În anul 2023, campania “Bucuria de a dărui”, organizată de Protopopiatul Ortodox Huedin, s-a desfășurat cu ajutorul părinților și copiilor Clasei Pregatitoare C, de la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” din Cluj-Napoca. Campania umanitară s-a îndreptat către cei 37 de copii, beneficiari ai Serviciului de Asistență Comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Huedin, aceștia primind daruri ce au constat în haine, jucării, rechizite, cărți, dulciuri și produse de igienă.
Scopul acestei campanii a fost dorința de a sădi în sufletele copiilor noștri dragostea de aproapele și dorința de a dărui din suflet și celor cu posibilități materiale reduse și, totodată, împărtășirea, pentru fiecare în parte, din bucuria prilejuită de Praznicul Nașterii Domnului.
Pachetele au fost împărțite de reprezentantele Serviciului de Asistență Socială al Protopopiatului Ortodox Huedin, Bucșa Nicoleta și Mirela Lupuțan, în zilele premergătoare Nașterii Domnului.
Dumnezeu să răsplătească jertfa tuturor!
Sărbători fericite!