale din cadrul Fundaţiei „Protopop Aurel Munteanu”, al cărei preşedinte era. Deşi suferind şi aflat pe patul de spital, părintele a ţinut ca evenimentul să aibă loc chiar în lipsa sa, încreştinarea fiind săvârşită de către Î.P.S. Andrei, în paraclisul „Sfinţii Trei Ierarhi” al protopopiatului Huedin, în data de 4 iunie 2016.
  • Pentru activitatea bogată în domeniul religios, cultural, civic, Î.P.S.Andrei i-a acordat în anul 2012 distincţia „Crucea Transilvană” pentru clerici, iar în anul 2014, din partea autorităţilor locale a primit distincţia de „Cetăţean de onoare” al oraşului Huedin. Dar cea mai înaltă distincţie considerăm că este recunoştinţa din inimile a zeci de mii de oameni, pentru ceea ce a lăsat în urma sa, în urbea de la poalele Vlădesei şi în satele din zonă. Părintele protopop Dorel Puşcaş şi-a câştigat un loc de cinste între personalităţile oraşului Huedin şi a zonei de nord a Apusenilor, fiind un demn urmaş al protopopului Aurel Munteanu, ambii trecuţi prea repede prin porţile veşniciei – după părerea noastră, a muritorilor de rând, la vârste la care ar mai fi avut multe proiecte de realizat pentru urbea noastră.
  • Dar cum ştim cu toţi creştinii că viaţa pe acest pământ reprezintă doar o clipă din existenţa noastră spirituală, fiecare având o misiune de îndeplinit, îmi place să cred că părintele Dorel, care a iubit enorm această lume, şi-a îndeplinit misiunea, arzând repedeca o lumânare şi luminând acest colţ al României, iar acum s-a întors la porţile veşniciei, de unde ne veghează.

Cristian-Claudiu Filip

Glasul Moților / Glasul - scurtă privire retrospectivă -
  • Revista „Glasul Moţilor“ a văzut lumina tiparului pentru prima dată în anul 1926, având ca director pe preotul Sabin G. Truţia, iar ca redactor pe Nicolae Cristofor şi ulterior pe V. I. Tănăsescu-Nicoleşti. După numai 10 numere, această revistă de cultură şi-a încetat activitatea din motive financiare, tipografice şi redacţionale.După 71 de ani, în anul 1997, de Sfintele Paşti, a reapărut „Glasul Moţilor” ca revistă editată de Protopopiatul Ortodox Român Huedin.
  • Meritul pentru această reapariţie a revenit părintelui protopop Dorel Puşcaş care a strâns în jurul său un colectiv redacţional format din preoţii Ioan Morcan, Mircea Dejeu, Ioan Mureşan, Pavel Condrea, Daniel Moldovan şi Florin Nicoară.
  • Înceastă publicaţie s-a bucurat de susţinerea Î. P. S. Bartolomeu al Clujului al cărui scris olograf se regăseşte în primul număr al acesteia: Binecuvântez apariţia primului număr al revistei „Glasul Moţilor“ – serie nouă – şi-i doresc acestei publicaţii să aibă parte de colaboratori luminaţi şi cititori devotaţi. În anul 1997 au apărut nouă numere, înregistrându-se schimbări în colectivul redacţional prin cuprinderea profesorilor Ioan Bălaş, Alexandru Jurcan, Doru Rus şi Cristian Filip. Anul 1998, când au fost editate 12 numere, a venit cu schimbarea numelui revistei, aceasta devenind de atunci „Glasul”, astfel că această denumire  o are până astăzi.
  • Din anul 1998 în cadrul redacţiei revistei o regăsim ca şi corector pe profesoara Rodica Potoceanu În anul 1999, au fost editate 12 numere ale revistei iar tehnoredactor a fost cooptat Dan Bodea în locul lui Radu Dodea şi al Danielei Cosma. În anul 2000 şi 2001 au fost editate tot câte 12 numere. În cea mai mare parte a timpului, redacţia revistei a fost formată din pr. Dorel Puşcaş – preşedinte, pr. Ioan Morcan – director, prof. Ioan Bălaş -redactor-şef, pr. Mircea Dejeu – redactor-şef adjunct, prof. Doru Rus şi prof. Cristian-Claudiu Filip – membri, iar prof. Rodica Matiş – corector şi Dan Bodea -tehnoredactor. Din anul 2001, în redacţie a fost cooptat diac. Ciprian Taloş ca redactor-şef adjunct, în locul pr. Mircea Dejeu. Din anul 2002, din redacţiei a făcut parte şi doamna profesoară Elena- Livia Bâlc, fiind înregistrată şi revenirea preotului Mircea Dejeu. În anul 2003, profesoara Rodica Matiş a devenit redactor-corector, la lista redacţională adăugându-se prof. Dinu Bălan, Ana Avram şi Dan Bodea, astfel că revista a funcţionat mai mulţi ani cu aceeaşi redacţie fără a se mai înregistra modificări. Este de remarcat buna colaborare dintre preoţi şi dascăli, tipărirea în paginile revistei a unor articole cu tematică diversă printre care articole şi poezii şi elevii din instituţiile de învăţământ din Huedin. Din anumite considerente financiare, redacţionale şi de organizare, începând cu anul 2001 revista a apărut şi cu numere comasate, în sensul că nu a mai apărut lunar, iar din anul 2011 nu a mai fost tipărită, apărând doar în format electronic. Apariţia acestui număr al revistei „Glasul” poate să însemne nu doar omagierea părintelui protopop .
  • Dorel Puşcaş, ci şi asumarea dorinţei acestuia ca revista să reapară în format tipărit şi să pătrundă astfel în conştiinţa oamenilor până în inima muntelui de unde a răsunat puternic Glasul Moţilor.

Horea-Dorin Matiş

Pe urmele părintelui protopop Pușcaș
  • Să vorbim sau să scriem la trecut despre Părintele Puşcaş ne este cu neputinţă. Şi totuşi trebuie s-o facem. S-a dus ! A trecut la cele veşnice, dar a lăsat, pe unde a trecut, atâtea urme. Pe aceste « urme » tuşate vom încerca să păşim şi noi, cei care am rămas. Unii vor călca singuri pe ele, înţelegându-le sensul, alţii, pe alături, neştiindu-le rostul. Pe ultimii îi înţeleg mai uşor : e greu să fii echivalentul unui Om ca Părintele Puşcaş. Cei dintâi vor continua lupta, credinţa, zbaterea, căutarea, munca, neodihna, iubirea, efervescenţa, adică tot ce-a însemnat Părintele Protopop în această viaţă.
  • Despre aceste „ urme” se vor spune multe, însă cel mai bine va vorbi despre ele timpul. Unicitatea lor este aceea că nu se pot şterge. Ele ne rămân moştenire, fără să ni se ceară mare lucru în schimb, doar recunoştinţă.
  • Anton Pann spunea: „Fii recunoscător făcătorilor tăi de bine în timpul când ai avut trebuinţă de dânşii şi nu-i uita în timpul fericirii tale”. Am fost recunoscători Părintelui şi-i suntem pentru totdeauna pentru faptul că în anul 1990, când a preluat misiunea de Protopop de Huedin, printre primele lucruri pe care le-a gândit a fost şi acela de a înfiinţa un cor bisericesc pe patru voci.
  • Lucru greu şi de gândit şi cu atât mai greu de înfăptuit. Dar având voinţa statornică pe care i-o ştim cu toţii, a trecut peste toate piedicile şi-n toamna anului 1990 Corala Buna Vestire a Catedralei Moţilor îşi începe activitatea sub îndrumarea dirijorului profesor Ioan Ţârţan. Am fost fericiţi şi noi, a fost fericit şi dânsul, deşi i-a fost atât de greu să ne convingă, să ne adune la repetiţii de două ori pe săptămână, fiind din medii diferite de activitate, iar domnului profesor  să-i asigure deplasarea de la Cluj.
  • A avut înţelepciunea şi puterea de a le organiza pe toate astfel încât slujba de duminică şi de sărbători, din biserica noastră, să fie întregită de  imnuri înălţătoare interpretate atât de frumos şi cu atâta sensibilitate de Corala Buna Vestire. Dar munca Părintelui nu s-a limitat doar la înfiinţarea corului. A găsit totdeauna timpul pentru a ne sprijini în perfecţionare prin p a r t i c i p a r e a noastră la slujbele religioase din alte parohii, prin activităţi comune cu alte coruri bisericeşti din ţară şi nu în ultimul rînd, prin organizarea de excursii culturale prin multe aşezăminte istorice şi religioase de pe teritoriul patriei noastre. Cu alte cuvinte,a fost neobosit când era vorba de Corul Bisericii. A fost Părintele nostru şi noi am fost ai lui. Ne-a fost aproape şi asta ne-a dat puterea de-a continua atunci când obstacolele păreau de netrecut. Ne certa când mai greşeam, dar nimeni nu se supăra, pentru că el nu avea răutate în vorbă. El dorea să fim mereu foarte buni. Nu ştiu dacă întotdeauna l-am mulţumit, dar neam străduit.
  • Datorită lui mai activăm încă şi pentru toate acestea îi aducem azi recunoştinţă. Ne-a considerat făcând parte din familia
    lui şi astfel ne-a însoţit la toate evenimentele fericite sau mai puţin fericite din familiile noastre. Niciodată n-a spus nu. Era o bucurie şi-o onoare să-l ai în preajmă. Prezenţa lui dădea valoare momentului. Cu câtă dragoste şi emoţie aşteptam Ajunul Bobotezii să vină
  • Părintele cu Iordanul! Pentru fiecare ai casei avea cuvinte speciale şi de aceea era atât de plăcută întâlnirea cu el.
    Toate acestea au trecut. Păstrăm  însă, cu sfinţenie, mai ales „urmele” lăsate de Părintele Protopop Puşcaş în sufletele noastre. Sunt cele mai importante şi acestea ne vor hrăni atâta timp cât vom găsi răgazul să ne amintim de dânsul. Îl vom vedea mereu în mijlocul bisericii predicând atât de frumos, de clar şi pe-nţelesul tuturor. Predica lui a fost întotdeauna îndemn la credinţă, cultură şi demnitate. Îi vom auzi mereu vocea inconfundabilă. El a scos biserica dintre zidurile ei reci de piatră. A făcut-o vie, înălţătoare, lucrătoare pentru toate sufletele care au dorit să-i treacă pragul şi să-şi găsească aici liniştea, mângâierea şi împăcarea.
  • Părinte Protopop Puşcaş, vie recunoştinţă din partea tuturor membrilor Coralei Buna Vestire a Catedralei Moţilor din Huedin.

Livia Bota

Potrivnicii Domnului Iisus sau Despre prieteni și neprieteni
  • A fi prieten cu cineva e plăcut lui Dumnezeu, iar prietenia cu Însuşi Bunul Dumnezeu e o virtute ce nu trebuie să lipsească din trăirea creştinului, căci ea bucură Cerul şi veseleşte Pământul. Din Sfânta Scriptură ştim că prietenia cu Dumnezeu aduce şi prietenia cu cei de lângă noi, dar întâi e nevoie de prietenia cu aproapele nostru, ca să ni-L facem prieten pe Domnul.Facerea de bine a cuiva să nu fie singurul motiv al prieteniei noastre cu acela. E drept, după cugetarea unui filosof, „prietenia îşi are
    începutul în binefaceri”, dar ea să nu se stingă atunci când lipseşte binefacerea, ci să lumineze precum o lumânare în topirea ei jertfelnică.
  • Domnul Iisus Hristos, în timpul vestirii Evangheliei Sale, a avut mulţi duşmani. Prieteni adevăraţi, mai puţini. Neînţeles de învăţaţii poporului Său, ei L-au urât pe nedrept, iar când au vrut să-L „prindă în cuvânt”, s-au făcut de ruşine, neştiind ce să-I răspundă. „Învăţătura Sa avea putere, nu ca a cărturarilor, iar mulţimea era uimită de cuvintele Lui” (cf.Mt.7,29).
    În articolul de faţă voi scrie despre unii care n-au putut pătrunde în tainele învăţăturii Domnului Iisus. Aceştia (şi alţii) şi-au adus partea lor de contribuţie, fără să ştie, la mântuirea lumii, împlinindu-se voia Domnului.
  • Voi începe cu Iuda Iscarioteanul, cu cel pe care Domnul l-a ales dintre mulţii Săi ucenici să fie socotit în numărul „celor doisprezece”, pentru a face slujire de apostol. Alegerea s-a făcut, dar slujirea n-a mai început. El a ales să se facă sluga altcuiva, al aceluia care i-a grăbit pieirea, ajutându-l să pună în faptă un plan mai vechi al altor duşmani ai lui Iisus – fariseii şi cărturarii, bătrânii şi preoţii. Toţi aceştia formau o alianţă fanatică, ce urmărea eliminarea fizică a Celui pe Care Îl duşmăneau de moarte. Iuda a fost omul potrivit pentru dorinţa lor ucigătoare. Arginţi să-L cumpere pe Omul „dorit” de ei aveau, iar vânzătorul nu era nici departe şi nici greu de convins. Da, trădarea lui Iuda este un păcat, dar Domnul ştie dacă e mai mare decât neascultarea protopărinţilor noştri Adam şi Eva. Primul a primit arginţi pentru Sângele nevinovat, iar aceştia, fructul amăgirii. Vânzarea sa făcut prin intrarea satanei în inima lui Iuda, iar ispitirea, prin apropierea şarpelui de Eva, înşelată de frumuseţea mărului şi de convingerea că aude cuvinte adevărate: „Nu, nu veţi muri!” (Fc.3,4). E drept, trădarea e „fiica” amăgirii. Una ţine în braţe pe cealaltă, şi amândouă, moartea.
  • În iconomia lui Dumnezeu, moartea venită prin păcatul neascultării este omorâtă cu „sabia” Învierii Domnului, vândut şi răstignit.
    Trădarea lui Iuda aduce cu sine iertarea neascultării adamice. Mare e taina aceasta! Adam şi Eva s-au ascuns de Dumnezeu, şi, ruşinaţi, au recunoscut că sunt goi, adică dezbrăcaţi de aura sfinţeniei şi lipsiţi de bucuria veşniciei. Protopărinţii noştri au acceptat pedeapsa lui Dumnezeu, alungaţi fiind din Eden, pe când Iuda a refuzat căinţa şi, căzând în deznădejde, s-a spânzurat. Cei doi, şi alţi drepţi, au fost scoşi din iad de către Hristos Cel înviat, dar pe Iuda l-a „uitat” acolo, căci el s-a lepădat iremediabil de Învăţătorul său, pentru că „elevul” n-a înţeles nimic din alegerea şi chemarea sa la apostolie.
  • Cuvintele „sentenţioase” ale lui Iisus: „Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde” (Mt.26,21), îi anunţă pe ucenici că printre ei se află unul cu inima lipită de arginţi. Întunericul rece şi umed al acelei nopţi nu era atât de apăsător precum întunericul cel veşnic, care îl aştepta pe vânzătorul necăit.
  • Noaptea prinderii lui Iisus, cea care a fost „onorată” cu o sărutare, se pregătea de „plecare”. Întunericul se risipea, revărsatul zorilor se apropia, făcând loc luminii, în durerea unei lepădări anunţate de Însuşi Domnul Iisus. Dar această lepădare a lui Petru, prin cuvintele: „Nu cunosc pe omul acesta”, căită cu lacrimi şi urmată de o întreită mărturisire a iubirii sale pentru Domnul, a fost iertată; trădarea lui Iuda, nu, căci ea n-a fost plânsă. Nici măcar umezită cu roua căinţei. Petru a plâns aici, iar Iuda va plânge dincolo, unde lacrimile sale vor avea durata şi prospeţimea veşniciei.
  • Despre arhiereul Caiafa, alt potrivnic al lui Iisus Hristos, voi scrie mai puţin. Întrebările i-au fost măsura puterii sale de a înţelege tăcerea smerită şi măreaţă a Celui Nevinovat. Mărturiile mincinoase ale acuzatorilor Săi, aleşi de el, n-au avut sorţi de izbândă. Mincinoşii nu i-au fost acum de folos lui Caiafa. Doar adevărul spus de Iisus ia scos pe acuzatori din ruşinea neputinţei lor. Domnul Iisus n-a stat pe gânduri şi a dat un răspuns năucitor întrebării puse de Arhiereu: „Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?” (Mt.26,62). Tunetul răspunsului: „ De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Mt.26,64) a prevestit „furtuna şi întunericul” ce se apropia. Mărturisirea lui Hristos a dat „putere” lui Caiafa să-şi rupă veşmintele, zicând: „A hulit! Ce ne mai trebuie martori?” (Mt.26,65). Şi, fiind Arhiereu, a făcut o proorocie, spunându-le iudeilor că „este de folos să moară un om pentru popor” (In.18,14). Deci, adevărul rostit ia „îndreptăţit” pe cei prezenţi să-I ceară răstignirea, grăind: „Este vinovat de moarte”(Mt.26,66).
  • De acum, calea spre batjocură, scuipare şi pălmuire era numai bună. Putea începe „întrecerea” pentru cea mai ascultătoare slugă a satanei. Nu ştim cine a luat cununa (mulţi vroiau s-o ia), dar citim în Sfânta Evanghelie că ei pregăteau cununa de spini pentru Împăratul împăraţilor, ca să-I sporească suferinţa. Însă, cu demnitate dumnezeiască şi cu nobleţe divină, Domnul răbda toate înjosirile provocate de cei lipsiţi de milă.
  • În dorinţa de a-şi pune la lucru mânia lor năvalnică, puternicii zilei L-au dus pe Domnul la dregătorul Pilat. Acesta nu era pornit împotriva lui Iisus, dar bunele sale intenţii nu i-au folosit la nimic. În apărarea Celui pârât de preoţi şi bătrâni, Pilat conversa şi cu mulţimea, încercând s-o convingă de nevinovăţia lui Iisus, dar strigătele ei l-au învins. Întrebarea neinspirată a lui Pilat: „Dar ce să fac cu Iisus, Care se cheamă Hristos?” (Mt.27,22) a fost minunatul prilej al celor uniţi în „cuget şi simţire”, pentru a-şi îmbrăca gândul în cuvinte de osândă: „Să fie răstignit!”. „Acuzatorii Lui erau slujitorii mâniei lumeşti, iar Regele lor era Mijlocitorul răsplătirii divine”, aşa a simţit scriitorul creştin F. W. Faraar. Pilat oscila între supunerea ruşinoasă şi impunerea trufaşă, îndemnându-i pe chinuiţii de mânie să-L judece ei. Socotindu-se păzitorul dreptăţii, el îi încuraja pe alţii s-o încalce. În slăbiciunea sa, Pilat n-a putut pune în faptă dreptatea voită, ci a dat ascultare gloatei înfierbântate, care cerea eliberarea vinovatului Baraba şi osândirea la moarte a singurului Nevinovat al lumii -Hristos Domnul.
    Teama de o posibilă răscoală, ce putea fi provocată de indeciziile vizibile şi supărătoare ale lui Pilat, l-a trimis pe acesta, în grabă, la vasul cu apa spălării pe mâini, punându-i în gură şi cuvintele: „Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia. Voi veţi vedea” (Mt.27,24). Parcă presimţind pedeapsa divină, poporul şi-a cerut-o, în cuvinte vecine cu blestemul: „Sângele Lui asupra noastră şi asupracopiilor noştri!” (Mt.27,25). Cu această asumare a răstignirii Domnului s-a încheiat dialogul prin care „protagoniştii” gustau, fiecare, din paharul amar al „victoriei” pecetluită pe Crucea Golgotei. Tristă amăgire, şi pentru Pilat, cel cu mâinile spălate, şi pentru poporul iudeu, cel „curat ca lacrima”, pe care n-o aveau! Osândit pe nedrept, Fiul Omului, Cel ţintuit pe Cruce, S-a rugat Tatălui Său ceresc: „Părinte, iertă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Lc.23,34).
  • Rugăciunea Lui e şi pentru noi, cei ce-L răstignim zilnic, întristându-L cu graba şi nepăsarea „preotului şi levitului” şi cu felul de a se purta al „bogatului nemilostiv”, cu grija „bogatului căruia i-a rodit ţarina”, cu scuzele ceor „chemaţi la cină” şi cu lipirea „tânărului bogat” de multele sale avuţii. Te rugăm, Doamne, priveşte la neputinţa noastră, ajută-ne şi ne iartă şi pe noi, cei ce vrem să fim bunii Tăi prieteni.
  • POST SCRIPTUM
    Să-mi fie îngăduit a face o paralelă între potrivnicii Domnului Iisus de atunci şi cei ai slujitorilor Săi de acum. Aşa putem constata cu uşurinţă o asemănare dureroasă. Dar prietenia, cu iz fariseic, îşi face loc, cu viclenie, chiar şi între slujitorii Domnului. Prieteni de conjuctură a avut şi adormitul în Domnul, preotul Dorel (Puşcaş), de curând plecat dintre noi. Pe unii i-a biruit cu tăcerea şi răbdarea lui hristică, pe alţii i-a înfruntat cu verbul tăios, ce nu îngăduia replica de dezvinovăţire, ci, poate, doar un mic pansament tămăduitor. Pe prietenii adevăraţi, de aproape sau de departe, i-a simţit lângă Dânsul, împărtăşind cu ei bucurii creştine, dăinuitoare şi folositoare sufletului, întristat uneori de ispite inerente slujirii harice. L-a durut împlinirea zicerii: „N-ar fi fost supărat pe mine, dacă nu-i dădeam nimic, dar acum peste mânia lui soarele apune seară de seară, pentru că nu i-am mai putut da.ceea ce el aştepta de la mine”. Dacă un astfel de „prieten” are mustrări de conştiinţă sau trăieşte vreo căinţă mărturisită sieşi sau altcuiva, pentru supărarea lui nedreaptă, face un pas spre iertare, lăsându-se la judecata milostivă a Domnului. Că e târzie sau nu a lui căinţă, doar Bunul Dumnezeu ştie . Osteneala fizică, luminată de cea duhovnicească, şi lucrarea mâinilor sale, vegheată de rugăciune tainică şi statornică, grăiesc privirilor noastre, cu putere de judecată dreaptă şi mirare apreciativă, spre sediul Protopopiatului din Huedin, lăsat nouă şi urmaşilor noştri de cel de al lV-lea Protopop de Huedin. Milostenia creştină ce i-a înnobilat trăirea a logodit-o cu harul catehetic, spre mulţumirea celor flămânzi şi spre bucuria celor însetaţi de cunoaşterea Sfintei Scripturi şi de trăirea credinţei celei drepte şi adevărate – Ortodoxia. Pentru cei ce vor înceta a grăi, din invidie sau nepăsare, despre ce a făcut părintele Dorel, Protopopul de Huedin, ajutat şi de colegul şi fratele de Altar, Pr.Ioan Morcan, în anii neodihnei sale jertfitoare,vor glăsui mustrător atât pietrele ascunse, cât şi cele puse la vedere. Ruşinea va fi a acelora, iar lauda este a ostenitorului fără plată pe acest pământ. Răsplătitorul este în cerurile cele de deasupra cerului.Lui, Părintelui Dorel i se potriveşte de minune sintagma creştină: „Vorba sună, fapta tună!”. Da, Părintele a tunat cu fapta cea bună.
  • Şi pentru părintele Dorel, „moartea este un câştig”, după cum mărturiseşte Sf. Ap. Pavel (Flp.1, 21), iar pentru cei dragi şi apropiaţi lui, o grea şi iremediabilă pierdere.
  • La slujba înmormântării sale a plâns până şi cerul, ca nu cumva lacrimile celor prezenţi, prieteni şi neprieteni, cunoscuţi şi necunoscuţi, să fie solitare şi neroditoare.
  • Regretatul părinte Dorel a trăit cu demnitate şi a plecat tot aşa!
  • Fie-i ţărâna uşoară şi somnul vremelnic odihnitor!

Mireanul Iosif Badiu

Părintele Dorel Pușcaș, așa cum l-am cunoscut
  • Ca să evit clişeele pline de pioşenie şi de patetism, părintele protopop Dorel Puşcaş, trecut prea repede la cele veşnice, a lăsat o urmă semnificativă în oraşul Huedin şi mai departe, după strădanii vrednice de luare-aminte.
  • Mă voi referi doar la câteva aspecte ale personalităţii sale, aşa cum rămân filtrate într-o memorie subiectivă. Nu voi face un portret exhaustiv, cu referire la funcţiile administrative şi onorurile ce iau urmat, ci mă voi referi la părintele Puşcaş, care era un intelectual animat de lecturi proaspete, nu ca alţii la vârsta sa, care se limitează la lecturi de specialitate strict teologică, sau ca unii pensionari fără o carte deschisă pe masa de lucru. Era om cu deschideri, extrem de diversificate. Iubitor de limba latină, pe care sporadic a şi predat-o, era adeptul valorilor tradiţionale solide. Nu făcea paradă de cunoştinţele din multiplele domenii care-l ispiteau, ci le desfăşura firesc, realizând conexiuni interesante, care reţineau întotdeauna atenţia. La sfintele liturghii, îi ascultam cu interes discursurile cu tematică teologică. De pe vremea IPS Bartolomeu Anania, nu mai ascultasem cu aceeaşi plăcere învăţăturile sfinte, transmise întrun limbaj accesibil şi, deopotrivă, cultivat. Cu certitudine, a fost un bun orator.
    Mi-l mai amintesc ca pe un gospodar de stirpe ardeleană, necesar în biserică, a cărei menire este să fie apropiată de cei săraci. A înfiinţat o cantină socială pentru cei sărmani. A fost un bun administrator, în calitate de protopop. Realizările sale au presupus o energie, o capacitate administrativă remarcabile. Amintim doar câteva contribuţii care vor rămâne în memoria huedinenilor: ridicarea, la iniţiativa sa, a Troiţei din centrul oraşului, ridicarea statuii Protopopului Aurel Munteanu, construcţia noului sediu al Protopopiatului Ortodox Huedin, revista de cultură şi spiritualitate creştină “Glasul”. Din punct de vedere social, avea demersuri civice consistente, cu un anume impact la autorităţile locale din oraş sau la partide, pe vremea când feţele bisericeşti mai puteau face politică. Şi ţin minte anumite cuvântări cu ţintă socială, din care vibra o atitudine viguroasă îndreptată spre binele public, ceea ce dovedea un patriotism autentic.
  • Mai era atmosfera de la revista „Glasul” care m-a influenţat într-o oarecare măsură. Aveam iluzia că aparţineam unui grup de
    reală efervescenţă culturală, cu ambiţii mari, iar dacă părintele Puşcaş, dincolo de preocupările administrative (construcţia sediului Protopopiatului), ar fi avut timpul necesar de a scrie cărţi, dacă ar fi urmat cu tenacitate o direcţie spirituală mai închegată, cred că i-ar fi reuşit. Pentru că avea exigenţe mari faţă de scris, ori de câte ori aşternea pe pagină vreun rând.
    În faţa bolii inexorabile, a preferat demnitatea suferinţei. Când am încercat să abordez acest punct sensibil al discuţiei (pe stradă, ori de câte ori ne intersectam), a evitat elegant orice patetism sau compasiune în ceasul cel greu care l-a încercat. Şi, totuşi, i-a scăpat plânsetul deznădăjduit al fiinţei umane la înmormântarea colegei noastre Rodica Potoceanu-Matiş. A fost o vibraţie scurtă din toate resorturile fiinţei biologice, pentru că aripile cuvântului divin, pe care l-a slujit cu abnegaţie, l-a dus spre alte ţinuturi pe care abia le ghicim.
  • În ultima încercare de a prinde esenţa personalităţii sale, pentru mine părintele Puşcaş era atipic, cultivând, cu dezinvoltură, sinceritatea şi ardoarea în discuţiile înalte pe care le avea. Acesta era paradoxul: iubea viaţa ca pe un miracol (carpe diem!), dar, în acelaşi timp, căuta o altă dimensiune care să o transfigureze pe cea supusă efemerului. Dramatismul acestei aspiraţii te
    emoţiona.Mi-a apropiat instituţia bisericii şi învăţăturile ei prin cuvântul rostit, de aceea îi sunt recunoscător. M-a învăţat ce înseamnă să fii demn în clipele de restrişte. Prezenţa sa ne-a învăluit vieţile de creştini, iar absenţa ce i-a urmat se învaţă anevoie.
  • Dumnezeu să-l aşeze alături de îngerii cei buni din tăriile impenetrabile din perspectiva timpului uman!

Dinu Bălan

La despărțirea, vremelnică, de Protopopul Dorel Pușcaș

„Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului” (Ps. 102)

  • Guri negre şi adânci se cască în fiecare zi şi rând pe rând, azi unul, mâine altul, mergem spre acelaşi loc cu toţii. Suntem doar
    o clipă în veşnicie şi cât zbucium pe noi şi câtă răutate între noi.
    Iartă-ne Doamne, că nu ştim ce facem!
  • În faţa gropii, tainica poartă a unei lumi pe care nu o putem înţelege, omule, adu-ţi aminte de moarte şi-ţi pregăteşte sufletul
    pentru viaţa veşnică, neştiind nici ziua, nici ceasul în care Fiul Omului te va chema.
  • Acum, ne-a fost dat tristul prilej să-l plângem pe inegalabilul nostru coleg şi prieten Dorel, mâine, le va fi dat altora să ne plângă pe noi. Şi atunci, nu ne mirăm că la Eclesiast stă scris: „Toate sunt deşertăciune!”,.
  • Viaţa lui va fi pentru noi toţi o făclie, ce ne va lumina cărările vieţii. Odată cu plecarea protopopului Dorel, care după dorinţa inimilor noastre şi după judecata noastră omenească s-a stins prea de timpuriu, parcă pleacă ceva şi din istoria acestui protopopiat, pe care l-a condus strălucit peste 20 de ani.
  • A fost una din personalităţile oraşului din ultimele decenii, remarcându-se prin cultura dar şi prin memoria sa formidabilă,
    nemaiamintind celelalte realizări pe care le cunoaştem cu toţii: sediul protopopiatului nostru, statuia Protopopului martir Aurel
    Munteanu, iniţiator şi fondator al revistei „Glasul” şi al Clubului Rotary Huedin, cantina socială, magazinul de obiecte bisericeşti şi multe altele.
  • Dumnezeu l-a înzestrat cu numeroase calităţi şi virtuţi între care şi curajul, rar întâlnit, de a spune ceea ce crede şi gândeşte,
    indiferent de persoana care-i stătea în faţă: arhiereu, profesor, istoric, coleg preot, prieten, credincios.
    Voi aminti o maximă, care mie-mi place foarte mult şi care i se potriveşte atât de bine părintelui Dorel: „Tot ce faci pentru
    tine, piere odată cu tine, tot ce faci pentru alţii, rămâne”.
  • Pentru el şi familie a făcut şi a lăsat prea puţin, dar pentru noi şi urmaşi, a făcut enorm şi-n urma lui rămân atâtea, care ne vor
    obliga să-l pomenim mereu, să-l purtăm veşnic în inimile şi gândurile noastre.
    Stimat, apreciat şi iubit de toţi cei care l-au cunoscut, suntem încredinţaţi că protopopul Dorel va străluci şi pe celălalt tărâm,
    în viaţa cea fără de sfârşit, căci, după cum ne asigură tot Sfânta Scriptură, Numele cel bun în veci rămâne.
  • Şi acum, dragul nostru, du-te în lumea umbrelor nemuritoare, acolo unde nu este nici durere, nici suferinţă, nici invidie şi răutate, nici ură şi minciună, ci viaţă fără de sfârşit.
  • Du-te înconjurat de flori, înconjurat de preţuirea, dragostea şi prietenia noastră şi a tuturor celor care te-au cunoscut.
  • Fie-ţi somnul lin şi amintirea neuitată, iar Bunul Dumnezeu să te ierte şi să te aşeze în ceata drepţilor, acolo unde noi
    socotim că-ţi este locul!

Colegul şi prietenul, Mircea Dejeu

”Pe-aici umbla și el și se-ntorcea mereu, contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.” (Lucian Blaga)
  • Sunt momente în viaţă, aşa cum este şi cel de faţă, când simţi că unele cuvinte nu ar trebui să existe, că ele rănesc prea tare, cuvinte care se rostesc îngreunate de lacrimi şi de tremurul vocii: a fost….
    Pentru că vine clipa când totul devine istorie.
  • Când părintele protopop Dorel Puşcaş a fost chemat să se adauge lungului şir de strămoşi, muritori într-o credinţă, el a şi intrat în istorie, în istoria locurilor în care suntem cu toţii trăitori vremelnici. Mă rog bunului Dumnezeu să-mi dea puterea de a vorbi în faţa domniilor voastre despre OMUL pe care îl petrecem astăzi pe ultimul drum. Un om de mare amplitudine duhovnicească şi spirituală, un intelectual superior, un mare român si totodată un păstor dedicat de suflete.
  • Cea dintâi virtute a sa a fost aceea că a ştiut, asemeni unui magnet, să adune în jurul lui oamenii: la biserică, în primul rând la Liturghie, la hramuri şi la sărbători, la numeroase manifestări publice, în redacţia revistei Glasul, la serbări câmpeneşti, la agape cu prietenii, colaboratorii sau membrii corului, pe câmp, la cules porumb, la Protopopiat, la festivităţi şcolare şi câte şi mai câte. Avea – dar ce spun? – are mulţi prieteni, dar, ca orice om avea, eufemistic vorbind, şi neprieteni, sau, i-aş numi mai degrabă emuli – oameni care au căutat să-l egaleze sau să-l întreacă.
  • A investit în oameni, a investit în preoţii tineri. A fost răsplătit? A fost trădat?… N-a arătat-o în mod manifest niciodată. Şi-a asumat cu stoicism, dar şi cu amărăciune, frustrare şi aleasă demnitate înlăturarea din funcţia de protopop. A mers însă mai departe şi prin facerea minţii şi a mâinilor lui a rămas pentru noi toţi protopopul Dorel Puşcaş, singurul protopop de Huedin care, până acum, este vrednic de amintirea şi care suportă comparaţia cu protopopul-martir Aurel Munteanu, amândoi rânduiţi de Cel de Sus să întregească aleasa familie a dedalizilor, constructori şi întemeietori.
  • O Catedrală, un Protopopiat şi o Fundaţie – iată moştenirea lor! O moştenire care, în ceea ce-l priveşte pe protopopul Dorel Puşcaş, este rodul unei energii uimitoare, a unui spirit de luptător, a unei credinţe nestrămutate şi a unei căutări fertile de a găsi un drept echilibru între ortodoxie şi ortopraxie. Este rodul nevoii de a stabili coerenţa între vorbe şi fapte, căci, aşa cum spune Apostolul Pavel (în Romani 2, 6-10), “Dreapta judecată a lui Dumnezeu Înaltpreasfinţite, înlăcrimată familie, cernită adunare va da fiecăru ia după faptele lui”.
  • Părintele protopop Dorel Puşcaş va rămâne în amintirea enoriaşilor prin prezenţa sa fizică inconfundabilă: gesturile sale ceremonioase, modulaţiile vocii, forţa rostirii, ridicatul pe vârfuri şi, mai ales, învăţătura adânc-duhovnicească, mesajul creştin pe care îl transmitea pe înţelesul tuturor, căci,deşi era un erudit, s-a ferit să facă paradă de erudiţia goală, neuitând cui se adresează şi ţinând seama de formaţia şi angajarea intelectuală a enoriaşilor.
    Părintele protopop Dorel Puşcaş mai avea de dăruit: rămân drumuri pe care nu le-a umblat; locuri, pe care nu le-a văzut; cărţi
    rămase necitite şi nescrise; oameni cu care să împărtăşească; mai rămân lupte pe care nu le-a luptat şi cuvinte pe care nu le-a rostit,precum rămân nevoiaşi de ajutat şi guri de hrănit.
  • A luptat cu o boală neiertătoare până la sfârşit. Şi-a biruit trupul, a reuşit, în acest an, să ţină slujba de Înviere, a smuls vieţii cât mai multe clipe din dorinţa de a lăsa totul în bună rânduială: în familie, la biserică, la Fundaţie.
    Sunt copleşită şi onorată că m-a ales să dau glas acestor gânduri la căpătâiul său. Personal, am pierdut un prieten şi, în această calitate, îl rog pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă.
  • Familiei – mamei sale, surorilor, Miei, fetelor şi ginerilor – mă rog să le aline durerea şi să le dea puterea de a merge mai departe.
  • Voi încheia aşa cum cred că i-ar fi plăcut şi cum el însuşi o făcea deseori în asemenea împrejurări, cu câteva versuri ale lui Lucian
  • Blaga, pe care odată, demult, o premoniţie, poate, l-a făcut să le aleagă ca motto al unui număr din revista Glasul:

Vulturul ce roteşte sus
va fi atunci de mult apus.

”Mai aminti-mă-va un trecător
vreunui străin sub ceasul lor?
Nu cred să mă vestească cineva,
căci basmul ar începe-aşa:
Pe-aici umbla şi el şi se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.”
(Lucian Blaga, Cântec pentru anul 2000)
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Elena-Livia Bâlc

 

Preotul trebuie să facă politica Bisericii și a neamului românesc

– interviu cu părintele protopop Dorel Pușcaș –

  • R: Părinte Protopop Dorel Puşcaş, vechimea în funcţia de protopop şi mai ales contribuţiile dumneavoastră la organizarea şi funcţionarea activităţii bisericeşti în această zonă vă recomandă pentru o succintă prezentare a Protopopiatului
    Ortodox Român Huedin – biserici, mănăstiri, monumente istorice, o revistă de cultură şi spiritualitate creştină, o tipografie,
    evenimente semnificative din viaţa religioasă…, aşadar care poate fi aceasta?
  • P: Să încercăm! Ca organizaţie administrativ bisericească într-o anumită eparhie, protopopiatul cuprinde mai multe parohii. Astfel,Protopopiatul Ortodox Huedin face parte din Arhiepiscopia Vadului Feleacului şi Clujului şi asigură  reprezen-tarea parohiilor subordonate acestuia la nivel eparhial. Protopopiatul Huedin a luat fiinţă în anul 1923 şi a avut ca prim protoprezbiter pe pr.Aurel Munteanu, cel ce a sfârşit în mod tragic în 10 septembrie anul 1940, în condiţiile ocupaţiei horthyste din Ardealul de Nord-Vest. Odată cu moartea martirică a protopopului Aurel Munteanu se încheie şi activitatea tânărului oficiu protopopesc la Huedin. Activitatea va fi reluată după eliberarea Ardealului prin protopopul Petru Pop, urmat de Petru Nicolae, care la rândul lor şi-au adus contribuţia la reorganizarea şi funcţionarea Protopopiatului Huedin, în condiţiile dificile ale perioadei comuniste. Începând cu anul 1990 conducerea acestui protopopiat mi-a fost încredinţată mie. Protopopiatul Ortodox Huedin este cel mai mare protopopiat ca extindere teritorială,din cele opt existente în Arhiepiscopia Clujului, dar are o populaţie dispersată şi mai redusă numeric. În tot acest spaţiu geografic, situat la NV Munţilor Apuseni, trăiesc aproximativ 48.807 credincioşi ortodocşi; 551 romano-catolici, 725 grecocatolici, 10.664 reformaţi, 998 baptişti, 1.521 penticostali, etc., în total o populaţie de 63.696 suflete.
  • Protopopiatul Ortodox Huedin are 59 de parohii, cu 59 de preoţi parohi, unele având una sau două filii, desfăşurate în 91 de localităţi. Parohiile menţionate sunt grupate în jurul singurului oraş din zonă, oraşul Huedin, cu o populaţie de 9.439 locuitori din care ortodocşi 5.756 (60,98%), organizaţi în trei parohii; 2.904 (30,7%) reformaţi, 168(1,78%) romanocatolici, 328 (3,47 %) greco-catolici, 71 (0,75%) penticostali.
  • Tot în Huedin, în cadrul Spitalului teritorial, funcţionează o capelă, ce asigură servicii religioase şi consiliere duhovnicească pentru bolnavii internaţi aici.
  • R: Părinte Protopop care este situaţia mănăstirilor şi a monumentelor istorice?
    În Protopopiatul nostru avem mai multe biserici declarate monumente istorice, multe dintre ele, din păcate, sunt într-o stare jalnică, aproape ruinate şi care necesită reparaţii urgente. Cu regret pot să spun că din anul 1990 şi până în prezent, doar unei singure biserici monument – cea din localitatea Bica – i-a fost alocată o sumă derizorie din partea Ministerului Culturii şi Cultelor pentru lucrări de consolidare, lucrări care încă nu s-au finalizat din lipsă de fonduri. Într-o asemenea aşteptare sunt bisericile monument din parohiile: Agârbiciu, Dângăul Mare şi Dângăul Mic, Ciuleni, Păniceni, Ticu Colonie, Ticu Sat, Giurcuţa, Aghireş Sat şi altele. Cât priveşte mănăstirile…
  • R: Firesc a trebuit să vă creaţi o bază de lucru…
  • P: Într-adevăr a trebuit să consolidăm şi să respectăm ceea ce aveam: bisericile în primul rând; apoi să construim noi edificii. Astfel, Sediul Centrului protopopesc aflat în construcţie a fost conceput şi proiectat să devină centru intelectual şi spiritual al zonei, un punct de convergenţă şi de iradiere a culturii româneşti tradiţionale şi a ideilor civilizatoare europene. Centrul grupează preoţi din parohiile acestui protopopiat, intelectuali de diverse profesiuni, având o revistă proprie, difuzată în zona Apusenilor, o tipografie şi setul necesar de mijloace de comunicare modernă. Sediul are în componenţa sa patru birouri administrative, două apartamente de serviciu, o trapeză cu 70 de locuri, o bucătărie, două camere de oaspeţi. Tot în incintă avem o sală de conferinţe de 100 de locuri, precum şi un paraclis, situat la primul nivel al complexului protopopesc, paraclis conceput pentru nevoile duhovniceşti ale preoţilor din protopopiat dar şi ale credincioşilor din Huedin. Actualmente suntem în faza de a încheia lucrarea de pictură în tehnica frescă, pictura executată de o echipă de absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Cluj – secţia patrimoniu cultural, condusă de P.C. pr. Damian Tuluc.
  • R: În felul acesta s-au creat condiţiile pentru un alt salt în activitatea unei asemenea instituţii de cult şi de cultură.
  • P: Bineînţeles, programul mai vechi al realizării unităţii intelectualilor din zona Huedin, evident incluzând şi preoţimea, a căpătat noi confirmări. Sub aspectul angajării credincioşilor, fie de orice orientare profesională, am deschis trei căi de unire şi conlucrare:
    1. Reeditarea revistei „Glasul moţilor”
    2. Constituirea coralei bisericii centrale-Huedin
    3.Organizarea Fundaţiei culturalfilantropice Protopop Aurel Munteanu şi a Frăţiei Ortodoxe Române, filiala Huedin.
  • R: Ne interesează în primul rând activitatea revistei, care s-a impus între coordonatele culturale ale zonei Apusenilor, şi numai.
  • P: Bucurându-mă de solicitudinea unor preoţi, profesori, medici, ingineri, oameni simpli, români de bună credinţă, am reeditat
    acum nouă ani revista fondată cu optzeci  de ani în urmă, în 1926 (Glasul moţilor), de fruntaşi ai intelectualităţii huedinene (pr.
    Sabin G. Truţia, dr. Alexandru Andrei, profesorii C. Anastasiu, Vasile C. Şerban, Iustin Ilieşiu, Liana Georgescu, S. Rusu), numind această publicaţie, în seria cea nouă, doar Glasul. În felul acesta i-am lărgit orizontul de adresare şi cuprindere a problemelor regiunii moţeşti la toată ţara .
  • De altfel, populaţia din Apuseni a ieşit de mult timp din izolarea sa din ţara de piatră. Revista scoasă lunar, apoi trimestrial din motive financiare, totalizează acum 113 numere, cuprinzând în jur la 2000 de pagini şi alcătuieşte cea mai valoroasă contribuţie cultural-spirituală de până acum în istoria oraşului Huedin.
  • Diversitatea preocupărilor, a opiniilor şi a mijloacelor de expresie alcătuiesc un tablou viu, atât de particular, al participării  intelectualităţii zonale la reformarea morală şi culturală a societăţii româneşti. Colaboratorii, specialişti în ramuri umanistştiinţifice, creatori de literatură cu un spirit critic elevat, au dat prestanţă scrisului. Neau onorat cu lucrări valoroase: Ierarhi – IPS Sa Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului,Albei Crişanei şi Maramureşului, PS. Vicar Irineu Bistriţeanul –, profesori de la Facultăţile de Teologie, preoţi din protopopiat şi din ţară, teologi. Chiar la nivelul grupării restrânse a revistei se află scriitori confirmaţi, autori de volume (Ioan Bălaş, Nicolae Şteiu, Teofil Răchiţeanu, drd. Alexandru Jurcan, drd. Rodica Potoceanu), de asemenea intelectuali preocupaţi de cercetare – doctori (prof. Cristian Filip) şi doctoranzi (diac. Ciprian Taloş). Nu-i putem trece cu vederea pe tinerii colaboratori, elevi şi studenţi, dintre care mulţi au debutat în paginile revistei, fie prin poezie, fie prin eseuri.
  • Redacţia revistei a privit cu interes şi a scris despre toate manifestările culturale din viaţa comunităţilor apropiate, de exemplu: zilele oraşului Huedin, hramurile unor biserici,festivalurile de muzică, dansuri şi datini populare, concerte de muzică sacră, spectacole de teatru în limba română şi franceză, lansările de carte, întâlnirile cu personalităţile distinse ale literaturii şi artelor (mai nou organizate la Sediul Protopopiatului), concursuri şi olimpiade şcolare, legăturile de frăţietate cu cetăţenii unor localităţi din străinătate, excursii şi participări la festivaluri naţionale şi internaţionale.
  • Printre cronicarii foarte activi ai acestor evenimente amintim pe profesorii: Bâlc Elena (corectoarea revistei), Rodica Potoceanu, Alexandru Jurcan şi Doru Rus.
  • R: Aţi pomenit mai înainte de asociaţii cultural filantropice…
  • P: Da, pe linie misionar-socială, am activat alături de membrii Societăţii Cultural Filantropice Protopop Aurel Munteanu şi cei ai Frăţiei Ortodoxe care îşi desfăşoară activitatea în Oraşul Huedin. În această direcţie am beneficiat de buna colaborare a colegilor mei mai tineri: pr. Horea Şaitiş, preot de slujire caritativă la Spitalul Huedin – preşedintele FOR, şi diac. Ciprian Taloş, secretarul protopopiatului nostru – vicepreşedinte la FOR. Împreună cu ei am putut organiza la sediul protopopesc, în fiecare zi de joi, seri duhovniceşti (rugăciune, catehizare, cântare) la care am invitat de multe ori preoţi din protopopiatul nostru şi nu numai. Această seară duhovnicească este extrem de benefică în contracararea prozelitismului sectar în oraşul Huedin (la aceeaşi oră penticostalii au şi ei ora de rugăciune).
  • Tot prin intermediul Frăţiei Ortodoxe am reuşit ca la sărbătoarea Învierii Domnului şi la cea a Naşterii să oferim pachete substanţiale cu alimente unor oameni nevoiaşi, care într-adevăr reprezintă cazuri sociale. Ne pregătim ca în această vară să deschidem o cantină socială, la demisolul clădirii Sediului protopopesc, în care să pregătim  mâncare pentru oameni bolnavi ce nu se pot deplasa de la locuinţa lor. Această mâncare intenţionăm să fie dusă acestor oameni prin intermediul voluntarilor din rândul membrilor FOR Huedin şi ai Fundaţiei Cultural Filantropice Protopop Aurel Munteanu.
  • O atenţie deosebită am dat-o organizării în parohiile din subordine a „Cutiei Milelor”, prin care sunt ajutaţi credincioşii cu diferite probleme sociale. Această iniţiativă a fost luată în urmă cu câţiva ani, de I.P.S. Sa Bartolomeu Anania Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului care a dorit ca fiecare parohie din eparhia sa să poată organiza o minimă activitate caritabilă faţă de cei nevoiaşi la nivel parohial. Astfel, credincioşii mai înstăriţi, cei cu dare de mână cum se spune, cei care frecventează sfintele lăcaşuri, au posibilitatea ca în taină să strecoare în această „cutie a milelor” un bănuţ care, bine chivernisit de Comitetul Parohial, sub îndrumarea preotului paroh, să poată îndulci viaţa unor copii orfani sau a unor oameni bătrâni, bolnavi şi neajutoraţi. Sigur, avem mulţi preoţi care s-au implicat şi se implică cu dăruire în activităţi caritabile la nivel de parohie. În acest sens pot să amintesc pe: P.C. pr. Marcuş Mircea din Parohia Râşca Oniceşti, P.C. pr. Leş Gheorghe din Parohia Mănăstireni, P.C. pr. Dejeu Mircea din Parohia Bucea şi mulţi alţii. Desigur s-ar dori ca implicarea slujitorului bisericii să fie mai substanţială, să nu rămână numai la suma modică colectată din cutia milelor, dar ne împiedică lipsa mijloacelor materiale şi financiare a parohiilor, care în procent în 50% nu au posibilitatea de a acoperi salariile preoţilor. Majoritatea satelor noastre sunt populate cu oameni bătrâni, bolnavi şi lipsiţi de mijloace financiare, cu pensii mizere de C.A.P, ei înşişi vizaţi la primirea unui sprijin din partea parohiei.
  • R: Prin hotărârea Sfântului Sinod al BOR din 12 februarie 2004 politica e separată net de biserică. Cum comentaţi această decizie şi care credeţi că vor fi efectele ei în viaţa bisericească şi, indirect în societate?
  • P: I.P.S. Mitropolit Bartolomeu Anania, avea dreptate spunând: „Preotul nu trebuie să fie în politică, nici în afara ei, ci deasupra politicii”. Eu cred că Preotul trebuie să facă politica Bisericii şi a neamului românesc! Preotul se poate implica doar în politica generală a ţării, participând la viaţa cetăţii, sprijinind promovarea binelui obştesc şi măsurile de apărare a moralităţii creştine. Opţiunea sa politică se exprimă prin vot. Este necesară formarea unui laicat ortodox care să se implice în politică! De aceea Biserica trebuie să sprijine pe cei mai destoinici membri ai săi, să facă politică. Participarea laicilor ortodocşi la actul politic, dacă se face în acord cu învăţătura de   credinţă a Bisericii şi cu normele ei morale şi poziţia ei oficială în problemele sociale, este una din formele misiunii Bisericii în societate.
  • R: Întrucât păstoriţi mai multe mănăstiri şi pentru că scandalul mediatic „Tanacu” a adus mult rău imaginii monahale, credeţi că există pericole de a se reedita acest scandal? Ce măsuri credeţi că ar trebui luate pentru a feri spaţiul monahal de aceste intruziuni profane?
  • P: Eu cred că acest caz „Tanacu” a fost şi va rămâne un caz singular. A fost un eveniment pe care nu şi l-a dorit nimeni. Presa şi întreaga mass-media a exacerbat acest caz datorită dorinţei de a consemna şi populariza senzaţionalul. Era o ştire cu prea mare impact ca să nu fie fabricată şi comercializată după bunul plac al presei. Dictonul „circ şi bani!” pentru hrana poporului, s-a împlinit din nou. Încă din primele minute după ce a fost făcut public faptul de la Tanacu, publicaţii, televiziuni şi comentatori de tot felul încercau să se substituie autorităţii Bisericii şi Statului. Ipotezele au fost multe şi nici până acum elucidate.
  • Am convingerea că oamenii cu discernământ au putut sesiza evenimentul aşa cum s-a desfăşurat el – bineînţeles nu ca unul care aduce un plus de misiune, dar nici ca unul care aruncă Biserica „în epoca medievală”.
  • Monahismul a avut şi are un rol major în formarea duhovnicească şi morală a poporului nostru. Monahismul este un tezaur de credinţă autentică, un izvor de transmitere a spiritualităţii ortodoxe şi aşa va rămâne. Avem stareţi şi stareţe pregătite la şcolile teologice din ţară şi chiar din străinătate, unii monahi chiar cu studii de doctorat şi acest lucru nu poate decât să dea speranţa că monahismul se află pe un drum bun.
  • Rămâne la conştiinţa mass-mediei dacă intervenţia ei în spaţiul sacru va fi făcută cu gândul cel bun al dorinţei comunicării mesajelor spirituale sau cu gândul compromisului (de cele mai multe ori determinat de mirajul comercialului şi publicităţii) şi al denaturării vieţii religioase.

Interviu realizat de Pr. Ciprian Taloş şi Cristian-Claudiu Filip

↓