Cea de-a doua conferință preoțească de toamnă, din Arhiepiscopia Clujului, a avut loc marți, 10 octombrie 2023, și i-a reunit pe clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârşit în Paraclisul Sfinții Trei Ierarhi, al Protopopiatului Huedin, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

La finalul slujbei de Te Deum, ierarhul l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta cruce pectorală, pe preotul pensionar Ioan Pașca, fost paroh al Parohiei Mihăiești, cu filia Topa Mică, din Protopopiatul Huedin.

Apoi, în sala de ședințe a Protopopiatului Huedin, părintele Dan Lupuțan – protopopul de Huedin, a adresat un cuvânt de bun venit ierarhului, părintelui profesor și preoților prezenți.

Părintele Mitropolit Andrei a prezidat lucrările conferinței, le-a adresat clericilor un cuvânt de învățătură și a prezentat subiectul din tema comemorativă a anului 2023: „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.

Invitatul permanent al conferințelor de toamnă din anul acesta, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale de Teologie „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a susţinut o prelegere pe tema „Toată suflarea să laude pe Domnul”, pornind de la Psalmul 150. Acesta le-a vorbit clericilor despre importanța și rolul cântării bisericești în viața Bisericii și a societății actuale.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de Părintele Mitropolit, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate  ale Eparhiei: Cluj I, Cluj II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean.

 

↓
error: ©2016-2024 copyright