În ziua prăznuirii Izvorului Tămăduirii, preoții aparținători Cercului preoțesc Râșca, precum și alți preoți din Eparhia Clujului, s-au întrunit în biserica parohială din Mănăstireni, Protopopiatul Huedin.
Cu această ocazie a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în sobor de 15 preoți, avându-l împreună slujitor pe părintele Lupuțan Dan, protopopul Huedinului.
La această slujbă au fost prezenți mulți credincioși din Mănăstireni și din împrejurimi, precum și oficialități locale.
La final, părintele protopop Lupuțan Dan, le-a vorbit celor prezenți despre originile sărbătorii Izvorului Tămăduirii precum și despre domeniul medical, care are un tezaur inestimabil în paginile Sfintei Scripturi.
Preotul paroh, Sdrăbău Ionuț, a mulțumit tuturor pentru prezență iar credincioșii prezenți au fost miruiți.
Pr. Muntean Dan Mihai – corespondent