Protopopul Aurel Munteanu erou şi martir al neamnului
  • Pr. Protopop AUREL MUNTEANU 20.03.1923- 10.09.19402-3

Galerie Foto

  • Deşi au trecut mai bine de şapte decenii de la odiosul masacru, care s-a retrecut la Huedin în septembrie 1940, când i-a fost curmată viaţa protopopului Aurel Munteanu, personalitatea acestuia este mereu prezentă în inimile românilor patrioţi de aici şi din împrejurimi. Drept dovezi sunt zecile de manifestări de :instruire, simpozioane, sesiuni de comunicări, parastase anuale, dar şi impunătoarea statuie ce-l imortalizează, aşezată pe locul clădirii vechi a protopopiatului, de pe strada ce-i poartă numele.
  • Întreaga sa viaţă a rămas un model de eforturi şi realizări menite să ducă la plămădirea enoriaşilor în spiritul religiei ortodoxe şi moral-cetăţeneşti, să formeze buni creştini, cinstiţi şi muncitori, iubitori ai gliei străbune .
  • Subalternilor a căutat să le adâncească rolul dimensiunii vindecătoare a ierului spiritual, al trăirii spirituale şi ca sursă a vindecării.
    Din anul 1907, când a preluat parohia din Sebeşul Mare, denumită din anul 1926 Valea Drăganului şi mai ales din anul 1924, când a devenit protopop, şi până – 10 septembrie 1940, a fost un părinte sufletesc model, un sfătuitor vrednic pentru credincioşi, un valoros valorificator al istoriei zonei.
  • Pentru aceste considerente merita să i se închine zeci şi zeci de pagini pentru ca generaţiile ce i-au urmat să-i cunoască viaţa şi activitatea. În acest scop, în anul 1998, prin Editura „Craiul Munţilor” a văzut lumina tiparului lucrarea: „Protopopul Aurel Munteanu – erou şi martir al neamului “.
  • Cartea a fost apreciată elogios în revistele „Iancule Mare”, „Glasul”, ziarul -Făclia”, dar şi peste graniţe, în revista „Origini – LiterArt Asociaţia Internaţională a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români” ce apare în Statele Unite ale Americii. însă, poate că cea mai sensibilă apreciere ne-a făcut-o octogenara M. S. prin cuvintele: ”Ţucu-vă sufletul că aţi scris această carte, m-aţi “făcut să am fiori şi să plâng dar a meritat”.
  • Pentru că toate exemplarele tipărite s-au epuizat de câţiva ani, iar solicitările de a ajunge în posesia unor exemplare continuă, Protopopiatul Ortodox Român din Huedin, prin domnul protopop, doctor Ciprian Taloş şi alţi binevoitori ce au sprijinit financiar retipărirea, am reuşit să scoatem cea de-a doua ediţie.
  • Sperăm, ca şi acum, să existe credincioşi care să dorească s-o aibă şi s-o țină în casă, în apropierea Bibliei.
  • Dorim tuturor celor ce o vor citi, să ajungă la concluzia că Aurel Murteanu a fost una dintre cele mai de seamă personalităţi ale zonei ce cuprinde vetrele strămoşeşti de la poalele Vlădesei .

Nicolae Șteiu – autor

Prefață la Ediția I
  • După o tăcere mai lungă de 50 de ani. în sfârşit, avem posibilitatea să îndeplinim o îndatorire de cinste şi o obligaţie morală faţă de protopopul Aurel Munteanu, care şi-a consacrat peste trei decenii din viaţă in sprijinul românilor din Huedin şi din împrejurimi.
  • Meritul deosebit este al profesorului Nicolae Şteiu, care în cele patru decenii de dascăl, pe lângă faptul că a insuflat dragostea pentru istoria neamului, a găsit timp să cerceteze şi să publice zeci de articole ori lucrări mai ample de istorie locală în revistele “Transilvania”, “Convorbiri literare”, “Tribuna”,”Acta Musei Napocensis”, etc., unele cu referiri speciale despre “Despărţământul Huedin al ASTREI”, al cărui preşedinte a fost Aurel Munteanu.
  • Dar şi în volumul “De sufletul Iancului” publicat în urmă cu mai mulţi ani ne-a oferit date şi fapte despre acest animator cultural şi bun patriot.
  • Iată-l acum, după îndelungate eforturi, materializând cercetările într-un alt volum, de data aceasta “Protopopul Aurel Munteanu- erou şi martir al neamului”.
  • Autorul, aşa cum ne mărturiseşte, s-a străduit să fie cât se poate de obiectiv, lăsând să vorbească documentele.
  • Pentru înţelegerea corectă a rolului pe care l-a avut Aurel Munteanu între “moţii de la poalele Vlădesei” – expresie folosită de el foarte des – Nicolae Şteiu ne împrospătează cunoştinţele cu cadrul politic în care s-au găsit românii sub regimul dualist austro-ungar, apoi condiţiile prielnice realizate prin marea unire din 1918. Ne atrage atenţia şi cu privire la manifestările revizioniste tot mai ameninţătoare practicate de regimurile fasciste şi cel sovietic în general şi cele horthyste în special, consecinţele odiosului dictat de la Viena, mai ales pentru românii din Huedin şi satele învecinate, martirajul suferit de Aurel Munteanu, Gheorghe Nicula şi Oniţa Negru, într-un teritoriu nebeligerant, dar unde furia oarbă a dus la acte samavolnice.
  • Viaţa, faptele, cuvântările, articolele publicate ale protopopului, redate în prezenta lucrare, ne lămuresc de ce Aurel Munteanu a fost erou şi martir al neamului, căruia i-a fost curmată viaţa în mod tragic.
  • Cu emoţie, dar şi cu durere, autorul se adresează cititorilor, în special noilor generaţii pentru a sensibiliza anumite aspecte ale vieţii lui Aurel Munteanu şi ne îndeamnă la studiul istoriei – “cartea de căpetenie a naţiei”.
  • Tuturor cititorilor cărţii ne atrage atenţia să nu uităm sufletele celor intraţi în eternitate înainte de vreme din vina unor duşmani ai neamului şi în mod special să nu-1 uităm pe Aurel Munteanu.
  • Autorul ne sugerează să considerăm volumul “o carte de învăţătură”.
  • Acceptăm cu plăcere îndemnul dascălului şi îl recomandăm cu căldură.

Prof. univ. I.T.Stan

Prefață la ediția II
  • Au trecut paisprezece ani de la prima ediţie a cărţii D-lui Profesor Nicolae Şteiu “Protopopul Aurel Munteanu – erou şi martir al neamului”. în aceşti ani, cuvântul acestei scrieri a făcut roade în inimile iubitorilor de spiritualitate şi istorie românească. Evocarea personalităţii şi a martirajului părintelui Protopop Aurel Munteanu, a fost o datorie împlinită atât de către autorul cărţii, cât şi de către oamenii care au aşezat în sufletele lor exemplul vieţii jertfite pe altarul patriei şi al credinţei străbune.
  • Reverberaţia primei ediţii publicate în anul 1998 nu s-a stins nici până astăzi, de vreme ce oameni din zona Huedinului, sau chiar din ţară şi-au exprimat dorinţa de a avea această carte. Astfel autorul a pornit munca de revizuire, completare şi pregătire a celei de-a doua ediţii. în tot acest timp, Dl. Profesor Nicolae Şteiu a adunat o bogată experienţă în cercetarea istoriei locale din Zona Huedinului şi a împrejurimilor lui. în acest sens, a scris cele mai multe lucrări -îonografice şi articole referitoare la localităţile de la poalele Vlădesei. Cu siguranţă, în cercetările domniei sale a găsit noi referinţe legate de personalitatea pirintelui protopop Aurel Munteanu, care a marcat spiritual şi cultural multe rurohii din Protopopiatul pe care îl avea în subordine.
  • Ediţia a doua a acestei cărţi este motivată de păstrarea memoriei a r-rintelui martir Aurel Munteanu, flacără vie ce arde în cetatea Huedinului chiar cupă 72 de ani de la moartea sa. Candela vieţii sale a fost umplută în primul rând cu slujirea sacerdotală a Mântuitorului Iisus Hristos. Aceasta însă a fost pusă şi în si-jba păstoriţilor săi. Astfel a purtat în inima sa durerile, strigătele şi rugăciunile :e or pe care i-a slujit într-o perioadă istorică care a debutat cu bucuria Marii Voiri de la 1 Decembrie 1918, dar care a culminat cu răstignirea Transilvaniei prin cruntul Diktat de la Viena (august 1940).
  • Privirea autorului cărţii asupra personalităţii Protopopului Aurel Munteanu este una complexă: porneşte de la naşterea acestuia şi descrierea locurilor natale sfriene, urmând atât o viziune cronologică a evenimentelor din viaţa acestuia şcolile urmate, hirotonirea întru preot şi începutul misiunii ca preot la Valea I -iganului, alegerea ca protopop de Huedin, ctitor al Catedralei moţilor, calvarul c e or de 1-10 Septembrie 1940 din care nu lipsesc martirii Gheorghe Nicola şi Iruţa. Negru), cât şi una focalizată asupra dimensiunii culturale, impresionantă rertru timpul în care trăit (director al ziarului „Huedinul”, editat de I-riparţământul ASTRA Huedin, al cărui preşedinte a fost; fondator al ziarului – Glasul Moţilor”; preşedinte al Comitetului Şcolar, calitate în care a sprijinit dezvoltarea învăţământului românesc; Inspector Cultural Onorific, numit de prefectul Clujului Manole Enescu; primul parlamentar român din zona Huedinului, deputat de Mănăştur (Huedin) în primul parlament al României unificate, între anii 1919-1920, apoi ales senator în anul 1927; membru al Consiliului Judeţean Cluj între anii 1926-1929, făcând parte din Comisiunea Sanitară şi de Asistenţă Socială).
  • Cea de-a doua ediţie aduce în atenţie şi informaţii cu privire la comemorările dedicate protopopului martir cât şi la edificiile ridicate în memoria lui (Sediul Protopopiatului cu statuia martirului, Fundaţia cultural-filantropică „Protopop Aurel Munteanu”, Centrul Catehetic „Protopop Martir Aurel Munteanu”).
  • Considerăm această carte binevenită în cetatea Huedinului, nu pentru a instiga, ci pentru a ne ruga ca asfel de evenimente triste din istorie să nu se mai întâmple niciodată.
  • Apreciem dorinţa autorului de a lăsa contemporanilor mărturii despre locuri, oameni şi evenimete care au scris istoria pe aceste meleaguri.
  • Candela martiriului Părintelui Protopop Aurel Munteanu nu se va stinge niciodată… Jertfa sa a pus pecete neştearsă pe altarul neamului românesc; cât va dăinui neamul, martirii care i-au scris istoria vor lumina conştiinţa românilor.

Pr. Dr. Ciprian Taloş, Protopop de Huedin (2010- 31.01.2016)

III. De ce o carte despre Aurel Munteanu ?
  • Peste mormântul aşezat lângă catedrala ortodoxă din Huedin picură din când în când şi parcă tot mai rar, câte o lacrimă pioasă, mai ales de la septuagenari şi octogenari, de la cei care l-au cunoscut pe protopopul Aurel Munteanu – cel care esemeni omului din Evanghelie “a săpat adânc şi a pus temelie casei de piatră”.
  • Pe piatra credinţei ortodoxe a clădit Aurel Munteanu altare de rugă şi închinare, începând din 1907, când providenţa i-a ajutat pe ţăranii români “de la poalele Vlădesei” (expresia lui preferată) să-l aibă părintele lor sufletesc.
  • La scurtă vreme de la aşezarea lui aici a devenit un stâlp de lumină la razele căruia s-au încălzit şi au înflorit speranţele bisericii ortodoxe, ce era tolerată doar la periferie.
  • Binecuvântate şi pline de consecinţe mari au fost ceasurile când a letcile cat în anul 1907 în Valea Drăganului, ca preot, iar în 1924 ca protopop la Huedin, deoarece a devenit cea mai puternică personalitate a regiunii.
  • Însuşirea lui de căpetenie, adusă ca moştenire scumpă, din casa părinţilor săi ca ţărani din Merghindeal, i-a fost pornirea spre fapte, din care au izvorât iniţiative şi realizări menite a-i perpetua numele.
  • Şi cu cât va trece vremea, cu atât mai strălucitor se va desface în toată minere ei icoana mucenicului Aurel.
    Dar, câţi din tinerii de azi ştiu sau pot afla, din surse scrise şi la îndemână, date şi fapte din viaţa lui Aurel Munteanu?
  • Trecând prin Huedin, pe strada ce-i poartă numele (din 1990 încoace), ori prin faţa bisericii ctitorită de el şi văzându-i chipul dăltuit în marmură de pe monumentul funerar, curiozitatea îi îndeamnă să cunoască ceea ce a săvârşit prin munca sa înălţătoare, de iubire creştinească şi de neam, de morală sănătoasă şi de cultură dar şi ce a pătimit protopopul.
  • De la el ne-au rămas cuvinte risipite în predici, conferinţe, articole cate în ziare şi reviste, rapoarte, creaţii literare, ziarul “Huedinul”, al cărui director era. dar şi biserici, la a căror zidire a pus umărul.
  • El a fost iniţiatorul şi sufletul unor organizaţii culturale, în cadrul cărora vorbele lui aveau accente de arhanghel.
    Românii de aici aveau în el un părinte care gândea, suferea, se ruga şi urca pentru ei, închinându-şi viaţa pe altarul destinelor neamului. Lui i se potriveşte caracterizarea marelui istoric Nicolae Iorga asupra eroului vrednic, care e „numai acela care, văzând o neclintită şi luminoasă ţintă, merge îndrăzneţ către zarea înfruntând duşmanii, mişcând din loc piedicile, primind în piept primejdiile cu siguranţa că, pierind chiar în cale, tot drumul ce a putut să-l facă e câştigat pentru urmaşii ce vor veni neapărat după vitejia lui”(1).
  • Aurel Munteanu avea însuşirea de a simţi în linie istorică şi geografică, de neamul ca nimeni altul. Dar iubirea lui de neam a fost suspectată, urmărită şi pedepsită în urmă cu 72 de ani.
  • În acei an 1940, a pornit pustiosul “car al lui Marte”. Ambiţii bolnave, pofta faptei brutale, au provocat mari şi grele suferinţe poporului român. Zestrea sacră a neamului românesc s-a găsit în mare primejdie. Vârtejul cotropitor stârnit de armate ruse, hitleriste şi hortyiste a ajuns şi pe teritoriul României . În vara şi toamna acelui an aveau să cadă atâţia români încât supravieţuitorii îngroziţi nu mai îndrăzneau, ziua nici să-i numere, ci numai noaptea, ori pe ascuns .
  • În asemenea împrejurări s-au petrecut yilele negre ale Huedinului 10-19 septembrie 1940 – când Aurel Munteanu, fizic a fost lichidat, având sfârşitul teribil al lui Mihai Viteazul, al lui Grigorie Ghica, ori în anul de tristă memorie1940, al lui Nicolae Iorga . Aceeaşi soartă a avut şi plutonierul Gheorghe Nicula care şi-a făcut datoria de om al ordinii publice, apoi Oniţa Negru, pentru că netrebnicii nu l-au găsit acasa pe soţul ei, Ion Negru – Ghiuşa, iar pe alţiii-au batjocorit şi chinuit, zdruncinându-i trupeşte şi sufleteşte .
  • Dar, celălalt Aurel Munteanu, luptătorul pentru cauya românilor, înţelegătorul forţelor tainice şi indisolubile care-l legau de moţii de aici, de calităţile lor morale şi de energia lor sufletească n-a murit . El stă înaintea nostră şi ne cere socoteală . Şi ne întreabă, ce am hotărât, ce am făcut cu idealurile pentru care a luptat, ce am făcut pentru ţăranii de aici, pe care, din nefericire şi în deceniul întâi al secolului XXI, le târâmde la un compromis la altul, ce am făcut pentru ridicarea lor culturală, dar pentru consolidarea unităţii naţionale ?
  • Numai într-o oarecare măsură i-am putea sa răspunsul care sa-l mulţumească, pentru că n-am muncit şi luptat cât el, care a contribuit la realizarea României Mari, făcând ca neamul nostru să trăiască între 1 Decembrie 1918 – 26 Iunie 1940, zile de vis împlinit, zile de fericire .
  • Pentru tot ceea ce a făcut, până,până în septembrie 1940, trebuia să-i dedicăm o carte, pentru că atunci, o haită de nemernici nu s-au sfiit să răpeascăcieţii şi românilor din această zonă, o minte organizată şi un trup bine închegat, capabil să spună şi să susţină şi cu câteva ceasuri înainte de tristu-i sfârşit: „ Dumnezeuvede că noi nu am râvnit nimic la ce este al altuia . Vrem numai pământul locuit de noi de 2000 ani, pe care ne-au trăit moşii şi strămoşii (2) . Prin cuvântări, articole publicate în ziare şi reviste, prin activitatea culturală, a căutat să demonstreze că Munţii Apuseni s-au găsit ăn centrul spaţiului de alcăturie a poporului român, din daci şi romani şi că stăpânesc acest pământ de două milenii, fiind una cu munţii şi dealurile, cu izvoarele şi pădurile . Din acest pământ şi-au scos hrana prin sudoarea frunţii şi bătăturile mâinilor, iar în acest pământ şi-au îngropat morţii, amestecîndu-şi fiinţa într-însul, înfrăţindu-se cu el , făcându-şi-l tată şi mamă, frate şi soră, fiu şi fiică .
  • Aurel Munteanu era convins că, de aceea poporul român şi-a păstrat şi la nevoieşi-a apărat glia străbună cu dârzenie, ca pe bunul cel mai sfânt, când a fost vorba să stea în calea celor ce cu nedreptate, gând şi cuget hrăpăreţ i-au râvnit-o .
  • El a fost un om cu calităţi şi defecte, dar primele în cumpăna dreptăţii le-au depăşit cu mult pe celelalte . A avut şi prieteni şi duşmani, el însă niciodata n-a fost fariseu .
  • Preotu, conferenţiarul, animatorul cultural, directorul de ziar şi de societate, deputatul Aurel Munteanu, a fost un om dintr-o bucată, un bun credincios al bisericii şi al neamului şi mai ales un crainic al idealurilor naţionale în zona Vlădesei .
  • Bunul său prieten din Huedin, doctorul Vasile Paşca, îl caraczeriza într-un ziar din1944, ţi-i scotea în evidenţă talentul oratoric spunând că avea: o voce sonoră care umplea orice sală oricât de mare, sau suna piaţa când vorbea în aer liber şi vuiau codrii când vorbea la Făntănele sau pe muntele Fulgeratu “(3).
  • Pentru asemenea însuşiri, idealuri, năzuinţe şi eforturi, ajunse până la sacrificiul suprem, s-au scris câteva pagini, dar risipite prin ziare şi reviste, a se ărut chiar şi o broşură, “Mucenicul Aurel”(4), dar aceste rânduri scrise nu-s la îndemâna locuitorilor protopopiatului.
  • Prea multă tăcere s-a aşezat în jurul mormântului lui, neaducându-i-se omagiul cuvenit.
  • O asemenea personalitate a zonei merită o carte. Merită să reconstituim principalele aspecte ale vieţii şi mai ales ale dăruirii pentru neam. Evident, faptele si evenimentele trebuie să le prezentăm aşa cum s-au petrecut.
  • Suntem conştienţi că unii indivizi tendenţioşi vor pune întrebarea: de ce trebuie să se scrie o carte despre Aurel Munteanu şi să se răscolească eveminentele din 1940 ? Acestora le oferim un întreit răspuns. Primul de natură ştiinţifică, faptul că trebuie analizate toate documentele trecutului fiindcă în ele se conservată o parte a trecutului.
  • Al doilea constă în obligaţia de a face necesară o reparaţie, după 72 de ani, memoriei victimelor, terorizate şi ucise fără motive, dar, cărora, acum, li se face dreptate, dezvăluindu-se totodată cruzimea ucigaşilor, aplicându-le o severă condamnare, în virtutea adevărului că istoria umanităţii nu poate fi înşelată sau ocolită. În fine, al treilea element aparţine de conştiinţa naţională, în sensul că noi, urmaşii celor ce au ajuns la sacrificiul suprem pentru libertate şi unire, avem datoria de a păstra în adâncul sufletelor noastre numele şi faptele lui Aurel Munteanu, de a-i păstra memoria în faţa denigratorilor, de a-i apăra memoria, de exprima cea mai sinceră recunoştinţă.
  • Şi să mai adăugăm ceva: înainte de a vorbi de Lidice ori Oradour trebuie să vorbim de Trăznea şi Huedin.
  • Cu aceste gânduri materializăm ostenelile noastre, în cartea aceasta, despre viaţa unui om, dăruită în slujba neamului său.
  • Vrem ca volumul de faţă să fie un act împotriva uitării, dar şi un îndemn Krrsa: generaţiilor mai tinere: să ne cinstim înaintaşii!
  • Martirii nu trebuie uitaţi niciodată.
  • Fie ca acest volum să îndeplinească asemenea cerinţe.
    Note :
  • 1. N Iorga, „Oameni care au fost”, 1967. p. 138 2
  • 2. V Paşca,,Aurel Munteanu protopopul martir al Huedinului”, în „Ardealul” nr. 17, 1944
  • 3.V. Paşca, loc. cit.
  • 4.E.Nicoară, „Mucenicul Aurel”, 1946
IV. Condiţiile în care a văzut lumina zilei şi orizonturile moştenite
  • Aurel Munteanu – mucenicul cel mai glorios al acestui colţ de ţară – nu s-a născut în Munţii Apuseni, ci într-o zonă a Transilvaniei, pe Târnave, însă a ajuns să se identifice cu viaţa şi aspiraţiile moţilor de la poalele Vlădesei.
  • El a văzut lumina zilei la 2 mai 1882, într-o casă ţărănească din satul Merghindeal, de pe valea Albacului, din judeţul Sibiu (înainte în judeţul Făgăraş, iar în acei ani ai dualismului austro-ungar, când şi-a trăit copilăria, unitatea administrativă se numea comitatul Târnava Mare) şi a refăcut într-un fel propriu un aforism vechi de când lumea: “Oamenii mari se nasc în case mici”. A provenit din nesecatul izvor al ţărănimii române, izvor de înţelepciune şi sănătate morală.
  • Merghindealul era unul din miile de sate ale Transilvaniei aflate sub opresiune. Populaţia satului era harnică şi credincioasă, cu mândri gospodari. Moravurile în sat erau bune, curate. Obiceiurile străvechi erau păstrate cu sfinţenie: slujbe religioase ţinute cu mare regularitate, la care ţăranii participau cu portul strămoşesc, botezuri şi nunţi cuviincioase, dansuri şi cântece de bun simţ, aşa cum şi le aminteşte Aurel.
  • Dar părinţii i-au relatat, iar pe măsură ce copilul a crescut şi-a dat seama tot mai bine, că prin anexarea Transilvaniei la Ungaria, prin instituirea dualismului austro- ungar, în 1867, s-a ajuns la punctul culminant al politicii ce şi-a propus întreruperea în mod absurd a unei unităţi fireşti. Printr-o serie de legi şi măsuri discriminatorii ca, legea uniunii, legea naţionalităţilor, legea învăţământului, legea electorală, au fost anulate toate drepturile şi libertăţile politice ale românilor, naţiunea maghiară a fost proclamată “unitară şi indivizibilă”, a fost supusă toată administraţia de stat, anulate orice revendicări cu caracter naţional, s-a introdus în mod obligatoriu limba maghiară în învăţământ, inclusiv în cel primar. în acest chip a fost periclitată fiinţa naţiunii române.
  • Cu toate acestea Merghindealul a rămas un sat românesc în esenţă, iar numele de Muntean (scris de multe ori Munteanu), specific neamului nostru s-a păstrat, chiar dacă în 1898, în broşura “Cum să maghiarizăm numele de familii! “, scrisă de Simon Telkes, se sublinia deviza: “Maghiarizarea numelui este un jurământ de fidelitate, un legământ patriotic ” (1) şi s-a aplicat cu meticulozitate în multe zone ale Transilvaniei, dovadă fiind faptul că până în 1896 s-au schimbat numele a 14000 familii de români.
  • De altfel baronul Dezider Banffy, guvernator la sfârşitul secolului trecut, sublinia: “Politica mea şovină este năzuinţa irezistibilă către un scop determinat şi către atingerea lui cu orice preţ. Acest scop este crearea unui stat unguresc unitar şi cu o singură limbă “. Rezultatele acestei orientări le constata în 1902, omul cu vederi mai realiste, Pal Balogh, care nota: “… în mai puţin de 50 de ani au dispărut prin maghiarizare 200 de comune maghiaro-române ” (2).
  • În împrejurări ca acestea, copilul Aurel a auzit şi a simţit, de la părinţi, preot, biserică şi mai târziu şcoală, îndemnul de a însuşi şi menţine nealterată ’imba română, de a frecventa cu regularitate biserica cea păstrătoare a comorilor spirituale ale neamului.
  • Sunt condiţiile în care şi-a petrecut viaţa Aurel, învăţând de la părinţii şi fraţii săi, ce înseamnă viaţa de ţăran român aflat sub opresiunea străină. Toate acestea ar fi putut rămâne simple constatări dacă n-ar fi părăsit niciodată satul natal, dacă viaţa dincolo de graniţele lui nu i-ar fi creat greutăţi şi piedici de toate felurile, în toată concreteţea şi cruzimea lor. In acest sens, anii petrecuţi în şcolile germane şi maghiare, apoi, problemele cu care s-a confruntat în Valea Drăganului și Huedin, au reprezentat pentru el impactul cu o realitate dură. Să te simţi clipă de clipă tolerat acolo unde te-ai născut şi ai crescut, unde ai tăi trăiesc din totdeauna, resimţi urgia de a te vedea într-o competiţie inegală din premize, să te simţi urmărit, suspicionat, privit de sus, insultat, jignit, toate acestea, fără îndoială, lasă urme adânci. Dar şi determină luare de atitudine.
  • De aceea, pentru el, a fi de partea poporului împilat nu constituia numai o chestiune de umanism, ci şi o problemă de trăire, de participare, de viaţă, toate acestea însuşite din copilărie.
  • Împotriva stării de înapoiere şi asuprire s-a angajat cu trup şi suflet, pentru golirea acesteia, şi-a pus viaţa zălog, scopului acesteia i-a dedicat sufletul şi carnea fiinţei sale. Și cum chingile mizeriei erau strâns mânuite de stăpânirea strâină, progresul adevărat nefiind posibil decât alături şi în sânul patriei fireşti, el și-a concentrat toată forţa luptei împotriva dominaţiei ausţro-ungare şi pentru realizarea unităţii naţionale, participând cu emoţie şi satisfacţie ca delegat al zonei Huedin la Adunarea Naţională de la Alba Iulia şi aceasta ne face să înţelegem și mai bine orizonturile lui.
  • Tatăl său, Nicolae Munteanu, care a trăit între anii 1844- 1927 a fost un an de vază al satului, un ţăran cu gospodărie mijlocie, având pământ, iar inventarul său, printre alte unelte figura şi “o maşină de treierat trasă de cai ,precum şi mai multe vite. .
  • Mama sa, Maria, era tot dintre ţărani, din familia Cocoradă şi a trăit intre 1848-1903. înaintea lui Aurel familia Munteanu a avut trei fii: Victor, Fimia și Florica.
  • Casa părintească, părinţii şi fraţii i-au fost prima şcoală. De la mamă a învăţat primele cuvinte româneşti, aşa cum le rostea ea, limpede, frumos, puternic şi colorat, apoi de la tată, de la fraţi .
  • Sfiosul copil, de când şi-a dat seama, a observat viaţa trudită a ţăranului şi condițiile lui umilitoare în societate. Deci, în casa părintească a avut parte de o creștere simplă, dar solidă şi sănătoasă sub toate aspectele.
  • De la părinţi şi mai ales de la fratele Victor a înţeles că ţăranii păstrează cel mai bine limba şi credinţa strămoşească, ei sunt baza statului, că pe ei se sprijină întregul edificiu al societăţii. Pe măsura trecerii vremii şi-a dat seama că româneşte i-a cântat, româneşte i-a doinit, până când el s-a trezit, până când s-a convins că românii sunt cei mai vechi locuitori ai pământului numit Transilvania.
  • Încă din copilărie a devenit posesorul unei arme necunoscute, rezistenţa la opresiune, acea rezistenţă sufletească prin care se zădărniceşte orice cucerire.
  • S-a născut cu orizonturi largi, cu viziunile unui trecut din adâncul vremurilor. Şi-a dat seama de specificul românesc, prin înţelegerea poziţiei părinţilor, moşilor, strămoşilor, că de la ei vine ceva mai scump decât toate moştenirile materiale – felul nostru de a fi. Devreme a înţeles ceea ce avem noi străin în Transilvania şi cum putem să nu ne înstrăinăm.
  • Copilăria i-a fost legată de imaginea unei frustări peste care n-a putut trece cu indiferenţă. Si pentru el este valabilă expresia prietenului său Octavian Goga că s-a născut cu pumnii strânşi.
  • Acesta este complexul de factori politici, sociali, morali şi psihologici care au condus paşii lui Aurel spre şcoală, spre viaţă, iar acolo unde a ajuns părinte sufletesc s-a confruntat cu bucuriile şi necazurile ţăranilor, pe care le-a înţeles şi le-a însuşit, devenind purtătorul lor de cuvânt.
  • Personalitatea lui Aurel Munteanu o reconstituim din amintirile celor ce 1- au cunoscut şi ni l-au descris, din fotografiile ce ne-au parvenit, din notiţele autobiografice şi din activitatea sa.
  • Figura lui este centrată pe privirea blândă şi totuşi pătrunzătoare, inteligentă, căutătoare şi totuşi senină. Fruntea înaltă, faţa ovală, mai târziu mustaţă şi bărbuţă îi dădeau un plus de seriozitate. Şi dacă ochii sunt fereastra sufletului, în cazul lui Aurel Munteanu această fereastră era larg deschisă, dându- ne posibilitatea să pătrundem înăuntrul fiinţei sale şi să-i descoperim valorile.
  • Avea încredere în adevăr. Frica de greutăţi, spaima, scepticismul, îi erau streine. Ca să birui – considera el – trebuie să ai o cauză dreaptă, să fii de bună credinţă, cu suflet curat, onest, generos, uman chiar şi faţă de adversar.
  • Dar să derulăm în linii mari mersul vieţii sale.
    Note:
  • 1. S. Telkes, „Cum să maghiarizăm numele de familie”, 1886, p. 79, citat preluat de la Milton Lehrer în „Ardealul pământ românesc (Problema Ardealului văzută de un american), Bucureşti, 1944, p. 164
  • 2. Pal Balogh, „Etniile în Ungaria”, 1902, p. 19
V. Cea dintâi învăţătură
  • Sfiosul Aurel, care în casa părintească învățase să se exprime cât mai plăcut și mai curat românește, la vârsta de 9 ani, cum era obiceiul, deci în 1892, a pășit pragul școlii primare din Merghindeal, unde a urmat clasele întâi și a doua, despre care își amintește mai târziu, că încă atunci a ajuns să îndrăgească poeziile ‘computul” (matematica) și că îi producea deosebită plăcere să recite din “Mănăstirea Argeșului” și din “Înșiră-te mărgărite” .
  • Ţăranul Nicolae, cu puţină ştiinţă de carte, dar având o solidă carte a vieţii, văzând că Aurel învață ușor și cu puțin efort, s-a gândit să-l dea la școală săsească ca să învețe corect germana, de aceea, copilul, în clasa a 111-a a trebuit să facă cunoștință cu colegi noi, dascăl nou și o nouă limbă. Noul elev de la școala săsească în scurtă vreme a pătruns în tainele limbii germane, le-a însușit și a acumulat un vocabular bogat, o exprimare bună, încât, s-a clasat printre primii, iar la matematică s-a dovedit a fi cel mai bun.
  • N-a urmat la şcoala germană decât un an, ca să înveţe limba, clasa a IV-a, la hotărârea părinţilor a urmat-o în satul vecin Hundrubechiu, unde funcţiona ca învăţător, un iscusit dascăl – Bucur Munten(u), ce-1 pregătea suplimentar, pentru a putea continua studiile, pornind de la o bază cât mai solidă de cunoştinţe. Locuind la învăţător, căci se înrudea cu el , avea acces la cărţile lui şi-l putea întreba mereu. profitând de zestrea intelectuală a acestuia.
  • La sfârșit de săptămână, când se întorcea în casa părintească, reproducea ore în șir, ceea ce învăța și-l pasionau, mai ales lecturile pe teme istorice și diverse informații despre strămoșii noștri.
  • În vacanțe era pus la munci după puteri, ori să grijească de animale, ceea ce făcea, dar nu cu deosebită plăcere, deoarece greu se despărțea de cărți, lucru constatat de fratele său Victor ce-și nota:”Când era trimis cu vitele la păşunat nu mergea bucuros, dar când mergea îşi lua tăbliţa cu el . Dacă era trimis după cumpărături la prăvălie îşi cumpăra stil pentru tăbliţă. În şcoală avea o purtare bună, iar la învăţătură era eminent. Vara muncea împreună cu lucrătorii la munca câmpului, iar la prânz le spunea ce a învăţat la şcoală “(1).
  • La absolvirea celor patru clase părinții se gândeau ca Aurel să rămână acasă plugar și stâlp al familiei, deoarece pe băiatul cel mare – Victor l-au dat la școala de comerț. Pe Aurel 1- au însărcinat să supravegheze “mașina de treierat “și să încaseze procentul cuvenit din măcinișul realizat în Merghindeal, Satu Frumos și Hendorf’, deoarece avea 13 ani.
  • Dar, pe Aurel maşina de treierat nu-1 încânta, ci dorul de carte mult mai puternic, încât, după câteva săptămâni a lăsat totul baltă şi a fugit la Făgăraş, găsind gazda unde a stat fratele Victor în perioada studiilor. De aici a scris fratelui să-l ajute să continue studiile şi să-l lămurească pe tatăl lor să-l lase la şcoală în continuare. Însă fără acte şcolare şi fără a putea plăti taxele, la şcoala din Făgăraş a fost doar prenotat, iar după câteva zile s-a întors la părinţi, unde, cu ochii în lacrimi le-a cerut să-l lase la liceu şi să-i plătească întreţinerea.
  • Şi aşa începe o nouă etapă în formarea intelectuală a lui Aurel Munteanu.
    Nota :
  • 1.Citat reprodus după V.Gr. Sima, Protopopul martir de la Huedin”, mss , p. 5
VI. Contactul cu lumea
  • Atras irezistibil de şcoală şi nu de batoză şi cu lacrimi adevărate, a înduioşat părinţii să se abată de la obiceiul ca cel mai mic băiat să rămână pentru a prelua şi conduce gospodăria. A obţinut încuviinţarea şi sprijinul de a se înscrie la gimnaziul din Făgăraş şi un imens suspin de uşurare i-a săltat pieptul.
  • Şi iată-l în clasa întâi secundară. Dar aici trebuia să înveţe limba maghiară. Dându-şi silinţa a înlăturat destul de repede acest handicap, şi-a însuşit în bună măsură limba, încât la sfârşitul anului şcolar s-a situat printre cei mai buni elevi. Părinţii l-au ajutat, i-au trimis mâncare şi îmbrăcăminte, iar fratele Victor, funcţionar la banca “Patria” din Blaj, l-a sprijinit din când în când cu bani. In aceleaşi condiţii a urmat şi clasa a doua gimnazială, ajungând să stăpânească şi mai bine limba.
  • După terminarea clasei a Il-a, întrucât fratele Victor a ajuns militar la Sibiu, de unde i-a descris liceul din localitate, orașul mult mai mare și mai frumos decât Făgărașul, viața culturală, bibliotecile, elevul Aurel s-a transferat la Sibiu, la liceul real, dar unde limba de predare era germana. Aici, așa cum avea se mărturisească într-o notiță autobiografică din 1907, “locuind cu un consătean can era în clasa a V-a gimnazială şi care era un bun latinist, insuflă în mine dragostt faţă de limba strămoşilor, limba latină şi sădind despreţ faţă de şcoalele reale, m a făcut de m-am întors (fără ştirea fratelui meu şi a părinţilor mei) în Făgăraş unde am început a învăţa limba latină”( 1).
  • Deci, a revenit în Făgăraş unde a urmat clasele a IlI-a şi a IV-a, secundare dar, în paralel, ajutat de fratele Victor, care i- a plătit meditaţiile, a studiat limb; latină, materia celor patru ani.
  • La terminarea clasei a IV-a gimnazială de la Făgăraș s-a îndreptat spr Blajul considerat “Mica Romă”, despre care își amintește: “M-a dus fratele meu l Blaj, unde făcând examen suplinitoriu din limba latină şi chimie, am fost primit în clasa a V-a gimnazială”{ 1), Chemarea Blajului este motivată astfel de cătr fratele său: “ca să-şi adape sufletul, aşa de dornic de carte şi de izvoarele cultur româneşti ardelene “(2).
  • Un rol de seamă în formarea lui intelectuală l-a avut fratele Victor, care 1 a pus în legătură cu profesori de seamă și i-a împlinit rugămintea să-l lase s urmeze religia ortodoxă. Fratele și-a notat mai târziu: “în clasa a V-a l-am adus la Blaj … Aici l-am dat pe seama unui profesor cu care a parcurs materialul, c diferenţă între liceu şi gimnaziu. A făcut examenul de suscepere cu bine “(3).
    Tot el i-a îndeplinit şi rugămintea de a-i cumpăra şi o “carte de religie grec( catolică”, iar a sfârşitul clasei a V-a a obţinut “eminentă” la religie.
  • Dar, clasa a Vl-a o parcurge nu la Blaj ci la Sibiu, deoarece doreşte să- perfecteze limba maghiară, pe care o consideră “trebuitoare”.Aici la Sibiu a avi colegi de şcoală pe Octavian Goga de care îl va lega o prietenie statornică, c nenumărate vizite la Ciucea, pe I. Dunca viitor episcop de Argeş, V. Stanciu viitorul profesor universitar la Cluj, I. Bratu, mai târziu director în Minister învăţământului, N. Stoica ajuns ziarist, I. Matei ajuns rector al Academiei Comerciale din Cluj.
  • La acelaşi liceu a urmat şi clasele a VII- a şi a VlII-a, până la absolvire, luîndu-şi bacalaureatul în 1903 (certificatul nr. 320/1903)
  • Prin clasa a Vll-a, participând la societatea literară “Andrei Șaguna” a fost printre coautorii foii “Symnachia “, alături de viitoarele mari personalități: Emil Cioran, Ioan Bratu, Ioan Mateiu, iar apoi, împreună cu Victor Stanciu a redactat revista ” Viaţa – Foaie literară”. în cadrul ședințelor societății se . eau fragmente din operele scriitorilor români, dar și creații proprii, apoi se _eau cunoscute reviste aduse de la frații de peste munți.
  • Revista ” Viaţa” a fost locul de debut al lui Aurel Munteanu, așa cum aflăm _r următoarea relatare: “Buna tradiţie a presei realiste ardelene, inaugurată de Ioan Slavici explică nivelul mulţumitor al creaţiilor epice semnate de Aurel Munteanu şi Ioan Crăciun”(4).
  • De altfel și Aurel Munteanu prin 1907 recunoaște că: “In sânul acestei societăţi, precum şi în seratele literare ţinute la masa studenţilor, sub prezidiul domnului doctor Emil Cristea, m-am aprofundat într-atâta în literatura română încât neglijam studiile … . Dragostea pentru cetit m-a îndemnat de m-am înscris ca membru la mai multe biblioteci, ca: “Polgarikor”, “Volksbibliotelc” şi biblioteca de la Brunchenthal, ba de mai multe ori şi ultimul creţăraş mi-1 dădeam pentru cărţi”{5).
  • Iată-l în 1903, cu liceul terminat, cunoscător al limbilor română, maghiară germană și cu înclinații literare. Întrucât se distinsese în școală la mai multe discipline de învățământ, putea s-o ia în orice direcție, dar respectând dorința mamei s-a îndreptat spre cariera preoțească, înscriindu-se la Seminarul Andreian din Sibiu. Seminarul de aici oferea posibilități de formare sănătoasă. Profesorii erau oameni cu tragere de inimă, iar biblioteca impresionantă prin numărul de volume și valoarea conținutului lor, deschidea perspective. O notă caracteristică a atmosferei din seminar era concepția panromânească, dovadă fiind faptul că din cei 110 teologi, 100 erau abonați la reviste din București (mai ales la „Semânătorul “), care aveau în frunte pe Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și alți oameni de seamă ai culturii naționale.
  • Seminaristul Aurel Munteanu a dovedit râvnă și interes deosebit, iar lucrarea alcătuită de el; “Ce este chemarea şi ce e misiunea unui preot?” a fost apreciată cu premiul II. Pe parcursul celui de-al treilea an, teologul Aurel s-a preocupat și mai mult de studiul privind metodele și procedeele pe care trebuie să le folosească teologii în predarea religiei, dascălii în general, preocupări materializate în lucrarea “Cum trebuie să fie propunerea învăţătorului ca şi elevul cel slab să-l priceapă?”.
  • Pentru această lucrare a obținut distincții și anume, un “stipendiu” de 100 coroane din fondul “Miron Romanul”, precum și premiul de 1 galben (=20coroane) oferit de A. Marienescu – membru al Academiei Române. A ținut ca pe o nestemată cartea oferită, scrisă de Nicolae Iorga, drept recompensă pentru sârguința dovedită în studiu. În iulie 1903 și-a încheiat studiile, despre acest moment notându-și în schița autobiografică: “am absolvit la Seminarul Andreian din Sibiu, unde am făcut la finea anului şcolar şi examenul de cualificaţiune preotescă” (6).
  • Dar n-a intrat imediat în preoție, ci așa cum ne relatează: “un an am fost instructor la nepoţii colonelului Fleşariu”!), adică a rămas în Merghindeal, unde. în casa bunicului a creat o școală “pregătitoare”, pentru 6 absolvenți ai școlii primare din sat, în vederea reușitei lor la școlile secundare, unitate numită de săteni”şcoala domnului Aurel”. în cele zece luni i-a pregătit minuțios încât toți au reușit la examenul de admitere.
  • Tot în acel an a adunat copii din Merghindeal pentru a-i învăţa religia şi cântece religioase, iar cu tinerii a înjghebat corul bisericii. Duminica, fetele şi feciorii veneau cu plăcere la solicitarea lui Aurel pentru a asculta expuneri din istoria neamului şi pentru a realiza hore, învârtite şi sârbe.
  • Împreună cu alţi 4 consăteni a participat la Bucureşti, la marea expoziţie organizată cu ocazia aniversării a 40 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I, intrând astfel, în contact direct cu capitala României, a văzut şi auzit personalităţi ilustre ale vieţii politice, ideologice şi artistice ale neamului.
  • Din capitală şi-a adus cărţi despre istoria poporului român pe care, apoi, le-a prezentat masei de ascultători, în perioada următoare, convins şi mai mult, dacă mai era cazul de deviza lansată de Ioan Slavici: “Soarele de la Bucureşti răsare”.
    Note:
  • 1 .Citat reprodus după V. Gr, Sima, lucr.mss p.6
  • 2.ibidem
  • 3. „Viaţa protopopului martir Aurel Munteanu. Date biografice culese de V. Muntean-frate, Gh. Vechiu- ginere, Ovidiu Ioan Muntean-fiu”, lucr. dactilografiată
  • 4.T. Opriş, „Reviste literare ale elevilor (1834 – 1974) ” p. 92
  • 5.T. Opriş, op. cit. P.94
  • 6. Vezi anexa, Notiţă autobiografică
  • 7. Ibidem
VII. La răspântie
  • Terminând studiile a ajuns la un moment crucial al vieții de care atârna viitorul. Simțea în fiecare fibră a ființei ca-l cheamă viața la luptă pentru binele neamului . Și se gândea cât de minunat este să trăiești și să lupti pentru cel mai înalt ideal – umanitatea . Pe acesta îl putea urmări și realiza cel mai bineca păstor sufletesc . Dar pentru a putea fi preot trebuia mai întâi sa-și întemeieze o familie.
  • Sosise momentul să se arunce în valurile vieții . Dar cum ? Încă din studenție și-a pus să găsească o tânără inimoasă, cu o viață morală sănătoasă, dar și robustă, convins că la preoțicăsătpria nu se repetă . Plimbându-se prin Blajul visurilor sale a ochit-o pe Lucreția Pop din Miluan, județil Sălaj și n-a mai abandonat-o .
  • După absolvire, în 1907, l-a rugat pe fratele Victor sa-l însoțească în vizită la familia preotului Ion Pop din Miluan de unde s-a întors cu impresii deosebit de bune și cu prespectiva căsătoriei . La cea de-a doua vizită, din 1 mai 1907, s-a încheiat logodna , urmându-icăsătoria în data de 2 iulie. Bunul său prieten și colaborator după unire, mai bine de 2 decenii, pe teren bsericesc, național și cultural, trăind împreună la Huedin, doctorul Vasile Pașca, cunoscându-o foarte bine pe Lucreția, o caracterizează astfel :” soția sa, odraslă a unei vechi familii preoțești s-a dovedit o preoteasă ideală și vrednică după tipul ce-l cunoaștem, noi pe plaiurile Ardealului “(1) .
  • Lucreția s-a născut la 2 decembrie 1886 în Miluan, din părinții Ana și Ioan Pop. care au mai avut 3 fii  : Romulus, Remus și Ioan .Prin căsătorie Lucreția și-a urmat soțul în localitatea Valea Drăganului (numită în acte Sebeșelul Mare, până în anul 1926). Fiin o soție harnică, pricepută în toate ramurile gospodăriei, i-a oferit condiții soțuluiAurel să se dedice pasiunilor sale :  biserica, ridicarea culturală a credincioșilor și lupta pentru obținerea drepturilor ” românilor de la poalele Vlădesei ” .
  • Din căsătoria lor au rezultat 4 copii; Felicia-Eleonora născută în 27 martie 1909, căsătorită Vechiu, ajunsă profesoară de lucru manual în Dumbrăveni și apoi în Brașov; Hortensia – Maria născută în 25 ianuarie 1912, căsătorită Forma, învățătoare la Oradea, Ovidiu-Ioan, născut în 15 aprilie 1916, ajuns medic la Ocna Mureș și apoi la Cluj și Ligia, născută în 12 mai 1918, dar care a fost răpusă de o boală mult prea devreme fiind înmormântatăla Blaj . Dintre nepoți am dat de Dorel Munteanu, cercetător bilog, membru corespondent al Academiei Române .
  • Lucreția s-a dedicat creșterii copiilor și s-a ocupat de munca în gospodărie, dar a a vutși  activitate obștească. în calitate de președintă a “Reuniunii Femeilor Ortodoxe Române” din Valea Drăganului și apoi din Huedin, precum și în calitate de caseriță a băncii populare “Sebișana” din Valea Drăganului, apoi a celei denumită “Fântânele” din Huedin (în memoria luptelor de la 6 iulie 1849 purtate de moți pentru apărarea pământului strămoșesc, față de armatele ungurești invadatoare, loc unde Aurel Munteanu organiza anual parastase dupa eroii uciși).
  • Copii, ajunși la maturitate, după tragicul sfărșit al tatălui lor au încercat să-și ajute mama în dezvăluirea adevărului, dar în anii 1940-1944 n-au putut face prea mult din cauza teroarei hortysto-fasciste, iar după 1944 a cele de tip sovietic . Felicia, prin soțul său Gheorghe Vechiu și fratele Ovidiu-Ioan, alături de unchiul lor Victor au alcătuit lucrarea “Viața protopopului martir Aurem Munteanu, Date biografice culese de Gheorghe Vechiu-ginere și dr. Ovidiu Ioan Munteanu-fiu”, fără a o putea vedea publicată. Dar ei n-au putut valorifica decât o parte din documentele despre “mucenicul Aurel” . De aceea, în cele ce urmează publicăm și alte aspecte esențiale ale vieții și activității preotului Aurel Munteanu (2) .
    Note:
  • 1. V. Pașca, op. cit .
  • 2. Date oferite de preotul V. Gr. Sima, căruia îi mulțumim și pe această cale
VIII. Preot în Valea Drăganului
  • Anul 1907 aducea pentru tânărul Aurel Munteanu multe noutăți în viața lui, două fiind cruciale: căsătoria cu aleasa inimii – Lucreșia și introducerea în parohie, ca urmare a hirotonisirii .
  • “La 17/30 decembrie 1906 – își nota – ” am fost ales în parohia Valea Drăganului”.  iar ceva mai jos “La 1 iulie 1907 am fost sfințit întru presbiter prin Înalt Prea Sfinția Sa domnul Arhiepiscop și Mitropolit Ioan Mețianu din Sibiu” (1).
  • Dar, înainte de a prezenta roadele primilor ani dea ctivitate, vom arăta câte ceva despre localitatea unde și-a început cariera și condițiile deosebite de aici .Localitatea Valea Drăganului, numită atunci și Sebeșul Mare a fost și a rămas un străvechi sat românesc . Prima sa mențiune documentară datează din 1455(2), dar urmele arheologice descoperite la locurile “Podei” și “Valea Banului”, provin din perioada romana .
  • Satul se întinde de-a lungul apei cu același nume, delimitată de versanții așezași în trepte succesive, ornamentați de bunul Dumnezeu cu păduri de fag și conifere, ori cu pajiști spre culmi, încât așezarea se bucură de măreție și frumusețe . Pemăsură ce înaintezi spre izvoare, valea devine tot mai îngustă, iar înălțimile tot mai impunătoare, numite de localnici “măguri” (măgura Tranișului. măgura Vișagulu. măgura Vânătă).
  • Peste aceste înălțimi, la 15-18 km de sat străjuiește falnicul masiv Vlădeasa, atât de mult pomenitde Aurel Munteanu în cuvântări și în scrieri, legându-i pe moți de masivul străbun, ocrotitor și primitor în vremuri de restriște .
  • Locuitorii numiți “sebișeni”, de când se știu s-au înfrățit cu pădurea ce le-a servit ca loc de adăpost. dar și hrană, precum și material pentru case și anexele gospodărești, de aceea ei au fost și au rămas lucrători la pădure, dar și crescători de animale și cultivatori de cereale pe terenurile accesibile .
  • Pe la 1907 satul avea cu ceva peste 2000 de suflete, dintre ei unii fiind descendenții celor fugiți din Albac, după înfrângerea răscoalei lui Horea, de la 1784-1785, când s-au așezat pe locurile numite “Podei” și “Dealul Lungii”, cum sunt cei din familiile Nicula și Giurgiu .
  • Despre șebeșeni se știe că au rezistat în luptele din 1848-1849, făcând față invadatorilor unguri, conduși de generalui Czecz, care într-o ambuscadă a reușit totuși  să ia 10 săteni și pe preotul Teodor Lung, pe care i-au dus la Ciucea și după ce i-au chinuit, i-au omorât, deoarece “aveau legături cu Avram Iancu, ajuns până la Vărăticei, unde s-a dus o luptă crâncenă” (3) .
  • Preotului Teodor Lung i-a succedat preotul Ilie Lung, apoi Gavril Condor, urmat de Traian Galu . Dar, în localitate, în anul 1906 s-au creat douî tabere cu poziții contrare, legate de aducerea unui nou preot, încât o delegație de credincioși s-a deplasat la Înalt Prea Sfinția Sa, cerând un preot care să nu părtăsească nici una din grupări . Așa a fost trimis în parohie și instalat la 16 iulie 1907 Aurel Munteanu, împuternicit cu instalarea protopopului Tulliu Roșescu .
  • La instalare au participat Nicolae Munteanu – tatăl şi Victor Munteanu – fratele, ultimul suportând şi cheltuielile legate de sfinţire. După ceremonialul bisericesc s-a alcătuit şi semnat contractul privind retribuţia ce i se cuvenea preotului, dar şi prevederi privind construirea casei parohiale.
  • “Protocolul” stabilit între credincioși și tânărul preot prevedea următoarele: fiecare “fum” (familie) să achite câte 2 coroane. Terenul parohial era “computat “(evaluat) la 150 coroane Pentru fiecare botez și molitvă să se plătească câte 1 coroană Pentru fiecare înmormântare mare (de la 7 ani în sus) să se dea câte 7 coroane. De la fiecare mort mic (până la 7 ani) să se ia câte 2 coroane. Pentru o cununie să se achite 4 coroane Pentru o feștanie mică să se dea o coroană, iai pentru una mare 2. Pentru “matriculare “(extrase) de naștere să se ia o taxă vizitată și prescrisă de lege, de 2 coroane, în afară de timbrele cerute. Dreptul de pășunai pentru animalele preotului, atât în hotarul comunei, cât și al foștilor iobagi, să fie întocmai precum are drept fiecare familie din această comună. Dreptul de a-ș: aduce lemne de foc din teritoriul comunal și al foștilor iobagi, întocmai precuir are drept fiecare familie din această comună.
  • Parohul e obligat să “solvească “(achite) contribuția după terenul parohia (eclejia ce o folosește dânsul) și să împădurească pe cheltuiala sa terenurilf numite “La baltă “și “îertaş
  • Parohia se obligă ca până la 1 decembrie 1908 să edifice o casă parohială constătătoare din două “chilii “(camere), grajd pentru 5 vite, pe locul “iclejie “(unde a fost casa cea veche parohială).
  • Actul a fost semnat de către credincioşii Gh. Giurgiu, I. Giurgiuman, 1 Manea, T. Dejeu, Şt. Sărăcuţ, S. Popa, V. Giurgiuman, St. Dumitraş, A. Lung, 1 Popa, Ig. Buze, G. Coste, Gh. Todiţa, Gh. Dejeu, G. Buze, Z. Brudaşcu, iar d cealaltă parte de Aurel Munteanu – paroh, T. Roşescu – protopresbiter şi Zahari Bulzan – notar ad hoc.
  • Pe baza acestui protocol și într-o foarte bună înțelegere cu credincioșii păstorit din 3 iunie 1907 până la 1 octombrie 1924, “când. a fost ales preot j protopop al Huedinului “(4).
  • Valea Drăganului avea o biserică ridicată în anii 1847- 1859, “pe loci celei edificate în 1708 aceea fiind dată credincioşilor din satul Dâncu “(5).
  • Proaspătul preot ţinea slujbele într-o clădire cu fundaţie de piatră : suprastructura din lemn, cu următoarele dimensiuni: lungimea de 12 m, lăţimea d 5 m, înălţimea de 12 m, iar clopotniţa se ridica până la 25 m.
  • Începutul păstoriei preotul și l-a descris astfel: “Ocupând postul de parc în parohia Sebeşul Mare am găsit poporul învrăjbit, biserica îndatorată, eclej; intabulată, învăţământul aproape în stadii primitive…, poporul rămas într-atâ înapoi, încât o jale m-a cuprins, exclamând ca Eminescu: “Vai de biet romă săracul îndărăpt tot dă, ca racul… Numai umbra spinului, La casa vecinului…” Intre astfel de împrejurări triste nu-ţi rămâne decât să implori ajutorul l Dumnezeu şi să te apuci de îndreptarea relelor, prin fel de fel de reforme “(6).
  • Pentru scoaterea sebișenilor din înapoierea constatată (masa de țărani analfabeți, 32 de căsătorii nelegitime, copii ce frecventau școala doar numai până ice la scoaterea vitelor la pășune și multe altele) a inițiat un complex de măsuri : rganizatorice, financiare și culturale.
  • Până la sfârșitul anului 1907 a cumpărat cu banii de la credincioși,era aproximativ 100 de cărți “de cetit “și a înființat biblioteca parohială. Prin intervenția sa la ASTRA a obținut 43 de cărți, cu condiția să înființeze o “agentură ”(filială) în localitate.
  • La data de 28 decembrie 1907, feciorii din sat, care “au umblat cu iar colindatul la Crăciun “au depus 80 de coroane la banca “Vlădeasa” din Huedin, sumă ce putea fi utilizată în interesul bisericii. Conlucrând foarte bine cu iat credincioșii, la adunarea parohială din 30 martie 1908 s-a stabilit începerea fle construcției casei parohiale.
  • Şi donaţiile pentru biserică s-au înmulţit. Cu banii oferiţi de credincioşi im imai ales de către Gh. Lung și Gh. Dej eu, care au dat sume mai mari) s-a cumpărat din Sibiu și așezat în biserică icoana Domnului Nostru Isus Hristos (cu ial 72 coroane și 42 fileri). Banii încasați de la “pedepsele școlare “(22 coroane) ile precum și de la serbările școlare (72 coroane și 40 fileri) au fost utilizați pentru cumpărarea de cărți, încât biblioteca parohială, la 1 septembrie 1909 s-a putut lă# divide în două, una școlară încredințată învățătorului Gheorghe Lupșa, iar alta ei parohială dată în primire învățătorului Iosif Costea.
  • Dovedindu-se și un animator cultural Aurel Munteanu a fost apreciat și I, delegat la 4 octombrie 1909, de către Tractul Cluj la dezvelirea bustului din I, Rășinari al lui Andrei șaguna, iar la o săptămână, cu ocazia “Centenarului Andrei țe Şaguna “a înființat în Valea Drăganului “Fondul Andrei Şaguna”, contribuind ia personal cu 5 coroane, la realizarea unei sume, care să ajungă cel puțin până la 10000, din a căror dobânzi să se poată cheltui pentru “scopuri cultural- a filantropice”, ca: ajutorarea unor școlari cu cărți, înființarea unui azil de copii, şi indemnizație pentru învățătorul care instruiește corul bisericii, cumpărarea de noi cărți pentru biblioteca școlii.
  • Prin iulie 1909 efortul credincioșilor de a asigura condițiile necesare familiei preotului s-au materializat prin terminarea casei parohiale , în valoare de 6400 coroane, în afara lemnului și a pietrii obținute fără bani.
  • În toamna aceluiași an s-a schimbat acoperișul de șindrilă al bisericii, în valoare de 900 coroane. Preotul, în timpul iernii, a pregătit cu elevii mai multe h piese de teatru, iar în 30 ianuarie a realizat primul spectacol cu piesele; a ‘Sărbătorile băbeşti”, “Despre şcoală “, “Despre beţie “, Duşmănoasa “, de Maria Drăgan. Din banii încasați s-au cumpărat cărți de rugăciuni, fiecare elev primind câte un exemplar gratuit.
  • În cursul anului 1910, prin strădania lui și a credincioșilor, s-au cumpărat ,j rechizite, mese și catedre necesare școlii confesionale și s-au compactat mai multe cărți din bibliotecă.
  • Aurel Munteanu şi-a intensificat acţiunile de culturalizare, a luat legătura cu preoţii şi învăţătorii din satele vecine, a început şirul de conferinţe cu tema: “Icoane din viaţa poporului român “, iar ca rezultat al afirmărilor sale în 1910 a fost cooptat în Comitetul Despărțământului Hida-Huedin al ASTREI.
  • La 1 ianuarie 1911, împreună cu alți intelectuali de seamă ai zonei a scos prima publicație românească din zonă, “Sfătuit or iul. Foaia poporală a despărţământului Hida-Huedin al Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român”.(ASTRA) , propunându-și a “lăţi cunoştinţele folositoare “, deoarece “avem frumuseţea, tăria şi mintea ageră, să câştigăm şi învăţătura, cultura de lipsă, ca astfel să fim vrednici fii ai strămoşilor noştri” (7).
  • Prin cele 18 numere ale sale, “Sfatuitoriul” a căutat să-si merite numele, ajutând prin sfaturi pe românii din zonă, insistând mereu să-și dea copiii la școală ca să se cultive, să acumuleze cât mai multe cunoștințe, să cunoască si să aprecieze realizările de seamă ale românilor de pretutindeni. Spre exemplu, in articolul “Zece porunci ale românului”, cea de a patra cerea: “Tot românul să înveţe carte, a scrie şi a citi, a calcula, altcum este pierdut (8), gazeta încercând să convingă pe țărani “să-si dea copiii la şcoală”.
  • Aurel Munteanu, care a făcut parte din colegiul de redacție i publicat mai multe articole, schite și nuvele, ca:”Patriotul Vasile Alecsandri”, schiţa “Moţul cu pita domnească”, nuvela ” Vasile şi Varvara’X9), dar din modestie a semnat cu pseudonimul Tilson.
  • Păstorind credincioşii, cu dăruire, calm şi răbdare şi-a câştigat încrederea lor. Lui i se adresau nu numai sebişeni, ci şi bologani, hodişeni, morlăcani, iar prin prelegerile ţinute, articolele publicate şi prin activitatea depusă în cadrul despărţământului ASTREI a ajuns cea mai de seamă personalitate a zonei.
  • La data de 30 ianuarie 1911 s-a ținut în Valea Drăganului Adunarea generală a Despărțământului, urmată de o “frumoasă producţiune (declamări, cântări, monoloage, dialoguri)” cu tinerii din sat. La acea manifestare Aurel Munteanu a fost ales delegat pentru Adunarea generală a ASTREI de la Blaj, unde a participat, alături de alți 30.000 de români, la demonstrația aviatică a lui Aurel Vlaicu. Despre acest pionier al aviației, mai târziu și-a notat o creație, pe care merită să o reproducem mai jos:

Vlaicule, pui de țăran
Foaie verde măderan                                Aeroplanul l-ai gătat
Vlaicule, pui de țăran                                Sus, la nori te-ai ridicat.
Tinerelul mamii                                         Când erai să treci Carpații
refren                                                          Dădu Dumnezeu un vânt
Tineretu tatii                                              Și ai căzut la pământ.
Dumnezeu ți-a dat un plan                     Plânge mamă, plânge tată
Ca să-și faci aeroplan                               Plânge România toată.”

  • Marile personalităţi ale culturii româneşti l-au interesat, lor le-a dedicat expuneri şi articole în ziare. La Huedin, în cursul anului 1911, la banca ’Vlădeasa” a ținut expunerile: “Vasile Alecsandri – bardul de la Mirceşti”, ’Eminescu luceafărul românilor” și altele.
  • Dându-și seama de necesitatea prosperării economice, la 11 mai 1911 a Înregistrat la Tribunalul Regesc din Cluj statutele de înființare a băncii populare “Drăganul”, al cărui președinte era.
  • În timpul verii a participat timp de 18 zile la un curs de stupărit la Târgu- Mureş, ca să-i poată ajuta şi mai bine pe apicultorii din zonă.
  • Pe tărâm bisericesc, în 1912 la sinodul protopopesc Aurel Munteanu a fost ales epitrop al tractului. Vizitând, în această calitate, mai multe localități și-a dat seama că trebuie intensificată activitatea de culturalizare a țărănimii. în acest scop i propus divizarea despărțământului ASTREI, unul cu centrul în Huedin și altul cu centrul în Hida.
  • Dar cele două despărţăminte nu şi-au putut desfăşură activitatea deoarece s-a declanşat măcelul mondial, în timpul căruia s-a intensificat reprimarea mişcării naţionale româneşti. Mulţi bărbaţi au fost duşi pe front, în Galiţia, pe râul Isonzo, departe de casă, alţii au fost urmăriţi, încât activitatea ASTREI s-a întrerupt.
  • S-au abătut atâtea nenorociri încât se părea că toate speranţele privind unitatea şi independenţa naţională se destramă. Dar, românii s-au mobilizat şi au rarticipat la războiul reîntregirii şi la înfăptuirea Marii Uniri.
  • Note:
  • 1.A, Munteanu,,Schiţă biografică”, 1927, mss
  • 2. C. Suciu, „Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania”, 1967, pag. despre Valea Drăganului
  • 3. A. Munteanu ,loc. cit.
  • 4. V. Gr. Sima, ,JBiserici şi preoţi din raionul Huedin ” mss
  • 5. A. Munteanu, loc. cit.
  • 6. Rev.,Renaşterea” nr. 41 /1934
  • 7. Mai pe larg în N. Şteiu, „De sufletul lancului”, 1992, p. 76
  • 8.  „Sfătuitoriul” ,nr. 1 /1911
  • 9.  „Sfătuitoriul ” nr. 5 /1911
IX. în timpul războiului de reîntregire naţională şi al Marii Uniri
  • Aurel Munteanu, fără a fi politician în sensul uzual al cuvântului, şi-a pus pregătirea, cultura, viaţa personală şi de familie, forţa personalităţii sale, în slujba idealurilor de independenţă şi unitate naţională.
  • De pe poziţiile de preot şi om de cultură şi-a orchestrat argumentele şi mijloacele pentru apărarea fiinţei naţionale a poporului român, în a cărui înzestrare şi drept istoric credea cu ardoare, pentru menţinerea unităţii de limbă, de cultură, de tradiţii şi de viaţă, de trecut şi de aspiraţii şi la momentul potrivit de realizare a unităţii.
  • Când în august 1916 România a intrat în războiul pentru reîntregirea naţională, în Transilvania lupta pentru unirea cu patria mamă s-a radicalizat. Pătrunderea trupelor române peste Carpaţi a fost aşteptată cu bucurie, salutată şi sprijinită de către românii de aici. Numeroşi tineri au căutat să se înroleze în armata română. Dar autorităţile maghiare au dezlănţuit o puternică campanie de reprimare a mişcării naţionale româneşti. Au avut loc internări în lagăre, s-a trecut la arestarea unor lideri români, s-au tăcut rechiziţii, a fost desfiinţată presa românească, au fost închise şi desfiinţate unele şcoli româneşti. La 5 septembrie 1916, prelatul losef Meisel din Cluj cerea: ” Cu ziua de azi să se suprime orice şcoală valahă: şcoli primare, licee, şcoli de aplicaţie, etc. Cel care vrea să instruiască să poftească să înveţe ungureşte numai astfel sc poată avea drepturi cetăţeneşti. Să se închidă toate facultăţile de teologie valahe. Cui nu-i place să se supună acestor măsuri, să fie obligat să plece în curs de 3 ani în Valahia..”( 1).
  • În cazul localitãții Valea Drãganului, 83 de bãrbați au fost luați și duși pi front în Galiția și-n nordul Italiei, din care 53 și-au lãsat oasele departe de locuri! natale, dar pentru o cauzã strãinã și contrarã intereselor neamului. Unul din țãrani înrolați în armata austro-ungarã, Dumitru Faur din Mãrgãu și-a notat urmãtoarele “Pentru noi românii era mare necaz că eram siliţi a ne lăsa tot ce am avut şi să nu dăm viaţa pentru unguri şi pentru nemţi”, sau tot el explicã de ce unii româr dezertau din armatã, “ca să nu mai lupte pentru o cauză streină şi în contr intereselor naţionale de români “(2).
  • În asemenea împrejurări preotul Aurel Munteanu a depus eforturi susţinui pentru menţinerea şcolii confesionale din sat, a căutat să-i informeze pe credincioşi de succesele armatei române şi i-a încurajat pe şebişeni spunându-le ( ceasul mântuirii se apropie.
  • În toamna anului 1918 a contribuit la constituirea “Consiliului Naţion Român” din Valea Drãganului și a gãrzii românești, numitã și “garda publice, pentru cã avea rolul de autoapãrare și protejare a populației împotriva jafurilor atacurilor la adresa lor.
  • Prin preoții și învãțãtorii din zonã a ajutat la organizarea alegerilor de delegați pentru Adunarea Naționalã de la Alba- Iulia la care au participat ca oficiali: Iosif Costea din Valea Drãganului, Ioan Irimieș din Sãcueu, Grațian Capotã din Brãișoru, Olimpiu Costea din Vãleni, Ioan Boca din Fildu, Andrei Pop și Simion Pop din Huedin, Demetriu Pãltineanu din Nadãșu. Aurel Munteanu a fost ales delegat din partea Despãrțãmântului Huedin al ASTREI fiind unul din cei 1228 delegați împuterniciți cu credențional ca sã voteze unirea. Dar alãturi de ei s- au îmbarcat în “trenul unirii” sute de locuitori ai zonei, pentru a vedea cu ochii lor mãreția adunãrii, a auzi direct hotãrârea de unire și a simți fiorul mult așteptatului eveniment.
  • La întoarcere, Aurel Munteanu, Iosif Costea şi ceilalţi consăteni participanţi la adunarea de la Alba Iulia, le-au explicat şebeşenilor în ce a constat măreţia adunării şi importanţa istorică a hotărârilor ei, dar bucuria lor a fost umbrită de ameninţări.
  • Opresorii de ieri încercau sã-și pãstreze poziția de spoliatori continuând masacrele. încã înainte de a pleca la Alba Iulia delegații s-au cutremurat de masacrele sãvârșite la Beliș, în zilele de 7-10 noiembrie, despre care a vorbit și a scris Aurel Munteanu în mai multe rânduri, propunând și contribuind în anii urmãtori la ridicarea unei troițe în memoria celor uciși. Acolo la Beliș, 45 de moți au fost uciși și apoi arși pe rug de cãtre “detaşamentul Urmanczy”, alcãtuit la Budapesta, pe baza anunțului publicat în ziarul “Peşti Hirlap”.
  • La propunerea lui Aurel Munteanu, pe troița ridicatã pe locul unde s-a înalțat rugul celor uciși și arși, s-au scris cuvintele: „pentru ca din cenuşa lor să se plămădescă România tuturor “în acest loc, la 8 noiembrie 1918 au fost arşi pe rug din porunca şi ura duşmanilor neamului nostru 45 de români românilor”(3), fiind înșirate, apoi, numele celor omorâți.
  • Tot el a fost inițiatorul organizãrii parastaselor anuale și sãrbãtoririi eroilor moți, așa cum a fost spre exemplu cea din 1930 (a se vedea “Invitaţia” din anexe).
  • Dar românii au avut de suferit şi după 1 decembrie 1918, mai ales cei din zona Huedinului, erau urmăriţi şi unii vânaţi, cu precădere participanţii la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, membrii gărzilor naţionale, preoţii şi învăţătorii, gospodarii de vază ai satelor. Lucrul a fost posibil deoarece în pofida realităţilor istorice şi sfidând .voinţa românilor, cercuri politice din Ungaria urmăreau păstrarea unor cât mai mari părţi din fostul teritoriu ocupat. Contele Karoly, preşedintele guvernului ungar a refuzat să-şi retragă trupele din această zonă, profitând de convenţia încheiată în 13 noiembrie 1918 la Belgrad şi de raptul că s-a stabilit o graniţă provizorie pe aliniamentul Brăişoru-Crasna.
  • Prin 7 martie 1919 statul ungar, a plasat o armată în zonă, cu Statul Major al unităţii la Huedin, sub conducerea lui Kratochwill, cea mai dură fiind formaţia condusă de Verboczy, aceasta încercând pe orice cale să păstreze zona Zam- Ciucea.
    Martorii oculari, din Poieni, Petru Tămaş, din Bologa- Gheorghe Resteman, din Valea Drăganului, Aurel Munteanu, iar din Ciucea, Petru Brudaşcu, au descris atrocităţile săvârşite în aceste localităţi în primele luni ale anului 1919.
  • Din relatările martorilor, rapoarte, informări şi constatări, rezultă că în localităţile Morlaca, Bologa, Valea Drăganului, Ciucea, au săvârşit acte barbare soldaţi din Regimentul 21 ungar, Batalionul secuiesc şi foşti jandarmi.
  • Aurel Munteanu scria în 1/14 februarie 1919: “S-au început vremuri grele, din cauza vandalismului săvârşit, ce încă se continuă de trupele ungureşti în retragere spre ţara ungurească “(4). Primele victime au cãzut în 2 ianuarie 1919, doi țãrani din Morlaca, Ioan Cobârzan, un tânãr abia scãpat de armatã și Ioan Lucaciu al Dascãlului, care au fost omorâți în gara Huedin, “pe unul l-au aruncat pe jumătate viu în focul locomotivei”{5). Armata românã fiind informatã de aceste omoruri și-a grãbit înaintarea, iar armata ungarã a fost obligatã sã se retragã la Poieni-Bucea. In retragere “în 5 ianuarie – scria Aurel Munteanu – au prins oameni din Sebeşul Mare (Valea Drăganului) în Ciucea, i-au dus în capela de acolo, i-au dezbrăcat şi bătut până la sânge, întrebând ce predic subscrisul în biserică şi ce zic “(6). Atunci au chinuit pe Nuțu Luca Giurgiu, Pavel Stanciu, Petru Giurgiuman. In aceeași zi în capãtul satului, la locul numit “Valea Banului”, garda naționalã românã a reușit sã opreascã înaintarea unitãții ungare și a “capturat exploziv în cantitate de mai multe care (7). Dar, a doua zi, la 6 ianuarie, la rugãmintea subnotarului Cadar din Ciucea, garda din Valea Drãganului împreunã cu alții neînrolați, s-a deplasat la Ciucea pentru a opri devastarea localitãții, reușind sã alunge pe cotropitori. Crezând cã eliberarea a fost definitivã membrii gãrzii s-au retras din Ciucea, ceea ce a constituit o mare eroare, de care a profitat locotenentul ungur Francisc Szika, ce a dezlãnțuit operația de ” răzbunare”. Preotul Munteanu descriind sinistrul spune: “în această luptă au prins pe sergentul major Ioan Bure din Sebeşul Mare, l-au bătut, l-au pus să-şi sape groapa, i-au tăiat apoi mâinile, l-au străpuns cu baionetele, scoţându-i ochii, l-au lovit peste cap sărindu-i creerii, apoi tăindu-1 bucăţi l-au îngropat ” (S).
  • În zilele de 9 și 10 ianuarie trupele ungare care au reușit sã forțeze intrarea în Valea Drãganului, au cãutat în primul rând casa preotului pentru a-1 lichida, dar din fericire Aurel Munteanu era plecat la Cluj. Negãsindu-1, i-au luat din casã tot ce era de valoare, provocându-i o pagubã de 300000 coroane. Din sat au luat vaci, porci, oi, iar țãranii care se opuneau erau bãtuți, unii fiind omorâți. Iatã cazurile descrise de Aurel Munteanu: „Gavril Giurgiu de 17 ani, Teodor Giurgiu de 46 de ani, Gavril Urs împuşcat în picior, Teodor Blaga de 50 de ani, fiind pomenită şi o văduvă de 70 de ani, împuşcată pentru că „ n-a voit să dea ultimul ei ţol ” (9), fãrã sã-i dea și numele).
  • În localitatea Poieni au procedat la fel de dur. Printre cei împușcați s-a aflat și tânãrul Mihai Petruț, despre care, tatãl sãu scria în declarația datã în 7 februarie 1919: “el nu se lupta cu nimeni, ci scotea vitele la apă şi l-au împuşcat în faţa casei ” (10).
    la 1 februarie, ţăranca Irina Tămaş şi-a pierdut 2 copii, iar soţul i-a fost grav rănit ie un obuz lansat asupra casei.
  • Cea mai cutremurãtoare moarte au provocat-o sublocotenentului Gheorghe Tãmaș, care, încercând sã treacã linia de demarcație la români, a fost prins lângã garã, împuns de 20 de ori cu baionetele și chinuit pânã când inima a încetat sã mai ratã. Tatãl sãu a declarat în fața a mai mulți martori: “mi- am găsit fiul…îngropat până la brâu… acoperit cu pietre, fân, uscături şi gunoi ”, iar când a cerut permisiunea comandantului de a-1 înmormânta creștinește a primit replica: “No, vă mai trebuie România Mare?, acum voi veniţi la rând” (11).
  • Satul Bologa a cunoscut golgota în luna ianuarie 1919, când 16 familii au fost prãdate și batjocorite, iar 8 bologani au fost omorâți. Pe tânãrul Dumitru 3aciu l-au prins și gãsind asupra lui tricolorul românesc, “l-au silit să-l mănânce, ar apoi l-au dus legat la vale şi l-au silit să bea apă după el” (12).
  • Asemenea atrocitãți au determinat pe localnici sã intervinã pe lângã armata românã, s-o roage sã vinã cât mai grabnic sã elibereze localitãțile Bologa, Poieni, Valea Drãganului, sã le scuteascã de alte momente de coșmar. Armata le-a eliberat și s-a oprit la Ciucea, acolo au staționat 18 militari din Regimentul 11 ªiret. Acestora, însã, li s-a pregãtit o ambuscadã, au fost încercuiți și prinși la locul numit “Parincii şi chinuiţi până la moarte. Dintre martorii oculari, Petru 3rudaşcu – preşedintele Consiliului naţional local şi Sabin Truţia semnează o declaraţie, prin care descriu sinistrul, relatând printre altele: “unuia i-au tăiat urechile, străpungându-i corpul cu baioneta, la altul i-au scos ochii…, la alţii le- au rupt fălcile…, le-au sfâşiat stomacul, scoţându-le intestinele şi întinzându-le peste gură…(13).
  • Preotul Aurel Munteanu, printr-un “Raport către Secţia Militară Secretă’ insistã ca armata românã sã continue imediat ofensiva “alungând astfel pe aceşti barbari din ţinuturile româneşti, căci suferinţele şi maltratările sunt :nsuportabile. Acum ori niciodată să se strângă sub drapel să mântuim după cuvintele poetului, ce avem de mântuit” (14).
  • Pânã și generalul francez Berthelot a constatat: “Conform tuturor rapoartelor pe care le primesc, ungurii se dedau la adevărate atrocităţi asupra populaţiei de origină română. Rezultă acte de extremă gravitate, dacă nu se dă mediat ordin trupelor ungureşti în retragere” (15).
  • Românii au fost nevoiți sã rãspundã atacului punând în aplicare planul alcãtuit de locotenent-colonelul Ion Antonescu și sub comanda generalilor și ofițerilor Mãrdãrescu, Moșoiu, Holban, Demetrescu și Rusescu, armatele au luptat pânã ce au eliberat teritoriul național. Generalul Mãrdãrescu preciza cã acțiunea militarã “n-a fost călăuzită decât de legitima apărare” (16).
    Acestea au fost împrejurările în care românii din Valea Drăganului, Poieni şi Ciucea au reuşit să scape pentru o vreme, de necazurile provocate de alţii, de ameninţarea cu moartea, să treacă la o perioadă de linişte şi să se dedice refacerii şi propăşirii economice, în condiţiile României întregite. Pentru ei şi pentru părintele lor sufeletesc- Aurel Munteanu a început o eră nouă.
  • Note:
  • 1. Cf. C.Codarcea, frontul antirevizionisf, p.37
  • 2 .D.Faur, „însemnări din războiu 1914- 1918″,mss aflat la Parohia Mãrgãu
  • 3. Vezi fotografia troiţei
  • 4. Actul nr. 402 reprodus de A. Gociman în „Românii şi revizionismul maghiar”, 1934,p.283
  • 5. Vezi fotografia troiţei ridicată la Beliş, pe locul rugului, strămutată în Belişul Nou ca să nu rămână în cuva lacului Fântânele
  • 6. Actul 403, reprodus de A. Gociman, op. cit.
  • 7. A.Gociman, op. cit., loc. cit.
  • 8. A. Munteanu, „Raport către Secţia Militară Secretă”, 25 aprilie, 1919
  • 9. Cazurile sunt prezentate mai amplu de către A Gociman în lucr. cit.
  • 10. Doc. nr. 226, 7 febr. 1919
  • 11. Doc. 265/7 febr. 1919
  • 12. Doc. Nr. 277/8 febr. 1919
  • 13. Doc. nr. 278/25 apr. 1919
  • 14. A.Munteanu, ,Jiaport.”
  • 15. Citat după A Gociman, op. cit.p. 164
  • 16. Citat după Milton Lehrer, Ardealul pământ românesc ”, 1946, p. 94
X. După ceasul biruinţei
  • Ororile produse de primul război mondial şi svârcolirile de după, prin care treceau foştii stăpâni, încercând să păstreze dominaţia şi asuprirea fiind înlăturate, au creat speranţa că deciziile Tratatului de la Trianon şi mai ales hotărârile profund democrate de la Alba Iulia, au deschis un suflu nou, de umanism, că pacea şi dreptatea vor fi definitive.
  • Se şi manifesta bucuria împlinirii, e drept cu o oarecare timiditate, deoarece în perioada 1 decembrie 1918 – martie 1919 a existat o dualitate a puterii, întrucât alături de consiliile naţionale române, la nivelul prefecturilor şi plăşilor s-a menţinut vechea administraţie, care în unele probleme găsea sprijin la consiile maghiare. Acestea, sprijinindu-se pe unităţi rămase fidele guvernului Karoly, acolo unde au avut posibilitatea, s-au opus măsurilor progresiste luate de români, mai ales după 9 decembrie 1918, când contele Karoly a comunicat Consiliului Dirigent al Transilvaniei, refuzul guvernului ungar de a recunoaşte hotărârile Adunării Naţionale de la Alba Iulia.
  • Cu toate acestea, noul şi-a făcut loc în societatea românească. Gospodarii satelor şi-au înzecit eforturile pentru refacerea gospodăriilor, a satelor, a ţării reîntregite.
  • În ianuarie 1919, Consiliul Dirigent al Transilvaniei a procedat la organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România, împărţindu-le în 23 de •udeţe şi a numit prefecţi. In sate şi comune s-au înlocuit primarii şi notarii, cu oameni devotaţi statului român.
  • În Valea Drăganului s-a făcut bilanţul celor care nu s-au mai întors de pe front, numărul lor ridicându-se la cifra de 53. Acestora li s-au organizat parastase şi s-a întreprins acţiunea de ridicare a unui monument, iniţiativă încheiată în anul 1927, în timpul preotului loan Roşea şi care a fost ajutat de protopopul Aurel Munteanu.
  • După restabilirea calmului, preotul Aurel Munteanu s-a preocupat cu eforturi sporite de pregătirea şi încurajarea copiilor silitori ca să poată urma “şcoli mai înalte”. La casa parohială a organizat o şcoală pregătitoare gratuită, unde împreună cu dascălii din sat i-a pregătit şi apoi i-a însoţit până ce i-a văzut intraţi la şcolile din Cluj şi Oradea.
  • Eforturile depuse pe linie bisericeascã și pe tãrâm cultural și-au vãzut roadele, Aurel Munteanu fiind rãsplãtit de sãteni prin mulțumiri și respect, iar superiorii prin aprecieri. Astfel, la sinodul arhidiecezan din Sibiu, din 20 iulie 1919 a fost ales asesor consistorial, în primul Consistor arhidiecezan al Eparhiei Clujului. în anul 1921 a fost distins cu brâu roșu, în anul 1922 i s-a acordat medalia Răsplata muncii pentru biserică, clasa a Il-a, iar în anul 1930, Răsplata muncii pentru biserică, clasa I.
  • Fiind o personalitate marcantă a zonei Huedinului a fost ales deputat în Parlamentul României Mari, pentru circumscripţia electorală Mănăstireni, unde a susţinut obiectivele Partidului Naţional Român, văzând în Vasile Goldiş un bun apărător al cauzei românilor din Transilvania.
  • În intervenţiile sale în Parlament – cum îşi amintea după câţiva ani, a susţinut nevoia aplicării corecte şi complete a reformei agrare, dar şi cât mai repede cu putinţă, ca să se lichideze în cât mai scurt timp, decalajul dintre ţărani şi foştii lor stăpâni. El a propus căi de acces în toate satele şi cătunele moţeşti, drumuri solide, cooperative pentru moţi, prin care să se poată aproviziona cu cele necesare.
    În anul 1922 a fost reales deputat, însă n-a fost ratificată alegerea sa. După câţiva ani, în 1927, a primit mandat în Senat din partea deputaţilor comunali.
  • Un moment aparte al vieţii sale l-a constituit cel din 4 iulie 1922, când a fost numit administrator protopopesc al tractului Huedin, ce înlocuia protopopiatul Călata, în urma hotărârii din 1 septembrie, dar cu sediul provizoriu în Valea Drăganului.
  • Dupã 12 ani, și anume, în 14 octombrie 1934, cu ocazia sfințirii bisericii din Huedin, el amintea celor prezenți: “Când Prea Sfinţia Sa m-a trimis în acest centru, mi-a legat de suflet să organizez această parohie şi să ridic o biserică pentru preamărirea lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor dreptcredincioase, precum şi pentru întărirea neamuluiromanesc” (l).
  • În Huedin funcționa o bisericã greco-catolicã, edificatã în anul 1910, pe strada Poștei, dar credincioșii ortodocși nu aveau o bisericã a lor. De aceea a început o muncã deosebit de grea, în condițiile navetei din Valea Drãganului, unde lãsa o parohie mare, cu peste 2000 de credincioși, simțind “o durere sufletească”, trebuind sã se despartã “de credincioşii iubiţi” pe care i-a pãstorit. El recunoștea: “Zbuciumul meu sufletesc între astfel de împrejurări era explicabil, mai ales că pe lângă durerile sufleteşti trebuia să îndur şi mizeria de traiu. Punând aceste frământări în cumpănă cu necesitatea organizării noastre în Huedin, ca centru al jurului, în mare parte ortodox, am ajuns la convingerea că cineva trebuie să se jertfească şi dacă soarta a căzut pe mine, cum a căzut pe prorocul Iona, când a fost trimis de Dumnezeu la Ninive, să predice pocăinţa, trebuie să mă împac şi să-mi pun toată nădejdea în Dumnezeu, care va îndrepta paşii mei”(2).
  • În astfel de condiţii, Aurel Munteanu, a organizat tractul protopopesc al Huedinului, locuind încă tot în Valea Drăganului, unde a funcţionat ca preot până în data de 1 octombrie 1924.
    Note: 1. Renaşterea”,nr. 44 din 1934 2. Idem.
XI. Preot şi protopop în Huedin, în primii ani
  • Bogată şi complexă activitate a desfăşurat Aurel Munteanu din 1924 încoace, ca paroh, protopop, director al Despărţământului ASTREI, în cadrul unor i societăţi şi asociaţii, deputat, senator, dar şi animator cultural, încât, pe bună i dreptate a fost considerat cea mai reprezentativă personalitate a zonei Huedinului.
  • Alegerea sa ca protopop a fost o clipã bine gânditã. La locul acesta de rugã, de muncã, de luptã și de grea rãspundere, Aurel Munteanu a adus scânteia i I duhului de jertfelnic. Din 1924 pânã în 1940 nu a lipsit niciodatã de la datorie, sacrificându-și timpul în interesul enoriașilor.
  • De aceea, trebuie să-l urmărim de-a lungul prodigioasei sale activităţi de iscusit organizator şi conducător al protopopiatului, dar şi de animator cultural.
  • În munca sa l-au condus şi l-au încălzit două crezuri, creştin şi naţional, naţional şi creştin, ambele îngemănate în legea românească, devenind apostolul şi martirul acestor idealuri. Alături de Evanghelie, Aurel Munteanu a propovăduit evanghelia neamului, în parohie, în protopopiat, dar şi mai departe.
  • Istoria parohiei este ceva mai lungã și mai veche. Dacã primul preot este pomenit în 1332, “preotul Marcu din satul Huedin”(1), despre existența unei “filia” ortodoxe în perioada modernã se amintește la 1869, aparținãtoare parohiei Cãlata. Dar în cazuri de extremã necesitate se apela, fie la preoții ortodocși din Buteni, Cãlata, Valea Drãganului, fie la preoții greco-catolici din Brãișoru sau Morlaca. Orele de religie pentru elevii din Huedin erau ţinute de către preotul din Dumbrava (în perioada 1894- 1904) ori de cel din Călăţele (în perioada 1905- 1920).
  • Primul consiliu parohial de după 1918 avea în componenţa sa pe dr. Vasile Paşca, medic la spitalul din Huedin, dr. Gheorghe Popescu, prim judecător, dr. Gavril Gal, avocat, Manase Mărincaş, casier, Gavril Pipoş, perceptor, Mihai Benţe, telefonist, Nicolae Sacaliş, comerciant, loan Furcoviciu, pantofar.
  • Ministrul Cultelor, poetul Octavian Goga a recunoscut parohia Huedinului, pe care a ocupat-o preotul Alexandru Golea, propus de Aurel Munteanu, dar parohia fiind săracă şi fără casă parohială, preotul n-a stat, ci s-a mutat în judeţul Argeş. In astfel de împrejurări, la 22 iulie 1922 Aurel Munteanu a preluat şi parohia Huedin, iar în 1923 şi arhiva parohială.
  • Abia în 24 decembrie 1924 s-a putut muta în Huedin, deoarece a trebuit să pornească de la nimic.
  • Slujbele le ţinea într-o capelă amenajată la şcoala primară, într-o sală de clasă, găsind o deplină înţelegere la directorul şcolii, Nicolae Pop, deşi era greco – catolic, ba acesta a îndeplinit şi serviciul de cantor până s-a găsit o persoană potrivită.
  • Din 3 octombie 1921 s-a început colectarea unor sume de bani pentru procurarea celor strict necesare, începând cu registrul parohiei. în acel an, Octavian Goga, ministru al Cultelor şi Artelor a oferit suma de 8000 lei, cu care s-
    a început amenajarea capelei. Familia Mihai Mărincaş a oferit 2 icoane, iar doamna Maria Horvat a dăruit feţe de masă.
  • Cât privește protopopiatul Huedinului, acesta s-a organizat în locul protopopiatului Cãlata, considerând cã Huedinul este un centru mai potrivit, spre el gravitând satele de pe Crișul Repede, Valea Almașului, de pe Valea Cãlãții, dar și de la munte. Tractul protopopesc al Huedinului a fost organizat în 16 cercuri electorale, care, la 29 august 1922 au ales primul colegiu preoțesc. Au fost stabiliți 8 membri ai sinodului protopopesc și 16 mireni, care, în localul bãncii “Vlãdeasa” au constituit Comitetul protopopesc, epitropia, scaunul protopopesc de judecatã și bibliotecarul. Cu acea ocazie s-a stabilit publicarea în “Telegraful Român” de la Sibiu, a postului de protopop. Au concurat Alexandru Golea și Aurel Munteanu, care era deja administrator protopopesc.
  • La 20 februarie 1923, în localul școlii de bãieți din Huedin s-a ținut sinodul electoral, care, cu 31 voturi a ales ca protopop pe Aurel Munteanu (contracandidatul obținând doar 3 voturi). Ca urmare a acestor alegeri, la 20 martie 1923, prin adresa nr. 330 este investit protopop, iar în sinodul diecezan din 15 aprilie 1923 a fost hirotonisit. în acele clipe Aurel Munteanu a spus cã va fi „model al virtuţilor creştineşti, iubitor de popor şi de dreptate şi va sluji biserica şi patria iubită, cu devotament şi abnegaţie până la ultima răsuflare ”(2).
  • După alegeri, sfinţire şi investire, Aurel Munteanu a trecut de îndată la îndeplinirea atribuţiilor ce i-au revenit.
    A pornit de la nici o dotare. Tractul nu avea nici casă nici birou. De aceea, a propus sinodului tractual să se majoreze de 5 ori taxele anuale (în şedinţa din 19 februarie 1924), iar după un an (în februarie 1925) s-a stabilit o taxă “fundamentală pe parohie, suma de 120000 lei”, în scopul realizării unui fond pentru casa protopopească.
  • Încă în 1922 s-au aprobat măsuri pentru organizarea bibliotecii protopopiatului, preoţii membri ai sinodului să dea câte 20 lei, iar mirenii câte IC lei anual (o carte de 100 pagini costa aproximativ 5 lei). Nu la multă vreme taxa s- a mărit pentru preoţi la 60 lei şi s-a extins şi asupra acelora ce nu erau în sinod, ceea ce a dus la creşterea numărului cărţilor, biblioteca devenind relativ dotată şi £ dus la creşterea numărului cititorilor.
  • Protopopiatul a realizat și abonamente anuale la publicația bucureștean; “Biserica Ortodoxă Română”, precum și la “Candela”, tipãritã la Cernãuți.
  • Protopopul Aurel Munteanu a urmărit permanent consolidare; protopopiatului prin înfiinţarea de parohii, cum au fost cele din Giurcuţa de Su: (1924), Rişca de Munte, azi Rişca de Sus (1925), Ciucea (1926) şi primire; parohiei din Cubleşul Român, care până în 1923 aparţinea de tractul Unguraş.
  • Tractul Huedin cuprindea atunci parohiile: Bedeciu, Bica, Buteni, Călat; cu filialele Domoş şi Horlacea, Dâncu, Călăţele, Finciu, Mănăstireni cu prediu Râşca, Dângău, Giurcuţa, Nadăş, Păniceni, Rogojel, Şebeşul Mare (adică Vale; Drăganului) Văleni şi Huedin.
  • O preocupare de durată, încununată până la urmă de succes, a fost preluarea, renovarea şi sfinţirea bisericii din Beliş, care fusese proprietatea baronului Urmanczy, ce poseda în zonă 28000 iugăre de teren, în mijlocul căruia avea şi un castel cu două nivele şi o biserică.
  • La acea bisericã, înainte de anul 1918, din când în când, doar vara, proprietarul aducea un preot romano-catolic ca sã oficieze serviciul divin. Dar, în noiembrie 1918, spoliatorul Urmanczy temându-se de situația creatã prin declanșarea revoluției de eliberare din toatã Transilvania, iar la Beliș, de faptul cã prizonierii italieni și ruși aduși sã-i lucreze lemnul, în pãdure și la fabricã, s-au rãzvrãtit, el a pãrãsit castelul și în 3 noiembrie, din Huedin a telegrafiat fratelui sãu Nandor, deputat în parlamentul de la Budapesta sã-i recruteze “oameni îndrăzneţi”, care sã fie trimiși la Beliș, “să facă ordine”(3). Așa s- a ajuns ca ‘detaşamentul Urmanczy” alcãtuit din 65 militari dotați cu puști, mitraliere și multã muniție, sub comanda cãpitanului A. Ditrich, în 7 noiembrie sã vinã cu un tren special la Huedin și sã se îndrepte spre Beliș.
  • Pe drum a sechestrat cãruțe de-ale moților, cu care, din Cãlãțele a transportat muniția și armamentul. încã de pe dealul “Coca” a început sã “pedepsească” pe rãzvrãtiți, omorând moții ieșiți în cale. în 9 și 10 noiembrie a devastat localitãțile Beliș, Gircuța de Sus, Dealu Boții, Mãnãstireni, Rișca, omorând 45 localnici, din care 10 erau femei (4).
  • Cu tot masacrul, Ioan Urmanczy nu a mai putut opri cursul istoriei, el n-a mai avut ce cãuta la Beliș. Pe locul unde au fost arși pe rug cei 45 de moți s-a ridicat o cruce, despre care, Aurel Munteanu amintește cã în 1923, “am sfinţit-o, făcând împreună cu alţi preoţi din tract şi un parastas pentru odihna sufletelor ‘lor” (5).
  • Fiindcã belișenii nu aveau o bisericã, iar cea care a aparținut lui Urmanczy era închisã, Aurel Munteanu a cerut”Comisiei de Ocol din Huedin”, care urmãrea punerea în aplicare a reformei agrare, sã o exproprieze și sã fie preluatã de cãtre credincioși. Comisia din Huedin a trimis cerere la București, de unde protopopiatul n-a primit nici un rãspuns. De aceea, protopopul a cãutat alte cãi de rezolvare a problemei. El relata: “văzând că chestiunea se tărăgănează din partea forurilor în drept, cu consimţământul verbal al Prea Sfinţiei Sale, Domnul episcop Nicolae al Clujului şi cu consimţământul în scris al credincioşilor din Beliş, în ziua de 9 martie 1925…, am intrat în biserică, după ce am dat o declaraţie mecanicului de la firezul de foc” (6).
  • Belișenii au curãțat-o, a fost sfințitã, s-a ținut liturghia de cãtre Aurel Munteanu din Huedin, Virgil Petru din Giurcuța de Jos, Dumitru Munteanu din Finciu. Protopopul a ținut o predicã “poporului, care într-atăta s-a însufleţit, încât, încă din ziua aceea s-a făcut o colectă de 20000 lei, cu care, dimpreună cu ajutorul primit de la Ministerul Cultelor, s-a reparat biserica” . Tot cu acea împrejurare Aurel Munteanu precizeazã cã: “Hramul i s-a dat al celor 40 de sfinţi mucenici ”
  • În perioada următoare Aurel Munteanu a sprijinit acţiunea de dotare a bisericii din Beliş şi a organizat anual parastas pentru cei 45 de moţi ucişi şi arşi pe rug , dar şi pentru eroii şi martirii de la Fântânele.
  • Publicația „Telegraful Român” avea sã consemneze -.”Adânc cutremurat de sălbăticia grofului Urmanczy Nandor, care în iarna anului 1918 arsese pe rug 45 de ţărani reomăni de pe moşia sa Jozsikafava (Beliş), protopopul Munteanu a alegat în toate părţile adunând fondurile necesare pentru înălţarea unei troiţe şi a unei capele comemorative pe locul unde s-au săvârşit în vâlvătaia flăcărilor aceşti ţărani mucenici ai dezrobitorii de la 1918. în fiecare an chema poporul din satele protopopiatului său la procesiuni pioase în amintirea acestor jetfe ale credinţei româneşti ”(6).
  • Cu tot masacrul, Ioan Urmanczy nu a mai putut opri cursul istoriei, el n-a mai avut ce cãuta la Beliș. Pe locul unde au fost arși pe rug cei 45 de moți s-a ridicat o cruce, despre care, Aurel Munteanu amintește cã în 1923, “am sfinţit-o, făcând împreună cu alţi preoţi din tract şi un parastas pentru odihna sufletelor lor”.
    Note :
  • 1.”Documente privind istoria României, veacul XIV,” voi. III, p.44
  • 2. Ciculara Eparhiei Clujului nr. 268 din aprilie 1923, către clerul şi poporul din Protopopiatul Huedin
  • 3. ”Kolozsvari Hirlap”,nr. 268 din noi. 1918
  • 4. Citat preluat de la V.Gr. Sima, lucr, cit., mss
  • 5. Ibidem
  • 6. „Telegraful Român”, nr. 129 din 1940
XII. Osteneli culturale
  • Aurel Munteanu, convins de faptul că dedesupturile sufleteşti ale ţăranului român sunt curate şi primitoare de credinţă pentru religie şi neam, pentru prosperitatea naţiei, a avut în atenţia sa activitatea pe tărâm cultural.
  • Dacă în 1910 a fost cooptat în conducerea Despărţământului Huedin-Hida al ASTREI, în 1914 a contribuit din plin la crearea unui despărţământ mai eficient al Huedinului, pentru intensificarea activităţii în fiecare din satele zonei.
  • Dar a intervenit războiul cu urmările lui negre, încât noul despărţământ n- a putut desfăşura o activitate directă, iar din 1916, când România a declanşat războiul pentru reîntregire a neamului, fruntaşii români din Transilvania au avut de suferit unii fiind mobilizaţi pe front, alţii duşi în lagăre, iar cei rămaşi acasă au fost urmăriţi şi persecutaţi. Abia după 1 decembrie 1918 s-au creat, treptat, condiţii de reluarea şi intensificarea activităţii de propăşire culturală.
  • La 18 aprilie 1920 a avut loc şedinţa de reorganizare a Despărţământului Huedin al ASTREI, cu acea ocazie Aurel Munteanu fiind ales preşedinte, funcţie ce a îndeplinit-o până în 10 septembrie 1940, când o mână de criminali i-au răpit viaţa.
  • În conducerea despărţământului a atras personalităţi de seamă ale zonei; dr. Gh.Popescu, dr. S.Vama, protopopul greco- catolic I.Pop, dr. G.Gall, preotul Gh. Rus, dr.V. Paşca, preotul T.Lung, dr. V.Nosa, profesorul Tr. Potra, C. Căciulă, G.Crişan, M.Ilieş, N.Pop, I.Coldea.
  • Activitatea depărţământului consta din şedinţe şi consfătuiri organizate, pe rând, în diferite localităţi, expuneri pe teme istorice şi literare, conferinţe, şezători literare, serate, deplasări la locurile istorice (Drăgoiasa-Poiana Horii, Fântânele- Mărişel, Parincii-Ciucea, Chindărăi-Căpuş), colectarea de sume pentru ridicarea unor monumente închinate eroilor neamului.
  • Prima adunare a Despãrțãmântului Huedin al ASTREI a avut loc la 21 septembrie 1920, în localul bãncii “Vlădeasa”, în cadrul cãreia, înainte de a dezbate probleme legate de organizarea activitãții, Aurel Munteanu a vorbit despre Tudor Vladimirescu – eroul românilor. Urmãtoarele conferințe ținute de Munteanu au avut ca tematicã: ”Despre revoluţia lui Horea, Cloşca şi Crişan” (la Valea Drãganului), “Avram Iancu şi Moţii” (la Mãnãstireni), “Despre trecutul neamului românesc” (la Ciucea), “Eroismul neamului românesc” (la Beliș), Despre băncile populare” (la Ciucea), “Despre Gheorghe Lazăr” (la Valea Drãganului), “Calea spre Dumnezeu” (la Mãnãstireni), “Importanţa învăţăturii la poporul român” (la Finciu), “Despre cooperaţie” (la Sãcueu), “Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu” (la Huedin).
  • De o bunã apreciere s-au bucurat șezãtorile literare, cum a fost cea din 22 aprilie 1923, organizatã în localul Casinei române din Huedin, la care Aurel Munteanu a conferențiat “Despre Mihai Eminescu”, Sabin Truția a susținut tema “Munții noştri”, iar V.Pașca ” Vaccinarea şi rolul ei”. Intrarea a fost gratuitã, iar contribuțiile benevole au fost destinate întregirii fondului inițiat de “România
    jună”, pentru ridicarea la Cluj a unei statui luceafãrului poeziei româi Eminescu.
  • Un loc important l-a ocupat adunarea generalã a Despãrțãmâ ASTREI (a doua dupã reorganizare), ținutã la Huedin, la 5 august 1923. P: bunã mobilizare au participat locuitori din Morlaca, Fildu de Sus, Fildu de h Bociu, Nadãșu, Sãcueu, Sâncraiu, Alunișu, Bologa, Dumbrava, aproximativ persoane. Programul adunãrii a început cu piesa coralã “Romănaşul”, interj: de corul țãrãnesc din Dumbrava. A urmat expunerea lui Aurel Munteanu, ASTREI în promovarea culturii române” care, printre altele a spus: “m îndrepta cu dragoste privirile la poporul nostru de la ţară, care formează p neamului nostru… căutând să-l luminăm, cu toate mijloacele culturii moderne să-i dezvoltăm încrederea în forţele proprii, să facem un popor conştiu şi foi sieşi şi ţării” (1).
  • Dupã aceastã intervenție plinã de învãțãminte s-a prezentat ra conducerii Despãrțãmântului de cãtre Traian Potra directorul școlii din Huedin apoi rapoartele casierului și bibliotecarului. D.Sahighian actor la teatrul na din București a recitat un fragment din “Dumbrava Roşie” și altul din “Balcc Carpatul” de V.Alecsandri, apoi actrița Nițulescu Sahighian de la același te recitat poezia “Plugul şi tunul”. Prefectul județului Bazil Mureșan a ap amploarea acestei adunãri și a promis tot concursul viitoarelor mani: culturale ale ASTREI. La aceeași manifestare elevul Ovidiu Munteanu (zis I fiul protopopului a cântat o melodie și a recitat o poezie iar muzica militară a interpretat cântece patriotice, susținând și formațiile de dansatori din B Cãlata și Huedin, care la urmã s-au încins într-o impresionantã horã a unirii. Seara, în sala de gimnasticã a școlii a avut loc o seratã artisticã, i D.Sahighian a recitat “Scrisoarea IIP de M.Eminescu, iar D.Baldovin a “Mugur-Mugurel”. Apoi, cei prezenți și-au petrecut în dans și voie bunã noaptea.
  • Au urmat, adunarea generalã din 16 iunie 1924 ținutã la Morlaca, la participat și profesorul universitar Iuliu Hațieganu, cea din 13 august 1925 Cãlãțele, avându-1 ca oaspete de onoare pe profesorul universitar Alex Lapedatu, cea de la Mãrgãu, din 12 august 1926, unde s-a organizat o “exţ de copii şi de costume naţionale”, dotatã cu un premiu de 3000 lei. Acestor urmat adunarea de la Ciucea, din 11 septembrie 1927, apoi cea din Cãlãțel 24 octombrie 1928.
  • La 16 iunie 1924 a avut loc adunarea cercualã a Despãrțãmântului Huedin la Morlaca, la care Aurel Munteanu a invitat pe artistul clujean Ioan Fãrãiai ce a presãrat momentele dintre expuneri cu poezii satirice, monologuri, g mult savurate de cei prezenți. Acolo, dr. V.Pașca a conferențiat”Despre ere. copiilor”, preotul Ioan Roșea “Despre patima beţiei”, iar Iuliu Hațieganu c “Călirea fizică a organismului”.
  • Un loc aparte între preocupările lui Aurel Munteanu l-a c organizarea comemorării eroilor neamului, atât la Huedin, cât şi la lo
    istorice; Fântânele-Mărişel, Drăgoiasa-Poiana Horii, Parincii-Ciucea. Spre exemplu, la 7 iulie 1923 a pregătit comemorarea eroilor moţi căzuţi în lupta pentru apărarea Apusenilor de atacurile dezlănţuite de către armatele ungare conduse de Paul Vasvari, la Fântânele. Peste 2000 de moţi au participat la sfinţirea monumentului – o cruce de lemn ridicată de familia Crişan din Mărişel. La Fântânele, Aurel Munteanu împreună cu alţi 10 preoţi a organizat slujba religioasă, apoi a vorbit despre eroii neamului, subliniind rolul jucat de Nicolae Corcheş, Indrei Roşu şi Pelagnia Roşu, alături de eroul între eroi – Avram Iancu, în lupta pentru păstrarea fiinţei naţionale.
  • Demnã de remarcat este și adunarea ținutã în 22 iunie 1930, la Beliș, urmatã de “Serbările culturale”. întrucât profesorul universitar Iuliu Hațieganu președintele Despãrțãmântului Cluj al ASTREI intenționa sã organizeze “Ziua bătrâneţii”, la Morlaca, Aurel Munteanu i-a propus sã aibã loc la Beliș, deoarece acolo va participa și Prea Sfinția Sa, Domnul Episcop Nicolae Ivan, “pentru servirea unui parastas pentru eroii ucişi de bandele lui Urmanczy în Beliş”(2). Obținând acordul, Aurel Munteanu a tipãrit și difuzat o “Invitare(3), prin care chema “toţi românii de bine şi pe aceia care se interesează de propăşirea culturală, educativă-naţională a poporului nostru”. Programul acestei zile prevedea:  “Serviciul divin în biserica din Beliş, iar la mormântul celor arşi pe rug în anul 1918 (pentru odihna sufletelor lor) se va servi cu asistenţă mare şi cu concursul Corului Teologilor din Cluj. Parastas de cătră P.S.Sa Dl. Episcop Nicolae Ivan al Clujului. Vorbiri ocazionale Cântece şi declamări După masă va avea loc Festivalul… “Ziua bătrâneţii” şi anume:
    Conferinţa domnului profesor Chinezu: “Câteva figuri marcante din istoria moţilor “.
    Conferinţa părintelui Curea: “Viaţa apostolilor, rolul bătrânilor”
    Dansuri naţionale Cântece
    Premierea bătrânilor venerabili”.
  • Măsurile pregătitoare, mobilizarea intelectualilor şi a ţăranilor din zonă, participarea unor invitaţi-personalităţi de seamă, toate au fost rodul eforturilor protopopului Aurel Munteanu, care a ajuns să ţină atât de mult la moţi, încât s-a străduit să le cunoască şi să le iubească istoria.
  • Belişul cu troiţa martirilor, Mărişelul cu Crucea Iancului, au devenit locuri ie pelerinaj obligatoriu pentru el şi oaspeţii lui de seamă, cu momente de pioasă aducere aminte.
  • Un alt grup de acțiuni au fost dedicate lui Horea. Dintre acestea amintim manifestãrile din 13-14 iulie 1935 din satul Poiana Horii, descrise în publicația Renaşterea”, sub titlul “Serbările de la Drăgoiasa (Scoruşet)”. Gazeta descrie mãreția întrunirii moților care, “în frunte cu vrednicii lor protopopi, Aurel Munteanu din Huedin şi Sorin Furdui din Câmpeni” (4), în cadrul unor serbãri câmpenești au comemorat împlinirea unui veac și jumãtate de la martiriul eroilor
    Horea, Cloșca și Crișan. Articolul subliniazã cã “serbările s-au desfăşurat la Drăgoiasa, tocmai în locul unde a fost prins Horea şi adjunctul său Cloşca”. Au participat mii de moți în frunte cu preoții lor. Dupã Sfânta Liturghie și parastasul sãvârșit duminicã, în 14, „s-au ţinut însufleţitoare vorbiri de către părinţii protopopi Aurel Munteanu şi Sorin Furdui, dl. Lungulescu (secretarul general al Ligii Antirevizioniste venit de la Bucureşti), doctorul Vasile Paşca din Huedin, căpitanul Şiancu şi alţii. Totul s-a desfăşurat într-o atmosferă emoţionantă, până la lacrimi” (5).
  • De altfel Aurel Munteanu s-a îngrijit ca anual sã se organizeze parastas pentru eroii de la 1784-1785. ªi nu întâmplãtor. între actele adunate și pãstrate de el se gãsește și o adresã a Mitropolitului Blajului cãtre oficiul protopopesc Huedin-Morlaca, prin care îl avertiza cã orice manifestare de prețuire a eroilor Horea, Cloșca și Crișan este consideratã “demonstraţiune antipatriotică îndreptată împotriva statului” și se atrãgea atenția cã este trimisã la cererea autoritãților, la împlinirea unui veac de la moartea eroilor.
  • Teama de noi “horiade” îi speria pe dușmanii neamului. în ea se preciza: “Făcându-ni-se cunoscut de la locurile mai înalte că s-ar intenţiona a se ţine liturghie şi parastas pentru Horea şi Cloşca pe 28 Faur a.c., suntem provocaţi a interzice înfăptuirea intenţiunii aceleia. în Arhidieceza Noastră şi a opri săvârşirea de orice cult divin, a unei slujbe întru amintirea numiţilor, deoarece un atare act s-ar considera ca o demonstrațiune antipatriotică şi în contra statului ce ar putea avea urmări neplăcute “(6).
  • Ori, Aurel Munteanu care avea un adevărat cult pentru eroii moţilor ţinea cu orice preţ la organizarea unor activităţi cultural-religioase în memoria lui Horea şi a ortacilor săi. Ba aduna şi fonduri pentru ridicarea unui grup statuar acestora, iar preoţilor şi învăţătorilor le cerea să adune creaţiile populare închinate lor, dovedind şi pe această cale că a fost un căutător de valori culturale, unul din educatorii de seamă ai naţiunii.
    Note :
  • 1. Citat reprodus dupã V.Gr, Sima, op. cit., mss
  • 2. Dosarul Despărţământului Huedin al ASTRE1, actul nr. 19 din 1930
  • 3. A se vedea textul în Anexe
  • 4. Renaşterea” nr. 25 din 1935
  • 5. Idem
  • 6. Actul Despărţământului înregistrat sub numărul 595 din 1875
XIII. Frământări pentru ridicarea unor monumente dedicate eroilor neamului
  • Pentru locuitorii din partea nordică a Munţilor Apuseni, Gelu, Horea şi Iancu au devenit nume de adevăr şi legendă, faptele lor dovedind că iubirea de libertate şi dreptate sunt sentimente supreme.
  • De la Gilău până la Meseş ţăranii mai simt umbra lui Gelu, din Poiana Horii până-n Vânători-Ciucea, numele Horea se transmite ori se dă unor urmaşi ca semn de preţuire, din Traniş până-n Fântânele, doina Iancului răsună în continuu :a dovadă de aleasă preţuire, dar şi ca avertizare.
  • Pentru aceste considerente Aurel Munteanu şi alături de el toţi cei din conducerea Despărţământului Huedin al ASTREI, au cinstit memoria eroilor icamului prin evocări, parastase, prin serbări organizate la Huedin, Ciucea, Beliş, Poiana Horii, Mărişel, dar şi prin strădania de a le ridica monumente.
  • La 28 noiembrie 1928, în convocatorul lansat pentru adunarea generală ce arma să se țină la Morlaca, la punctul 4 se propunea pentru dezbatere: ‘Chestiunea monumentului eroilor și ridicarea troiței la Ciucea” (1), iar printr-o idresă înaintată Consiliului comunal Huedin, Aurel Munteanu cerea “un loc potrivit în piață pentru ridicarea monumentului eroilor “(2). Printr-o altă adresă, Aurel Munteanu “roagă preoții din plasele Huedin, Călata, Crișu, să dea tot concursul pentru reușita serbării de 1 decembrie și să dispună primăriilor să dea sprijin încasărilor de ajutoare prin colecte în scopul ridicării monumentului voilor la Huedin” (3). A doua zi a trimis 38 liste de subscripție pentru monumentul eroilor.
  • După doi ani, la adunarea generală a despărţământului, ţinută la Beliş s-a dezbătut şi problema continuării colectării de fonduri pentru monumentul eroilor din Huedin .
  • Raportul de activitate a Despărţământului, prezentat la şedinţa din 25 iunie -: 1 menţionează că s-au adunat pentru moment 20000 lei, ceea ce înseamnă doar a şasea parte din suma necesară, deci acţiunea trebuie să continue.
  • La data de 24 ianuarie 1935 sărbătorind unirea cea mică și analizând pericolul unor acțiuni revizioniste fruntașii români din Huedin au constituit Liga Antirevizionistă, alegându-l președinte pe protopopul Aurel Munteanu. În treita calitate de protopop, președinte al Despărțământului Astra și de conducător al Ligii Antirevizioniste a participat în satul Poiana Horii în ziua de 13 iulie la slujba de la biserică, apoi a vorbit ,Despre tributul eroilor neamului românesc”, iar a doua zi s-a deplasat cu masa de credincioși la locul numit Drăgoiasa, pădurea Scorușet, locul unde au fost prinși Horea și Cloșca și a vorbit despre : „Preamărirea eroilor și lupta contra revizionismului horthyst” (4).
  • Cât priveşte cinstirea celor 45 martiri din Beliş, ucişi în noiembrie 1918, a obţinut o troiţă de la Societatea Monumentelor Eroilor din Bucureşti, dar ea este adăpostită la Călățele, deoarece potrivit înțelegerii cu prefectul, în locul respectiv trebuie realizat un monument mai de seamă, sau cel puțin troița “să se îmbrace în metal”.
  • Între timp conducerea despărţământului a luat legătura cu mai mulţi sculptori, Solomon Suciu, Ioan Vlasiu, Radu Moga. Profesorul Solomon Suciu a recomandat pe profesorul- sculptor Radu Moga de la liceul din Brad, care realizase deja 9 monumente, printre care cel dedicat lui Avram Iancu de la Ţebea, apoi, cel dedicat lui Gheorghe Crişan din localitatea Vaca (azi Gheorghe Crişan), sau monumentul Unirii din Lugoj. Dintr-o însemnare a lui Munteanu rezultă că i-a cerut sculptorului Moga să realizeze o schiţă pentru plasarea la Huedin a unui monument în care să fie prezentat Avram Iancu, iar pe cele patru feţe ale soclului bazoreliefurile să prezinte scene din luptele purtate de Mihai Viteazul, Horea cu ortacii lui, figuri din revoluţia de la 1848 şi eroi ai neamului din timpul primului război mondial. Ii mai cerea ca lucrarea să nu depăşească 100000 lei .
  • Sculptorul Radu Moga i-a răspuns afirmativ şi i-a propus să convoace un comitet în faţa căruia să prezinte macheta în lut, iar scenele desenate în cărbune (5).
  • După aceste demersuri, Aurel Munteanu, la adunarea generală a Despărţământului, ţinută în 11 august 1935 la Ciucea, la punctul al şaselea al ordinii de zi a propus dezbaterea căilor prin care să se adune noi fonduri pentru realizarea monumentului, dar şi realizarea altuia la Ciucea, în memoria clelor 18 soldaţi români ucişi la locul numit “Parincii”.
  • La două săptămâni, în edinția de comitet, Aurel Munteanu a propus să se trimită o adresă prefectului județului Cluj, prin care să ceară permisiunea de a “lansa 500 liste de subscriere necesare pentru ridicarea unui monument în piața Huedin” descriind statuia preconizată și cele patru fețe ale sale(6). Propunerea n-a fost materializată, prefectul le-a comunicat că “listele de subscripție se eliberează de prefectura județului numai în urma ordinului dat de Ministerul Muncii și Prevederilor Sociale “(1), deci îi îndeamnă să se adreseze cestuia, ceea ce și fac, neprimind însă nici un răspuns.
  • Problema este reluată și dezbătută și în adunarea generală din 19 iulie 1936, ce s-a ținut la Bălcești. In raportul său, Aurel Munteanu a folosit următoarea formulare: “avem mulți eroi naționali, cari au trecut prin Huedin, ca Horea, Avram Iancu, cei 180 de dorobanți ai lui Mihai Viteazul, din cari 170 au fost uciși în mod mișelesc și înmormântați în mormânt comun lângă biserica reformată…,lor voim să le ridicăm monumentul”(8). După alte câteva idei revine și adaugă: ridicarea unui monument în Ciucea, în amintirea eroilor căzuți în războiul mondial…, a luptelor de la Ciucea și a lui Horea care stat mai mulți ani la Ciucea…” În continuare se referă la un alt erou al neamului precizând: “să ridicăm un monument viteazului voievod Gelu, la Căpușul Mare, care în luptele date pe valea Almașului cu Tuhutum, rănit fiind de o săgeată a căzut de pe cal lângă râul Căpușului la locul numit Chindărăi”(9).
  • Înfăptuirea acestor obiective “cere bani mulți”. Pentru monumentul din Huedin s-au adunat 20000 lei, însă în urma legii conversiunii s-a redus la 7046 lei, iar consiliul comunal a dat după puterile sale doar 10000 lei. După alți doi ani, la adunarea generală ținută la Buteni în 21 mai 1938, pe ordinea de zi, la punctul V figurează: “Chestiunea ridicării a două monumente ale eroilor la Huedin și ducea” (10). Despre cel de la Huedin Aurel Munteanu propune o altă variantă, și anume, în locul scenelor din războiul mondial să fie reprezentat “Ferdinand înfăptuitorul României Mari”.
  • În anul 1939, Aurel Munteanu printr-o adresă cere primăriei “să prevadă sume în buget pentru ridicarea monumentului'(11).
  • Eforturile îndreptate în acest scop au continuat până în vara anului 1940, când prin odiosul dictat de la Viena, o parte din trupul ţării a fost smuls şi dat Ungariei horthyste, Huedinul căzând în acest teritoriu, iar sufletul acţiunii de ridicare a unor monumente pentru eroii neamului în acest colţ de ţară a fost răpus.
  • Ideea de a se ridica un monument care să-l cinstească pe Avram Iancu a fost materializată în 1969, dar nu așa cum și-ar fi dorit Aurel Munteanu și colaboratorii. Privindu-i bustul, nu-l vezi în postura imortalizată de pictorul revoluționar Barbu Iscovescu, în costumul de buciuman, cu pieptar, lavalieră ce-i dă aerul tineresc, căciulă brumărie și șerpar cu pistol, ci, cu o privire încordată, cu mâna pe piept, repetând parcă, pentru generațiile următoare, cuvintele formulate în 1852: “Unicul dor al vieții mele e să-mi văd națiunea fericită, pentru care, după puteri am lucrat și până acum ” (12).
  • Cu toate că Avram Iancu nu este redat aşa cum şi-a dorit Aurel Munteanu, totuşi este prezent zilnic în Huedin. Şi eroului-martir Horea îi s-a aşezat un bust în anul 1998, fiind redat cu fruntea înaltă cu uşoare cute între sprâncene, semn de hotărâre şi dârzenie, cu ochi ageri şi pătrunzători, gata să arunce scântei în clipe de deznădejde.
  • Oare, de acolo, de unde se găseşte, Aurel Munteanu, nu cumva ne întreabă, în ce măsură îi continuăm opera, lupta pentru cinstirea eroilor neamului prin monumente.
    Note :
  • 1. Actul nr. 28 ,1928, Dosar I, Desp. Huedin
  • 2. Actul nr. 39, 1928, Dosar I, Desp. Huedin
  • 3. Actul nr. 30, 1928, Dosar I, Desp. Huedin
  • 4. V.Gr. Sima, op. cit. P.82
  • 5. Actul nr. 17, 1935, Dosar 11, Desp. Huedin
  • 6. Actul nr. 21, 1935, Dosar II, Desp. Huedin
  • 7. Actul 21&A, 1935, Dosar II, Desp. Huedin
  • 8. Actul nr. 9, 1936, DosarlI, Desp. Huedin
  • 9. Idem
  • 10. Actul nr. 7, 1938, Dosar III, Desp. Huedin
  • 11. Actul nr. 10, 1939,Dosar III, Desp. Huedin
  • 12. S.Dragomir,,livram Iancu”, 1968, p. 231
↓