Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Conferința preoțească de primăvară din Protopopiatul Huedin a avut loc luni, 27 mai 2019, la sediul protopopiatului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ierarhul a fost însoțit de la Centrul eparhial de pr. arhid. Claudiu Grama, consilier eparhial și de părintele Vasile Nemeș, inspector eparhial.
La sosire, Părintele Mitropolit a fost așteptat cu pâine și sare, de doi tineri îmbrăcați în costume populare specifice zonei Huedinului. A urmat oficierea unui Te Deum, în Paraclisul Sfinții Trei Ierarhi, al Protopopiatului Huedin.
În sala de ședințe, amenajată în stil tradițional special pentru acest eveniment,  a avut loc conferința propriu-zisă, prezentată de cercetătorul științific de la Institutul Arhiva de folclor, din cadrul Academiei Române, filiala Cluj, doamna Cosmina Timoce – Mocanu.
În deschidere, părintele protopop Dan Ionuț Lupuțan le-a adresat oaspeților un cuvânt de bun venit și a făcut o radiografie a situației satelor din arealul Protopopiatului Huedin.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, în cuvântul introductiv, a vorbit despre depopularea satelor noastre și despre mijloacele prin care putem revigora satul românesc. A citat, referindu-se la satul tradițional, din Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, George Coșbuc și Ioan Alexandru. Totodată, Părintele Mitropolit a amintit și de românii plecați în diaspora.
Doamna cercetător științific Cosmina Timoce – Mocanu le-a vorbit preoților despre locul tradițiilor în cadrul politicilor culturale, despre țăranul român ca reper identitar precum și despre migrația externă și reconfigurarea geografică a satelor. De asemenea, i-a îndemnat pe preoți să promoveze patrimoniul cultural și să investească în oameni.
Au luat cuvântul: părintele Boc Teodor, de la Parohia Răchițele, care a amintit de grupul Păstrătorii Tradițiilor Răchițele, care funcționează în cadrul parohiei dânsului, precum și alți preoți. Despre rezistența la modernizare a satelor românești a vorbit  părintele profesor Ștefan Iloaie, de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca.
Părintele inspector Vasile Nemeș a adus la cunoștința preoților din Protopopiatul Huedin, anumite înștiințări de ordin administrativ și pastoral.
Părintele Dan Ionuț Lupuțan, protopopul de Huedin, a prezentat albumul foto Trenul Centenarului – Trenul Marii Uniri, care conține imagini din Trenul Unirii, organizat în Anul Centenar, de Fundația Cultural Filantropică Protopop Aurel Munteanu, în colaborare cu Craii Măgurii din Bucea, precum și cu istorici și oameni de bună credință.
În încheierea conferinței, Corala Glasul Apusenilor, a Protopopiatului Huedin, sub bagheta dirijorală a părintelui Ștefan Tataru, a intonat Colindul satului românesc.
Tema conferinței de primăvară a fost în perfectă concordanță cu tematica anului 2019, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari.

↓